E timpul ca Slamurile să-și ridice și ele jocul când vine vorba de siguranța jucătorilor

Camelia Butuligă | 7 iulie 2017

Iarba este o suprafață complicată. Ca și zgura, faptul că este suprafață ”vie”, făcută din material natural, o face foarte sensibilă la starea vremii. În plus față de zgură, iarba este și mai variabilă pentru că crește și se tocește de la o zi la alta. Cu fiecare zi care trece, jucătorii intră pe o suprafață modificată, chiar dacă sunt programați pe același teren.

Evenimentele care se-au întâmplat ieri în meciul dintre Sorana Cîrstea și Bethanie Mattek-Sands (americanca a căzut și s-a accidentat rău la genunchi) i-au lăsat pe fani, comentatori și, nu în ultimul rând pe Sorana, șocați, îngroziți și îngrijorați. Știm cu toții că sportul profesionist va fi tot timpul sub amenințarea accidentărilor, dar nu poți să nu te gândești dacă așa ceva nu s-ar putea preveni în viitor. Iată câteva întrebări care se ridică după evenimentele regretabile de ieri.

1. Suprafața

Iarba este o suprafață complicată. Ca și zgura, faptul că este suprafață ”vie”, făcută din material natural, o face foarte sensibilă la starea vremii. În plus față de zgură, iarba este și mai variabilă pentru că crește și se tocește de la o zi la alta. Cu fiecare zi care trece, jucătorii intră pe o suprafață modificată, chiar dacă sunt programați pe același teren. Unii sunt mai stresați să joace la începutul turneului pe ea, când este puțin folosită și din cauza asta alunecoasă. Alții se plâng că după câteva zile, linia de fund este tocită și denivelată și își pot prinde piciorul în aceste denivelări.

Se pare că nu există niciun moment ideal când iarba să fie o suprafață sigură. Jucătorii poartă adidași cu tălpi speciale și își modifică tipul de mișcare, stând mai jos pe picioare și alergând cu pași mai mărunți, dar tot vedem căzături și dezechilibrări în fiecare meci. Iarba este cu adevărat o loterie; sunt zile când totul merge bine sau sunt zile de coșmar, cum a fost ieri sau, acum câțiva ani, așa-numita Miercure Neagră, când au fost vreo zece căzături și retrageri cauzate de ele. Niciuna nu a fost însă la fel de îngrozitor de privit ca accidentarea lui Mattek-Sands, care a adus aminte de cele suferite de Mary Pierce sau Andrea Petkovic. Într-adevăr, acestea din urmă nu au căzut pe iarbă, ci pe hard, dar statistic vorbind, iarba este mai periculoasă când vine vorba de frecvența căzăturilor.

CE se poate face pentru ca iarba să fie mai sigură? Este o problemă complicată, în primul rând pentru că jocul de tenis este infinit mai atletic decât acum 20-30 de ani, nu mai zic față de acum 140 de ani, când a început Wimbledonul. Acum, jucătorii aleargă mai mult și mai repede, lovesc mai viguros, propulsându-și tot corpul în aer și pot ajunge la mingi imposibile datorită condiției fizice superioare. În consecință, mișcările lor sunt mai viguroase, sprinturile și opririle mai violente, acoperirea terenului mai mare. În aceste condiții, suprafața este mult mai solicitată decât în trecut. Acum două decenii, terenurile se toceau doar la T-ul careului, pentru că toată lumea servea și se ducea la fileu: acum, schimburile au și 15-20 de lovituri, întinse în zigzag pe tot terenul.

Echipa de ”groundsmen” (cei care se ocupă de terenuri) de la Wimbledon este formată din oameni capabili, probabil cei mai buni în meseria lor. Au în spate decenii de experiență din care au învățat care este cea mai bună metodă de a pregăti și menține terenurile timp de două săptămâni în cele mai bune condiții posibile. Măsoară, udă, tund, aspiră iarba la milimetru în fiecare zi. Totuși, în fiecare an există plângeri și incidente. Unele pot fi și exagerări: jucătorii de tenis pot fi ușor maniaci și obsedați de control. Totuși, când ești martor la scene ca ieri, în care o strigătele de durere ale unei jucătoare se aud în tot complexul timp de câteva minute, te gândești că poate jucătorii nu sunt chiar atât de paranoici.

În 2001, din cauza audiențelor în scădere, organizatorii au luat decizia să încetinească suprafața pentru a le da posibilitatea și jucătorilor care nu jucau serviciu-voleu să aibă mai multe șanse. Au modificat proporțiile amestecului care formează gazonul de la Wimbledon, crescând procentul de secară. Covorul de iarbă a devenit astfel mai des și a putut absorbi mai mult din viteza mingii, încetinind-o după ce sărea. În 2002, în finală au ajuns doi baselineri: Hewitt și Nalbandian. Schimbarea a avut încă un efect benefic: noul amestec era mai rezistent la uzură și se tocea mai greu.

