Dulcele gust al victoriei: după doi ani de așteptare și opt eșecuri la rând cu Djokovic, Murray îl învinge, în sfârșit, pe liderul mondal

Au fost necesare trei ore de tenis grozav, neobișnuit de agresiv, pentru ca Andy Murray să-l întreacă (6-4, 4-6, 6-3) pe Novak Djokovic. Și au fost necesari aproape doi ani de zile pentru ca Andy să revină la nivelul lui din 2013, înainte de minora – așa cum era numită chiar de tabăra lui – sa operație la spate. După o prea lungă perioadă de rătăcire, scoțianul a ajuns, într-un final, acasă: e din nou vecin cu Novak. 

Murray ajungea în finala de la Montreal în poziția virtuală de număr doi mondial. Și chiar dacă rocada cu Federer avea să se petreacă abia după finala mastersului canadian, Andy era deja considerat al doilea cel mai în formă jucător din circuit. În definitiv, britanicul număra înaintea finalei de ieri tot la fel de multe victorii ca Djokovic – 52. E drept, sârbul pierduse doar trei partide până la înfrângerea de ieri (cu Karlovic, la Doha, Federer, la Dubai, și Wawrinka, la French Open), în vreme ce Murray avea opt înfrângeri, patru dintre acestea chiar în fața lui Djokovic: finalele Australian Open și Miami, respectiv semifinalele Indian Wells și Roland Garros.

De fapt, de la finala Wimbledon 2013, pe care Murray a câștigat-o în trei seturi, Nole câștiga toate cele opt întâlniri directe, transformând ceea la un moment dat era o rivalitate echilibrată (11-8 pentru sârb înainte de operația lui Andy) într-o cursă solitară, care ajunsese, înainte de Montreal, la 19-8. Și chiar dacă nu toate înfrângerile au fost la fel, toate ne arătau, până ieri, același lucru: Djokovic era mult mai tare mental și fizic. Drept pentru care, mai ales în 2014, Murray n-a avut absolut nicio șansă – Djokovic pur și simplu juca la cu totul alt nivel față de el. Iar când anul acesta Andy s-a apropiat din ce în ce mai mult de nivelul propus, reușind să-l împingă pe Nole în setul decisiv atât la Miami, pe hard, cât și la Roland Garros, pe zgură, sârbul îl expedia rapid cu 6-0 la Miami, respectiv cu 6-1, la Paris. Așa că lumea începea să asemene rivalitatea lor cu cea dintre Serena Williams și Maria Sharapova, unde rusoica are 17 înfrângeri la rând în fața liderului mondial.

Pentru Murray, care poate respira ușurat, numărătoare s-a încheiat ieri, la mustață, după cel mai bun meci pe care l-a reușit în ultimii doi ani. Iar izbânda a venit exact la momentul potrivit, înainte de US Open. Pentru a fi considerat favorit la New York, Andy avea nevoie de o victorie cu adevărat mare. Și aceasta trebuia să vină în fața celor mai buni și mai în formă.

Murray și mai ales presa britanică stabiliseră ca izbânda eliberatoare să vină ceva mai devreme, în fața lui Federer, pe iarba de la Wimbledon, însă elvețianul n-a vrut să audă de treaba asta. L-a bătut pe Murray în trei seturi, dând voce tocmai celor care nu-l mai vedeau pe Andy în stare să revină la forma lui din 2013.

Dar Murray s-a repliat, i-a expediat pe francezii Tsonga și Simon în Cupa Davis, și a pornit devreme peste Ocean. În mod neașteptat, tocmai pentrua pregăti cât mai bine seria US Open, el s-a aliniat la startul turneului de 500 de la Washington. Avea să fie primul concurs pregătitor pentru hard-ul din America, dar Andy se înclina surprinzător în fața lui Teymuraz Gabashvili, numărul 53 mondial, care prindea o zi de excepție.

Murray s-a ridicat din nou, s-a scuturat de praf, a driblat cu ușurință dificilul taboul de la Montreal și, în finala de ieri, a găsit ce căuta de atâta amar de vreme: victoria eliberatoare, care să-i marcheze în mod oficial revenirea la vârf.

A fost meciul clasic al jucătorilor de contraatac, cu apărări disperate transformate în atacuri furibunde, cu neobosita luptă pentru obiectivele de real estate – unde fiecare caută să nu cedeze linia de fund. În plus, a fost un joc dramatic, în care momentumul trece rapid de la unul la altul, în care mingile de break apar și dispar cu repeziciune, în care mingile de meci sunt expediate ca la antrenament.

A fost, înainte de toate, exact tipul de meci pe care-l câștigă de obicei Djokerul. Numai că de astă dată, n-a mai făcut-o. În schimb, Murray a câștigat un meci pe care, mai ales în ultima perioadă, îl pierdea împiedicându-se de linia de sosire. Nu și ieri. Chiar dacă toate indiciile unui deznodământ prea cunoscut erau acolo, Murray a rezistat până la final.

Scoțianul a început meciul decis, în atac, apăsând pe toate loviturile și căutând cu încăpățânare inițiativa. Primul moment important a venit în jocul patru, când Murray folosea a șasea minge de break pentru a se distanța la 3-1. Câteva minute mai târziu, scoțianul avea alte două mingi de break și posibilitatea unui 5-1 liniștitor.

În schimb, Nole reușea patru puncte la rând și, în game-ul următor, la chiar prima lui șansă, își lua break-ul înapoi. Alt minut mai târziu, Nole egala la patru. Apoi, ca revenirea să fie completă, sârbul își făcea rost de încă o șansă de break, de nu aveai cum să nu te-ntrebi – cum și când s-a ajuns aici?

Ai văzut desfășurarea asta de sute de ori, dar nu e simplu să-ți explici. Și nici nu e timp, căci Murray se trezește din pumni, salvează mingea de break și conduce cu 40-15 pe serviciul sârbului. De unde părea îmblânzit, acum două minute, iată-l pe scoțian cu două mingi de set. O fructifică pe a doua și se găsește la jumătatea drumului. Încă un set și e acasă.

Comentatorii observă de-acum că nu sunt condiții ideale pentru Djoker, care nu iubește în mod deosebit căldura. În plus, vântul bate și el din când în când, și treaba asta îl poate enerva pe sârb. Așa o fi, numai că primele opt puncte din setul doi merg toate la Djokovic, care a deschis umerii, a închiriat linia de fund și centru terenului, a confiscat inițiativa și apasă pe fiecare lovitură. Intuiești un set scurt și te gândești deja la decisiv. Dar e rândul lui Murray să revină: scoțianul egalează la trei. Apoi, de parcă nici n-ar fi existat, echilibrul se rupe iar, când Nole face break pentru 4-3. De astă dată, Djokovic nu se mai lasă întors și împinge lupta în decisiv.

Îți amintești de ultimele două seturi decisive dintre cei doi: 6-0 la Miami, 6-1 la French Open, cu Djokovic proaspăt, cu Murray stors. Îți aduci aminte că Andy nu l-a bătut niciodată pe Nole în setul decisiv atunci când s-a jucat după sistemul două din trei seturi. Și apoi auzi că sârbul încearcă să câștige al cincilea turneu de Masters la rând. Totul indică spre un deznodământ cunoscut.

Și când Djokovic răspunde cu un lob perfect la o scurtă care părea și ea perfectă, Murray are de salvat prima minge de break în chiar primul game din decisiv. Când te aștepți mai puțin, scoțianul face tocmai asta și, mai mult, salvează rapid, cu trei servicii puternice, toate în cros, întregul game. Mai mult, în jocul următor, Murray reia atacurile și reușește break-ul pentru 2-0.

Game-ul decisiv apare la 3-1 pe serviciul scoțianului, un joc de peste 17 minute, cu zece egalități și sașe mingi de break salvate. Andy Murray ajungea la 4-1 și începea să vadă linia de sosire. Doar că la 5-2, pe serviciul lui Djokovic, sârbul face ce știe el mai bine: salvează trei mingi de meci și întoarce toată presiunea pe umerii adversarului; în cazul acesta, pe umerii celui pe care l-a învins în ultimele lor opt meciuri directe. Iar Murray se clatină. La 15-30, cu tot terenul liber, Andy alege să direcționeze forehand-ul direct spre Djokovic, care primește cadoul și răspunde cu încă un lob perfect: în loc de 30-30, sunt două mingi de break pentru Djoker.

Dar învinsul ultimilor doi ani își redescoperă primul serviciu, rescrie o piesă care se putea transforma într-un horror și închide meciul la a cincea ocazie.

La final, într-un interviu acordat la marginea terenului, învingătorul abia vorbea: “Lumea ar vrea ca rivalitatea dintre mine și Novak să fie mai aprinsă, lumea caută să ne învrăjbească. […] Dar nu e ușor, și asta nu doar pentru că ne înțelegem bine, dar mai ales pentru că Novak e atât de bun, e numărul unu mondial și nu pierduse la turneele de Masters Series anul acesta. Să câștigi în fața lui e extrem de dificil”, declara Murray.

Întrebat despre dificultatea închiderii unui astfel de meci, Murray spunea: “Evident, el e unul dintre cei mai buni jucători de retur și are o încredere imensă în forțele lui, tocmai de-asta poate lupta până la ultima minge; așa că trebuie să joci până la final și să fii pregătit să răspunzi atacurilor lui. Astăzi am reușit să fac treaba asta.”

La schimb, Novak, care n-a reușit să concretizeze niciuna dintre cele nouă șanse de break din setul decisiv, a declarat că Andy este un învingător meritoriu. “Cred că diferența s-a făcut la serviciu. El a servit mai bine decât mine, mai ales în punctele importante. Eu n-am reușit treaba asta. Dar nu vreau să iau nimic din victoria lui Andy. A meritat-o. A căutat inițiativa și a jucat câteva puncte grozave”.