Față în față: meciul de Fed Cup dintre România și Cehia, analizat cu două pledoarii diferite

Camelia

Scoatem din nou formatul Avocatul Diavolului la înaintare, acum cu ocazia întâlnirii Cehia-România din Fed Cup. Adrian va susţine echipa României, pentru că sincer crede că are mai multe şanse de a câştiga decât Cehia, iar eu voi susţine …hmm… că este o întâlnire complicată.

Încep prin a spune că această discuţie este bazată pe fapte şi întâmplări reale. Vorbind noi acum câteva zile despre Fed Cup,  ne-am trezit din nou pe părţi opuse ale baricadei. Nu cu mult opuse, dar totuşi mai pieziş poziţionate, aşa.

Voi începe eu de data asta.

Vestea rea, fetelor, este că Cehia ne poate bate. Să nu-mi spuneţi că nu-i adevărat, că nu vă cred. Să nu-mi spuneţi că nu v-a trecut măcar odată prin cap, că iar nu vă cred. Au echipă bună şi sunt obişnuite să câştige. Obişnuinţa e mare lucru în tenis, ştim de la Rafa şi sticlele lui. Da, echipa lor de aur este incompletă (Safarova e accidentată), dar a noastră este şi mai incompletă (Irina şi Alexandra sunt accidentate). Apoi, dacă tot suntem la capacitatea fizică, dacă Simona, speranţa noastră principală pentru două puncte, nu este la capacitate maximă? Dacă infecţia la nas/ureche îi face vreo figură şi ei şi nouă? Ştiu că a zis că se simte bine, ştiu că pot părea paranoică, dar e jobul meu să fiu paranoică! România a ajuns în Grupa Mondială după lupte seculare care au durat trei ani şi pică cu Cehia, deţinătoare a patru din ultimele cinci trofee şi neînvinsă pe hard de când câştiga Rafael Nadal Australian Open.

Da, organizatorii şi-au făcut datoria şi au aruncat în calea adversarelor o suprafaţă de joc cât se poate de lentă, dar este totuşi hardcourt. Cehia s-a antrenat de zor cinci zile la Cluj şi apoi vorbim despre două jucătoare care, într-o zi bună, pot lovi şi printr-un teren de jeleu. Şi pe lângă cele două mari bombardiere, cehii o au la o adică pe Allertova, care a câştigat la Simona toamna trecută şi pe Strycova, renumită buturugă mică şi plină de tupeu.

Să vorbim puţin despre matchup-uri. Ştiu că aici toată lumea se culcă pe laurii head-to-headurilor perfecte ale Simonei cu Pliskova şi Kvitova, dar dacă am învăţat ceva din toţi anii ăştia de uitat la tenis, este că palmaresul anterior nu îţi asigură victoria din oficiu. Simona a pierdut la Galaţi la Garbine, o jucătoare similară cu Kvitova şi Pliskova ca filozofie de joc, pentru că Garbine a prins o zi fantastică şi Simona una mai puţin fantastică. De atâta e nevoie. Pliskova a spus-o chiar ea: da, e greu contra Simonei, că o face să muncească dublu şi nu-i dă nimic gratis, dar dacă prinde o zi în care îi intră tot, „she can kill it with the first shot”. Cuvintele ei, nu ale mele. Bănuiesc că putem să aplicăm liniştiţi acelaşi raţionament la Petra.

Cum rămâne cu Monica? Monica poate să facă zile fripte oricui şi va face, cel puţin un set şi ceva. Dar este o capcană aici, similară cu capcana suprafeţei: jucătoarele se adaptează. Este esenţial ca Monica să încerce să închidă meciul înainte ca adversara să găsească combinaţia de lovituri la care ea să nu găsească răspuns. Este posibil ca în această cursă a descifrării jocului ei, adversara să câştige. Şi atunci intrăm în prelungiri, unde orice se poate întâmpla: oboseala este un factor nivelator teribil. Poate de asta Monica a făcut apel la susţinerea publicului: este o jucătoare de moral, căreia susţinerea publicului îi dă aripi.

Vorbind despre public, jucătoarele noastre vor beneficia de pe urma susţinerii şi aşteptărilor? Sau va fi cum spunea Petra, care a recunoscut că uneori îi place mai mult să joace în deplasare, tocmai pentru că publicul de acasă pune presiune mare pe ele? Odată cu susţinerea, vin şi aşteptările la pachet; altfel nu se poate. Ce vor simţi mai mult jucătoarele noastre: susţinerea sau presiunea?

