Este rivalitatea Nadal – Djokovic comparabilă sau chiar mai bună decât rivalitatea Federer – Nadal?

Adrian Țoca | 4 februarie 2012

Este rivalitatea Nadal – Djokovic comparabilă sau chiar mai bună decât rivalitatea Federer – Nadal?

… sau, mai bine zis, vorbim despre o tri-valitate?

 

Prin natura sa, sportul trăieşte prin prisma comparaţiilor. Este Pele mai bun decât Maradona, sau e Messi mai bun decât amândoi? Cel mai adesea, comparaţiile uită de diferenţele de timp și spațiu în care marii sportivi au performat. E unul dintre motivele pentru care eterna şi obositoarea întrebare, “Care e cel mai bun al tuturor timpurilor?”, va rămâne întotdeauna fără un răspuns unanim acceptat.

Dacă nu pot conveni asupra unui răspuns general, atunci suporterilor le este mult mai uşor să se împartă după rivalităţi de moment, comparând doi eroi care îşi pun amprenta în (aproape) acelaşi timp asupra sportului în care activează. Suporterii, ca şi sportivii în sine, au nevoie de rivalităţi, au nevoie de poveşti la care să se raporteze, au nevoie de un reper cu care să se identifice, cu care să împartă, de la distanţă, agonia, triumful, durerea, chinul, lupta, victoria, revanşa, umilinţa şi aproape oricare alt sentiment pe care nu-l pot experimenta singuri pe un teren.

Tenisul e sportul aproape ideal pentru asemenea lupte de orgolii şi, de-a lungul anilor, nu a dus lipsă de dueluri istorice. Connors – McEnroe, Borg vs amândoi, Chris Evert – Navratilova, Lendl – Wilander, Becker – Edberg, Graf – Seles, Sampras – Agassi sunt mai mult decât conflictele unor stiluri de joc diferite, sunt mai mult decât contraste prin definiţie, sunt deja expresii în sine. Sunt duelurile unor mari campioni, care n-ar fi fost aşa de mari dacă nu l-ar fi avut pe celălalt alături, în fața căruia să sufere înfrângeri grele, alături de care să progreseze şi cu care să fie comparaţi. 

Suntem, posibil, în faţa unui moment în care avem parte nu de o rivalitate, ci chiar de o trivalitate. Cum am mai zis-o şi în alte articole, tenisul masculin este într-o perioadă absolut fantastică, cu trei jucători de mare clasă, care au adunat împreună un total de 31 de Grand Slam-uri câştigate şi care, cel mai probabil, şi le vor disputa şi pe următoarele trei.

Federer şi Nadal au bătut deja atâtea recorduri, separat şi împreună, încât este aproape inutil să le mai amintim. Când elveţianul domina atât de autoritar sportul încât atrăsese comparaţii cu un robot care nu pierde niciodată (atât de exagerate par acum, dacă ne gândim la lacrimile de la AO 2009, de exemplu), a apărut în circuit antiteza lui perfectă, un matador în stare să alerge după mingi şi în afara stadionului, un luptător exploziv, capabil să exploateze cu o perfecţiune dusă la extrem rarele imperfecţiuni ale lui Roger. Rafa a devenit, aşadar, adversarul în stare să-l expună pe Roger, să răspundă cu lovituri brutal de frumoase la eleganţa proverbială a lui Federer.

Cei doi au jucat împreună 28 de meciuri până în acest moment, trecând, tot împreună, prin câteva dintre cele mai speciale meciuri şi momente ale acestui sport. Inclusiv finala Wimbledon 2008, considerată, aproape unanim, cel mai frumos meci de tenis al tuturor timpurilor. 19 dintre cele 28 de meciuri s-au jucat în finale, ceea ce reprezintă un record, şi, dacă n-ar fi fost mingile de meci salvate de Novak Djokovic doi ani la rând în faţa lui Federer, la US Open, am fi avut parte de un alt record: Federer şi Nadal s-ar fi întâlnit în toate cele patru finale de Grand Slam.

Dar ceea ce e şi mai frumos e că Roger şi Rafa au dezvoltat o prietenie trainică,  se respectă incredibil de mult, fac împreună acte de caritate şi, una peste alta, par şi sunt foarte aproape de ceea ce ar putea fi numită rivalitatea ideală.

În tot acest context deosebit, nimeni nu şi-a închipuit că ar putea să apară cineva care să-i eclipseze pe amândoi în acelaşi timp, cât sunt încă în vârful, şi nu la amurgul carierei. În fapt, nimeni n-a crezut că va exista un jucător care să se ridice la nivelul lor, dar să îi mai şi depăşească. 

Tocmai de aceea, anul 2011 reuşit de Novak Djokovic este o ispravă fantastică în istoria sportului. Pentru că, neanunţat de nimeni şi de nimic, el a venit exact pe un fundal în care doi mari campioni îşi vedeau liniştiţi de propriile bătălii. 

Novak a adăugat astfel o a treia dimensiune luptei la vârf, depăşindu-i anul trecut la toate capitolele pe cei doi din faţa lui, în particular pe Rafa Nadal, pe care l-a învins în şase finale consecutive, cea de la Australian Open 2012 fiind a şaptea. Şi, dacă începutul lui 2012 e o referinţă la cum va urma restul anului, sunt toate şansele ca 2011 să se repete.

Ce e şi mai frumos e că în tot acest triunghi avem situaţii diferite în toate cele trei laturi. Evident, Nadal are un ascendent moral asupra lui Federer, iar în ultima perioadă, Djokovic a arătat că este “naşul” lui Nadal. La rândul  său, însă, sârbul este mai vulnerabil în faţa lui Roger, chiar şi în pofida victoriei dramatice de la US Open 2011, ultimul lor meci direct. Şi asta s-a văzut în semifinala de la Roland Garros, când, pe ceea ce, discutabil, ar fi cea mai slabă suprafaţă a lui, zgura, Federer a făcut un meci incredibil, oprindu-i sârbului seria de 43 de victorii consecutive.

Este, în fapt, şi cea mai “nervoasă” dintre laturile acestui triunghi imaginar. Cel puţin în ultimii ani, elveţianul nu se arată prea măgulit când vine vorba de discuţiile în care apare numele lui Djokovic şi pare a fi mereu mai “întunecat” când apare pe teren cu Novak. La meciul de la RG ’11, spre exemplu, a jucat cu o agresivitate ieşită din media lui obişnuită. La rându-i, Nole n-a ratat, în câteva ori, ocazia să-l înţepe foarte subtil, de la distanţă, pe fostul lider mondial. Iar punctul faimos jucat la mingea de meci al lui Roger la US Open nu a făcut decât să întărâte şi mai rău apele între cei doi. 

Poate sună bizar, însă pare ca şi cum lui Federer îi displace mai puţin când pierde la Nadal decât când o face la Djokovic, în ultima vreme în mod special. 

Duelurile Roger – Novak, pe cât de intense însă, pierd din punctaj când vine vorba de densitate şi de momentul în care s-au întâmplat. Cei doi au jucat trei semifinale de Grand Slam în 2011, însă doar semifinale. Pe când Djokovic şi Nadal au jucat, printre altele, trei finale la rând de Grand Slam, câştigând, împreună, ultimele 8 trofee de Grand Slam puse în joc.

E de înţeles atunci de ce, cel puţin prin prisma trofeelor, Federer tinde să treacă pe planul secund, şi, odată cu el, şi rivalitatea cu Nadal, în care spaniolul pare să găsească de fiecare dată soluţiile în marile meciuri.

În schimb, în acest moment, totul este despre Nadal versus Djokovic, şi, oricât de subiectivi sau de nostalgici am fi, trebuie să acceptăm acest lucru. Totul este despre soluţiile pe care trebuie să le găsească ibericul, despre faptul că, fie şi parţial, a arătat, în finala AO 2012, că a început să le găsească, despre şansa fantastică pe care o are Novak la Roland Garros şi despre cum Nadal va trebui să se autodepăşească pentru a preveni monopolul absolut al Djokerului.

