Drop Shots Madrid | Norocul amestecat al românilor, viitorul lui Copil, zgura lui Țiriac, revin Fed și Nole

Madrid mai are doar două zile, iar dacă ar fi să-l caracterizăm din perspectiva românilor, e turneul care ne-a dat senzații la extreme. Pe de o parte, bucuria pentru rezultatele promițătoare reușite de Irina Begu (revenire în primul tur și o replică solidă la reapariția în lumea bună) și de Marius Copil (victorie cu Granollers, surpriză plăcută per total), plus, bineînțeles, parcursul excelent al Simonei Halep. Pe de altă parte, frustrările provocate de cele trei eșecuri nu-s-ar-fi-putut-mai-la-limită-de-atât. Horia Tecău a fost la un pas de o victorie prețioasă cu frații Bryan, dar a pierdut, alături de Jean Julien Rojer, cu 9-11 în decisiv. Sorana Cîrstea a flirtat cu primul succes sonor al anului în WTA, dar a sfârșit prin a ceda cu Petra Kvitova, în tiebreak-ul decisivului, într-un meci decis de câteva puncte. Voleul acela din tiebreak, de la 4-4…

Dar parcă nimic nu s-a simțit mai echilibrat decât meciul lui Marius Copil cu Grigor Dimitrov. Sentimentul a fost acutizat și de diferența masivă dintre cei doi în clasament. În vreme ce proaspătul campion de la București dă târcoale Top 10, Marius Copil încă își caută direcția, undeva în jurul locului 150. Și totuși, departajarea n-ar fi fost mai greu de făcut. „Marius ar fi meritat să câștige azi. Eu am suferit mult, dar am jucat bine câteva puncte importante. Mentalul a fost singurul capitol la care am strălucit”, recunoștea sincer Grigor după meci. Parcă și îmbrățișarea celor doi de la fileu a spus, întrucâtva, povestea meciului, o formă de respect a bulgarului pentru replica dată de Marius. 

Tenisul e un sport care n-are nici timp și nici chef de victorii morale, însă Copil are o sumedenie de lucruri bune de luat cu el mai departe din acel meci. A mai jucat bine în trecut la turnee mari (victoria cu Cilic, de la Beijing 2012), dar niciodată nu mai câștigase un meci la un Masters. Acum a reușit, ba mai mult, a și confirmat în turul următor. Și cu asta a demonstrat că wildcard-ul primit n-a fost un gest de încredere făcut gratuit de Țiriac, cum se comenta pe site-urile străine. În plus, le-a câștigat respectul multora dintre fanii români. La o întrebare de pe contul nostru de Twitter, pusă înaintea meciului cu Dimitrov, răspunsul la întrebarea „Ce șanse are Marius cu Dimitrov” a venit sec: „Niciuna”. Deocamdată, Copil și-a câștigat dreptul de a fi tratat cu mai multă încredere data viitoare. 

La Madrid, el a confirmat că ideile enunțate în interviul acordat Treizecizero nu au fost făcute doar de ochii lumii, că e o schimbare de atitudine reală la el și că își poate ridica și mai mult jocul: „Sincer, îmi place foarte mult stilul pe care încerc să-l pun în aplicare pe teren. Să fiu mai agresiv, să vin tot mai des la fileu, chit că joc pe zgură sau pe hard. Şi să încerc să domin eu jocul, să mi-l impun. Acum chiar îmi face plăcere, iubesc ceea ce fac. Iubesc tenisul„, spunea el în interviul citat.

Mai rămâne de văzut cum va negocia el următoarele săptămâni. La Madrid a fost bine, dar și condițiile unui turneu te pot ridica. Cu Dimitrov au fost mulți români în tribune, a fost până și Horia în tribune ca să-i facă galerie, iar adversarul a fost unul de clasă, ceea ce poate fi un surplus de motivație pe care nu-l găsești în meciurile cu jucători din Top 200. Una peste alta, senzația și atmosfera unui turneu important. O atmosferă pe care Marius n-o va mai regăsi la următorul lui turneu, de exemplu (challengerul de la Heilbronn). O eventuală calificare pe tabloul Roland Garros (va juca în calificări), prima pe tabloul unui Slam, n-ar putea veni la un moment mai oportun. Marius are un moment bun, dar are nevoie de rezultate multe, are nevoie să construiască peste acest moment. Și aici singur se poate ajuta.