Nu pot să nu mă gândesc că e timpul ca echipa de groundsmen de la Wimbledon să-și pună din nou mintea la contribuție. De data asta, scopul nu mai este să încetinească suprafața, ci să găsească un amestec cu o aderență mai mare, poate. Și în mod clar cu o rezistență la uzură mai mare. Poate să experimenteze nu numai cu amestecul de semințe, ci și cu posibilitatea înlocuirii totale a bucății din spatele terenului atunci când se tocește? Suntem în secolul 21 și Wimbledonul are la dispoziție resurse materiale și umane nelimitate. Sunt sigură că mai degrabă ar muri decât să renunțe la iarbă, dar se pare că tenisul modern pune niște probleme din ce în ce mai mari când este jucat pe această suprafață vetustă. Să găsească, deci, o soluție: este în joc siguranța și cariera jucătorilor, ca și sănătatea emoțională a nefericiților martori.

2. Timpul de reacție al echipei medicale

În comunicatul oficial, Wimbledon a spus că un tehnician de pe ambulanță a ajuns pe teren după ce Mattek-Sands a căzut ”în mai puțin de un minut”. Este mult, este puțin? În teorie, pare destul de rapid, dar când ai un om care are dureri atroce și timp de un minut nu poate face nimeni nimic pentru că în jur sunt doar adversara și fizioterapeutul ei și soțul… Nu știu dacă timpul are aceeași valoare în cazul unor urgențe. ”La fotbal și la box se intervine imediat”, a remarcat Sorana la conferință. ”Acum a fost vorba de genunchi, dar dacă era o problemă de inimă?” Un minut ar fi prea târziu.

Tenisul nu este un sport de contact, ca boxul și fotbalul, dar știindu-se antecedentele și pericolul la care sunt supuse încheieturile jucătorilor, poate că ar trebui să fie și el considerat un sport de contact între jucător și suprafața pe care joacă. Știu că la un Slam sunt zeci de terenuri, complexul e plin de spectatori și se ajunge greu dintr-un loc în altul. Dar logistica se poate îmbunătăți oricând: resurse există, trebuie doar voință. Unii spun că e nerealist să ceri să existe la fiecare meci o echipă medicală pe marginea fiecărui teren. Poate că este adevărat, dar cineva a sugerat ca unul dintre arbitrii de linie, de exemplu, să fie instruit și echipat să dea primul ajutor în caz de urgență. Asta nu pare imposibil de realizat, nu?

Apoi, se impune un protocol clar de gestionare a acestor cazuri de urgență. În primul rând să fie tăiate microfoanele transmisiei TV, pentru ca nu face nimănui niciun bine să audă minute bune un om în chinuri. Apoi, adversara ar trebui și ea protejată și îndepărtată cât mai repede de la locul incidentului. Sorana a rămas acolo din solidaritate și pentru că la început nu era nimeni lângă Bethanie în afară de ea, fizioterapeutul ei și soțul lui Bethanie. Dar a declarat la conferință, evident zguduită și cu ochii plânși, că s-a simțit neputincioasă. Normal. Ea nu era nici calificată să dea primul ajutor și nici nu era de datoria ei. Mi se pare nedrept ca și ea să rămână traumatizată din cauză că fost expusă mai mult decât trebuia.

3. Puterea pe care o au jucătorii

Sau mai bine zis puterea pe care nu o au. Ieri a mai fost un meci cu probleme de suprafață, cel între Kristina Mladenovic și Alison Riske, pe terenul 18. Mladenovic a căzut și ea, dar fără urmări grave. Ambele jucătoare s-au plâns de suprafața denivelată și tocită de pe baseline și, la un moment dat, au refuzat să continue să joace. Meciul s-a întrerupt, au venit supervizorii pe teren, au inspectat terenul, și bineînțeles că l-au declarat în regulă. Mladenovic a declarat după meci că i s-a spus că trebuie să joace; indiferent dacă ambii jucători sunt de acord că nu vor să continue, turneul are ultimul cuvânt.

La fel a fost la Roland Garros anul trecut, când mulți jucători s-au revoltat că au fost obligați să joace pe ploaie (Halep, Radwanska, Goffin, Gulbis). Ca și aici, organizatorii francezi au ridicat din umeri și i-au invitat să se întoarcă pe teren. Ieri Mladenovic a pierdut, dar a mulțumit cerului că a ieșit pe propriile picioare de pe teren.

Jucătorii implicați sunt indignați de indiferența organizatorilor față de o eventuală accidentare; până acum ei zic, ei aud. Poate că pe viitor lucrurile se vor schimba și jucătorii vor avea mai multe de spus, după incidentele de ieri. Mi se pare că, atunci când e vorba de corpul și cariera lor, ei ar trebui să aibă ultimul cuvânt. Iar când ambii jucători sunt de acord că nu vor să continue, cred că meciul ar trebui suspendat și mutat pe alt teren. Da, în prima săptămână a unui Slam orarul e înțesat, dar vorbim de un Slam, nu de un Challenger: resurse sunt, deci se pot găsi soluții dacă se dorește.

Fotografii: Wimbledon.com

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi