Educaţional: Cum să nu fii un părinte de coşmar pentru copilul tău tenisman

Codruț Baciu | 8 februarie 2013

Educaţional: Cum să nu fii un părinte de coşmar pentru copilul tău tenisman

Abordăm o nouă temă foarte sensibilă și cu multe subînțelesuri, dimensiuni și puncte de vedere diferite: relația dintre părinți și copiii viitori tenismani. Dar actuali copii, înainte de toate. Începem cu un text preluat şi tradus din thetennisspace.com, care va fi apreciat, probabil, nu doar de părinţii curajoşi care îşi susţin copiii să facă tenis zilnic. Pe lângă rachete, deplasări şi bani de îngheţată, mama şi tata datorează copilului şi un anumit fel de atitudine.  Jo Durie este o fostă jucătoare britanică (numărul patru mondial) şi comentator pentru Eurosport.

Foto: blog.royaloakscc.com

 

Primul lucru pe care părinţii trebuie să şi-l amintească este faptul că fiul (sau fiica) lor este un copil încă.

Copiii lor practică un sport pentru că acel sport le aduce o bucurie – este, până la urmă, un joc. Părinţii ar trebui să nu uite că asta e cu adevărat important, căci mulţi dintre ei, urmărindu-şi copiii jucând, se cramponează de rezultatul unui meci sau altul.

 

La sfârşitul unei partide, copiii ar trebui îmbrăţişaţi şi întrebaţi dacă şi-au dat silinţa şi s-au distrat jucând. Nu îi întrebaţi dacă au pierdut sau câştigat – asta e treaba lor, nu a voastră.

Unul din fenomenele care se petrec în ziua de azi, o raritate pe vremea mea, este acest du-te-vino dintr-un loc în altul cu copiii; treaba asta le manâncă mult din timp părinţilor. Astfel, când meciul începe, ei vor fi făcut atâtea pentru copilul lor, încât gradul de implicare devine unul foarte ridicat şi de aici şi aşteptarea unui rezultat pe măsura timpului investit. Însă nu părintele, ci copilul este cel care îşi doreşte să joace tenis – nu trebuie să se uite nicio clipă acest aspect fundamental. Trebuie deci să fie lăsat să-şi vadă de treabă. Un copil trebuie să înveţe disciplină, tactică, tehnică, iar acestea nu se acumulează peste noapte.

Acceptaţi faptul că nu aveţi de-a face cu un mini-profesionist la vârsta de 9 ani – e doar un copil.

Sunt de părere că mulţi părinţi trăiesc cu senzaţia ca al lor copil este un mini-pro – nu este cazul. E dificil pentru părinţi sa realizeze acest lucru. Eu şi antrenorul meu, Alan Jones, am văzut acest tipar de sute de ori spre deosebire de părinţi, care s-au lovit de asta o singură dată şi nu au niciun termen de comparaţie.

Aveţi încredere în antrenorul copilului vostru! 

Părinţii probabil văd un anume tip de oameni în circuitul profesionist, cum ar fi tatăl Carolinei Wozniacki şi cred că vor face şi ei acelaşi lucru. Însă e important să acordaţi încredere antrenorului. Văd zilnic mult prea mulţi părinţi mutându-şi copiii de la un antrenor la altul, în loc să îşi pună nădejdea şi încrederea într-un singur om cu care să clădească o relaţie şi în care copilul lor, la rândul său, să aibă încredere. Când se trage linie, antrenorul este cel care ştie ce este de făcut, iar tu, ca părinte, trebuie să te laşi pe mâna lui.

Nu pune presiune pe copilul tău de dragul unei victorii – gândeşte-te mai degrabă la progres decât la rezultate! 

Părinţii cred sincer că nu greşesc atunci când pun presiune pe copilul lor, însă acesta este un demers falimentar atunci când un copil se afla în curs de învăţare a unui sport. În ceea ce mă priveşte, nu am resimţit acest tip de presiune. Am jucat tenis pentru că am iubit sportul. Ceea ce văd foarte des în timpul acestei etape de început este accentul inutil pus pe “victorii versus înfrângeri”. Trebuie să treceţi peste asta şi să vă uitaţi la imaginea de ansamblu, cea care vizează performanţa şi, mai exact, cum va influenţa ea viitorul copilului; în caz contrar, vă garantez, el nu îşi va atinge niciodata potenţialul. Copilului vostru ar trebui sa-i placă să joace agresiv, să atace; pentru că, odată ajuns la 17-18 ani fără un joc ofensiv, drumul jucătorului sau jucătoarei de tenis are toate şansele să se împotmolească definitiv.   

Vă voi da un exemplu relevant. Laura Robson, care a lucrat cu noi pe la 11-12 ani, a participat la concursul naţional rezervat celor sub 12 ani şi a pierdut în turul al doilea; cred că la finalul meciului gardul din spate avea găuri în el la cât de multe mingi a dat în el; însă noi am intuit în ce direcţie o va purta stilul acela de joc. Am ştiut că la 17-18 ani felul acela de a juca tenis va fi un avantaj în circuitul profesionist. Se putea observa cu ochiul liber. Este de asemenea uşor de văzut că pentru alţi juniori stilul lor de a lovi mingea nu va aduce premisele unei cariere. Curajul unui părinte stă şi în a realiza că la 12 ani nu victoriile sunt cele care contează; ceea ce contează cu adevărat este direcţia luată de tenisul copilului şi cât de mult îi place lui să înveţe despre tenis. Există atâtea şi atâtea capcane la care am fost martori de prea multe ori.

(P)  Trilogia ‘Jocurile Foamei, acum cu un preț mai mic cu 40 la sută, la Editura Nemira! Încearcă aici!

Îți place?
2performant

Perseverență. Muncă. Rezultate | Alături de 30-0 de la început

Cele mai noi
  • Simona Halep vs Sloane Stephens e în seara asta, nu înainte de ora 23:00, ora României. Simona conduce cu 4-2 în H2H