Nu este o întâlnire simplă aceasta. Fiecare echipă are şansele ei, iar ale Cehiei nu sunt deloc mici. Aş spune că sunt chiar sensibil egale cu ale României. Îl las pe Adrian să-mi dovedească că n-am dreptate, dar cel mai mult mi-ar plăcea să-mi dovedească fetele că n-am dreptate, mâine şi poimâine, pe teren.

 

Adrian

Mhm. Firește că nu e o întâlnire simplă, nu cred că poate susține cineva contrariul. Dar, pe de altă parte, ești în Grupa Mondială, și, vorba veche, la acest nivel nu mai există adversari ușori sau trageri avantajoase. Cu o echipă descompletată, primim Cehia acasă, care-i cea mai bună echipă a acestei competiții, cu patru titluri în ultimii cinci ani. Frumos. Asta înseamnă că palmaresul o să joace pentru cehoaice și meciul e imposibil de câștigat?

Pentru mine, nu.

Așa-i cum zice Camelia, palmaresul anterior nu-ți asigură victoria. De acord, dar putem citi axioma asta și prin altă cheie. Nu palmaresul Cehiei din Fed Cup, anii 2011-2015, va juca la Cluj. Vor juca Kvitova, Pliskova, Strycova și Allertova, adică o jucătoare de clasă mondială, o jucătoare solidă, una incomodă și o alta la început de drum. Tot Cehia scria pe tricouri, dar titlurile alea patru au fost obținute cu alte formule de echipe, în alte conjuncturi, cu alte match-up-uri și cu o altă formă. Prin natura și formatul competiției, în Fed Cup, ca și în Davis Cup, n-ai de două ori același context. Or, acest palmares impresionant nu mai poate servi ca argument pentru meciul de la Cluj decât în preview-uri, câtuși de puțin pe teren, decât dacă fetele din echipa României permit să se lase impresionate de asemenea detalii.

Dar n-au de ce. Ceea ce-mi place la tenisul feminin românesc în acești ultimi ani este că s-a scuturat de o bună bucată din mentalitățile cu care crește orice sportiv în România. Fetele gândesc modern, au echipe tot mai solide în jurul lor și, ca atare, au încredere în forțele lor, pentru că au fost și sunt și ele acolo sus, au trăit pe propria lor piele experiența marilor meciuri, nu doar au văzut la colegele de tur. Cred că au depășit epoca în care să se lase intimidate de un palmares, cred că au un statut pe care sunt pregătite să și-l apere.

Dar să revenim. La matchup-uri, de exemplu. Pe asta îmi și bazam speranțele. Până la urmă, după toate problemele medicale, după toată tevatura din jurul formulei echipei noastre, cărțile n-au picat deloc rău. O avem în cele din urmă pe Simona la numărul 1 și o avem pe Monica Niculescu la numărul 2. O avem pe Andreea drept o soluție bună ca rezervă pentru simplu, și nimeni nu-i poate exclude posibilitatea de a prinde iar o zi fantastică, precum în Canada, în caz că va fi folosită. Și avem, cu Raluca, opțiuni solide pentru ipoteticul meci decisiv de dublu. Absența Irinei Begu a fărâmat un punct forte al României, dar, hei, nu era Fed Cup competiția în care nu clasamentul contează, ci încrederea și forma de moment?

Așadar, putea fi mult mai rău, dar am sfârșit cu o formulă de echipă foarte tare, în stare să trimită campioana en-titre la baraj. Cum?  

Nu contează cu ce echipă vin ele, contează cum suntem și ce facem noi – mi-a spus Andreea Mitu și îi dau dreptate. S-o luăm metodic. În discuția cu Camelia care a inspirat acest nou duel, i-am spus că este vital ca Simona să deschidă balul și să joace prima cu Pliskova. Ceea ce tragerea la sorți ne-a oferit. Simonei îi place să joace mereu prima, nu-i place să aștepte, la fel se întâmplă și la turneele obișnuite. Întâlnește o adversară foarte competentă, dar am rezerve că Pliskova poate s-o spulbere sâmbătă de pe teren pe Simona, mai cu seamă pe un hard așa de lent precum cel de la Cluj, care pare mai apropiat ca viteză de indoorul din Singapore, drag Simonei. Toate cele trei meciuri directe ale lor s-au jucat după aproximativ același scenariu: românca a frustrat-o cu retururile ei pe Karolina, a plimbat-o metodic și a câștigat punctele importante. Cele șase seturi or fi fost strânse, dar, cumva, rezultatul n-a prea fost în dubiu. Simonei îi place să joace cu Pliskova, în același timp în care, for sure, admite(m) că aceasta nu e un adversar comod. Dar Pliskova nu e Muguruza, nu are multe opțiuni, altele decât să prindă o zi de grație și să-i intre tot, și-n plus tinde să se frustreze destul de repede contra româncei. “Cred că și dacă aș fi luat setul doi, tot mi-ar fi fost tare greu să câștig”, spunea ea după finala de la Dubai de anul trecut, pierdută în două seturi cu Halep. Firește, meciul de azi trebuie jucat înainte de a ne bucura, dar aș zice că șansele României arată bine, iar Simona primește un adversar dezirabil pentru această fază a sezonului ei: poate să câștige meciul chiar și la încrederea ei actuală și, făcând asta, poate să acumuleze rapid și mai multă încredere.

Urmează apoi Monica – Petra, în care firește că Kvitova e marea favorită, cu armele mai puternice și mai numeroase. Dar să vorbim o idee despre Petra. Sigur că e un granit în meciurile de Fed Cup, dar în ultimele șase luni cu greu poate fi considerată o jucătoare de speriat, mai ales prin prisma problemelor de sănătate. Forma precară a Petrei și absența unui număr 2 mai puternic sunt, de fapt, motivele care mă fac să cred că Cehia a nimerit într-un bad spot & bad timing cu acest meci.

Cu toate astea, cel mai probabil meciul dintre Simona și Petra va fi punctul maxim. Nu decisiv, dar va da o idee destul de clară despre deznodământul acestei confruntări de la Cluj. Cele două bune prietene au mai jucat de două ori, știm cu toții, și au ratat de puțin o posibilă finală de Grand Slam împreună. Ținând cont de circumstanțele nu tocmai grozave pentru ambele, e un meci de 50/50, dar cum să nu-ți placă șansele jucătoarei care a câștigat meciurile anterioare? Să le bați pe Pliskova și pe Kvitova în două zile succesive nu e simplu, iar Simona s-a mai îndoit în meciurile anterioare de acasă din Fed Cup, pierzând contra liderului echipei adverse. Dar e un meci de care pe care, în condiții diferite, pe care-l va câștiga jucătoarea mai flămândă și mai motivată. Și ceva mă face să cred că Simona e aceea.

Monica – Pliskova se poate juca într-o presiune uriașă, pe care outsiderul o poate fructifica. Monica a bătut-o de două ori din două meciuri pe Karolina, e drept, ambele înainte de breakthrough-ul cehoaicei, dar scorurile ridică o sprânceană: în patru seturi, Pliskova a adunat șase game-uri (?!), pierzând trei seturi la 1. Dacă ăsta nu-i semn de frustrare vizavi de stilul adversarei, nu știu care ar mai fi. Succes Karolinei aplecându-se după mingile joase ale Monicăi. Românca va fi pregătită să transforme meciul, la o adică, într-o bătălie cruntă fizică, va sta și patru ceasuri pe teren, dacă va fi nevoie. Cum i-am spus Cameliei, Monica poate să facă o Posada cu Pliskova dacă asta trebuie.

Meciul de dublu nu poate fi anticipat, pentru că e greu de citit în ce formule vor juca ambii căpitani. Apropo de căpitani, să-i dăm încredere și credit Alinei Tecșor-Cercel pentru alegerile făcute în acești ultimi doi ani. România a câștigat șapte meciuri la rând în Fed Cup și o mare parte din merit îi aparține și ei.

“Important e ca noi să fim o echipă. Oricine se duce acolo să joace bine, pentru echipă. E altceva la Fed Cup, e team spirit, altceva față de circuit. Poate nu te simți bine, dar la Fed Cup nu joci numai pentru tine, joci pentru țară”, mai spunea Andreea, o idee reluată de toate fetele.

Așa că, da. Nu e deloc o situație ușoară, dar nu e nici una dramatică. Va fi un meci lung, greu și strâns, cel mai probabil. Cu suișuri și coborâșuri. Publicul trebuie să aibă răbdare și să înțeleagă că s-ar putea ajunge ca decizia să fie o chestiune de câteva puncte. Dar România arată bine. Punctul forte al acestei echipe a fost unitatea în acești doi ani. Cine a intrat pe teren s-a ridicat la înălțimea ocaziei și, pe rând, toate fetele, absente sau prezente acum, au contribuit. Putem discuta, eventual, despre oportunitatea și rostul Fed Cup, unde iar am o părere diferită de cea a Cameliei, dar asta-i un alt subiect. Dar când vine vorba de șansele noastre, #haide! Hai, fetelor, mai am și un scor de egalat cu Camelia 🙂

Fotografii: Fed Cup