Progresul Madridului și zgura lui Țiriac

Față de alți ani, turneul de la Madrid a fost gratulat acum cu un potop de cuvinte frumoase din partea jucătorilor care au luat startul. Toți au lăudat ba condițiile, ba calitatea terenurilor (iată ceva nou pentru Madrid), ba infrastructura, ba una, ba alta. Parcă până și ironiile de pe net vizavi de răceala designului Caja Magica (poreclită, anii anteriori, Caja Tragica) s-au mai împuținat. Ce-i drept, zgura a fost cu adevărat impecabilă anul acesta; una peste alta, pe măsură ce anii trec, gărzile se schimbă, iar problemele din trecut sunt uitate, turneul începe să fie îmbrățișat de jucători. Ceea ce e o condiție necesară ca să fie îmbrățișat și de către public. 

Într-un interviu pe larg, acordat ziarului AS, Ion Țiriac a vorbit despre evoluția Madrid Open: „Acest eveniment este cu totul special, dar mai are nevoie de un lucru: trebuie să educe publicul spaniol. Îi lipsește tradiția unui turneu mare. Spania n-a avut așa ceva până acum. Are tradiție la Conde de Godo, dar Barcelona e un turneu de club, nu e un eveniment ca acesta. Uitați-vă ce avem aici! Eu nu-l numesc turneu, ci eveniment. Nicăieri în lume nu s-a progresat atât de mult în 12 ani”.

Când i s-a reamintit de scandalul enorm creat de introducerea faimoasei suprafețe albastre în 2012, Țiriac a replicat netulburat: „Acum doi ani am fost huiduit în public și criticat de toată lumea. Nu mă afectează, sunt prea bătrân să-mi mai pese de lucrurile astea. A schimbat Țiriac zgura, bieții jucători… ziceau ei. Bieții jucători? 'Dacă eu patinez, înseamnă că toți pot patina', mi-a spus domnul Federer, care este un mare campion și care a câștigat turneul. Nu există o lege că zgura trebuie să fie roșie. În SUA e verde. Dar dacă nu se vrea, nu se vrea. Să vă spun ceva. Problema n-avea nicio legătură cu zgura albastră sau cu patinajul. Ci cu terenurile. Care erau proaste încă înainte de zgura albastră. N-au fost bune niciodată aici. Acum totul e perfect, e ca la Roland Garros. Doar că sunt roșii. Dacă ar fi după mine, le-aș schimba mâine. Prima dată când am băgat albastru, la Stuttgart, pe indoor, oamenii au zis: ay, ay, ay, tenisul e verde sau roșu, în niciun caz albastru. Doi ani mai târziu? US Open, Australian Open s-au făcut albastre”.

Țiriac încă mai crede și în ideea cu mingile fosforescente și mai mari. „Tenisul e impresionat de rapid acum, dar prea rapid. Eu aș fi preferat oricând un meci între Năstase și Santana. Soluția e simplă, mingi mai mari și mai grele. Se returnează mult mai greu. Dar tenisul e un sport foarte greu de schimbat”.

Înapoi la treabă: Fed și Nole revin, cel mai probabil chiar de la Roma

Agentul lui Federer, Tony Godsick, a reconfirmat că elvețianul va fi la startul Roland Garros și că sunt șanse foarte bune să fie prezent și la Roma. Ca să se mențină în formă, Roger, acum tatăl a patru copii, a chiulit de la îndatoririle părintești și a ieșit pe zgură în Zurich. L-a chemat să-i fie sparring pe Nick Kyrgios, puștiul australian care a câștigat recent două turnee challenger în tot atâtea săptămâni și e singurul adolescent din Top 200. 

Ok guys, the cats out of the bag. I've had a great few days hitting with the king of tennis @rogerfederer & loved every minute #Learning

— Nicholas Kyrgios (@NickKyrgios) May 8, 2014

După care, ghici cine a trecut la treabă să refacă terenul:

Vaya imagen — Así prepara Federer el asalto a la tierra batida: con sus gemelas pasando la pista 🙂 (Foto blick.ch) pic.twitter.com/qNqoZ2tyTJ

— Álvaro Rama (@alvarorama) May 9, 2014

Și Nole ne dă vești bune. Sârbul a organizat un antrenament deschis cu presa la Belgrad, apoi a spus că încheietura e ok, și că-s 95 la sută șanse să joace la Roma. Atât în Italia, cât și la Paris, Novak va fi însoțit și de Boris Becker, dar și de Marian Vajda. Semne bune pentru fanii lui. 

Rafa, back on track la Madrid

Între timp, scutit de prezența colegilor săi din Top 4, Rafa s-a adunat și a legat câteva seturi convingătoare la Madrid. E drept, și opoziția a fost de așa natură încât să-l ajute să-și regăsească încrederea. Întâi un Monaco departe de nivelul fizic de acum doi ani, apoi un Nieminen fără vreo armă cu care să-l jeneze în mod real pe numărul 1, și așa a ajuns Rafa regenerat la ora meciului cu Berdych. Adică adversarul din Top 10 cel mai potrivit pentru Nadal. A fost meciul în care, după câteva săptămâni grele, Rafa a convins, în sfârșit, de la început și până la sfârșit. Alt limbaj al corpului, altă atitudine, altă mișcare pe teren și alte lovituri. A venit a 17-a victorie la rând (!) contra cehului, record egalat al erei Open. Lui Tomas nu i-a rămas decât să constate pe Twitter că „Rafa e cu adevărat cel mai bun jucător pe zgură all-time”. Serios, Tomas. Nu se îndoia nimeni.  

Rafa e într-o poziție ideală pentru un titlu care ar însemna aer curat. În semifinale cu Bautista, apoi în finală fie cu Ferrer, fie cu Nishikori.

 

 

Nishikori, new entry în Top 10

Am ajuns la Special Kei, care acum are și un motiv oficial să fie special. Grație semifinalei de la Madrid, Nishikori va deveni, de luni, primul japonez în Top 10 și primul asiatic care reușește această performanță, de la Paradon Srichapan încoace. E o consecință logică a ce s-a întâmplat în ultimele luni. Dacă scoatem din discuție retragerea de dinaintea meciului cu Djokovic de la Miami, Kei are 13 victorii la rând în circuit, traduse prin două semifinale de Masters consecutive (n-a jucat la MC) și un titlu la Barcelona.

Numai de l-ar susține și corpul. Progresul lui a fost amânat mereu de problemele medicale și culmea, era cât pe ce să o pățească și în meciul care l-a propulsat în Top 10. După un prim set sigur în sfertul cu Feliciano Lopez, Nishikori a resimțit dureri puternice la șoldul stâng. A avut nevoie de două MTO-uri și de un calmant, plus câteva mingi de break salvate, înainte de a se replia și închide meciul (6-4, 6-4). Într-unul din game-urile pe care le-a dus la capăt cu mare greutate a pățit și faza de mai jos:

Video: Oops. Kei #Nishikori serves but it's his racquet that goes flying #MutuaMadridOpen #tennis http://t.co/ScxpH38erC

— TennisTV (@TennisTV) May 9, 2014

Niponul va avea o misiune mult mai grea cu un David Ferrer foarte, foarte bun în ultimele două meciuri, cu Isner și cu Gulbis. În ultima lor întâlnire directă, la Miami, Nishikori l-a bătut într-un meci epic și epuizant (7-6 în decisiv, după mai multe mingi de meci salvate). Dacă Nishikori va fi ok fizic, e de așteptat o semifinală similară în dramatism.

Două vorbe și despre Ernie, care ar fi putut fi el eroul săptămânii, dacă ar mai avut resurse pentru încă o victorie. Dar un traseu solicitant, negociat cu succes (victorii cu Janowicz, Dolgopolov și Cilic), l-a ajuns din urmă pe leton. În primul set al sfertului cu Ferrer, el a fost la două puncte de set, dar David s-a apărat absolut senzațional, apoi a făcut un tiebreak perfect și a menținut ridicat ritmul într-un set secund în care Gulbis și-a pierdut claritatea (7-6, 6-3). Cu alte cuvinte, Ernie e acolo, dar un parcurs prelungit, să zicem o finală de Masters, se lasă încă așteptat. Chiar și așa, el e la un loc distanță de intrarea între primii 16 capi de serie la Roland Garros, ceea ce l-ar putea ajuta să aibă un traseu mai lung la Paris.