În termeni de cifre, cei doi s-au întâlnit deja de 30 de ori (16-14 pentru Rafa), mai des decât s-au întâlnit Nadal şi Federer, şi, dată fiind vârsta lor, 25 Nadal, 24 Djokovic, mai au ani buni la dispoziţie în care să se tot lovească unul de altul. Imaginaţi-vă un potenţial număr “50″ în dreptul meciurilor directe. Poate fantezist, însă posibil. Va mai putea fi atunci comparată rivalitatea dintre Federer şi Nadal, care, cel mai probabil, nu va mai avea prea multe episoade la dispoziţie, cu noul război la modă?

Şi echilibrul mai pronunţat, în pofida ultimei serii a sârbului, pare să servească drept un argument. Dacă Nadal vs Federer, sau Fedal, cum este botezată de presă rivalitatea, e destul de înclinată în favoarea spaniolului, “Rafole”, unul dintre numele haioase pe care le-a primit confruntarea dintre Rafa şi Nole, e mai strânsă. Pe hard domină clar sârbul, cu 11-5. Pe zgură şi pe iarbă, avantajul e clar al lui Nadal: 11-3. Iar acesta va avea mereu zgura drept un aliat extrem de puternic în bătăliile viitoare cu Djokovic.

Aşadar, este rivalitatea Nadal – Djokovic comparabilă sau chiar mai bună decât rivalitatea Federer – Nadal? Sau, dacă încă nu e, riscă să devină?

 ***

Federer vs Nadal

– 28 de meciuri împreună, 18-10 pentru spaniol

– singura “pereche” de jucători care a terminat un an competiţional pe primele două locuri pentru şase ani la rând (2005-2010)

– primul meci a avut loc în 2004

– 14 dintre cele 27 de meciuri au avut loc pe suprafaţa preferată a lui Nadal, zgura. Rezultatul? 12-2 pentru Nadal.

– pe hard, conduce Federer, 6-5 (5-2 outdoor pentru Rafa, 4-0 indoor pentru Federer).

– pe iarbă, elveţianul conduce cu 2-1.

– ambii deţin cele mai lungi serii de victorii pe o suprafaţă: Federer pe iarbă (65) şi pe hard (56), Nadal pe zgură (81). De fiecare dată, respectiva serie a fost întreruptă de celălalt.

– Între 2006 şi 2008 au jucat împreună toate finalele de la Roland Garros şi Wimbledon

– 19 dintre meciurile lor au fost în finale, incluzând 8 finale de Grand Slam (un record absolut) şi 9 de Masters (tot record)

 

Nadal vs Djokovic

– 30 de meciuri împreună, 16-14 pentru spaniol

 – Pe suprafeţe: Nadal conduce cu 9-2 pe zgură şi cu 2-1 pe iarbă. Pe hard, Djokovic are 11-5 (9-3 outdoor, 2-2 indoor)

– au jucat împreună 12 finale, Djokovic conducând cu 7-5.  Dintre acestea, 4 au fost de Grand Slam, sârbul câştigând 3 dintre ele.

– au jucat împreună cea mai lungă finală de Grand Slam (AO 2012) şi cea mai lungă semifinală de Masters (Madrid 2009)

 

Federer vs Djokovic

– 24 de meciuri împreună, 14-10 pentru Federer

– Pe suprafeţe: Federer conduce pe zgură, 3-1 şi pe hard, 11-9 (8-8 outdoor, 3-1 indoor). Nu s-au întâlnit niciodată pe iarbă.

– Au jucat şase finale, fiecare câştigând câte 3

– Au jucat o singură finală de Grand Slam, câştigată de Federer, la US Open 2007.

 

 

* Notă: articol updatat suplimentar de la ora publicării lui

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi