Djokovic și Nadal se regăsesc în Beijing, în cel mai dezechilibrat meci, pe hârtie, al ultimilor ani din rivalitatea lor

Acum doi ani, Beijing a avut aceeași finală ca și acum, Djokovic – Nadal. Pentru un turneu de 500, însemnătatea era palpabilă. Ca să se califice în finală, Rafa îl bătuse pe Tomas Berdych, iar acel rezultat îi asigurase matematic revenirea pe primul loc în lume, după doi ani și trei luni. Era consfințirea unui an senzațional pentru iberic, conturat în jurul a două realizări importante: Rafa câștigase două titluri de Grand Slam din cele trei la care a participat și cioplise încet, dar sigur, din avansul lui Djokovic, pe care îl învinsese în cele mai importante două întâlniri directe – semifinala de la Roland Garros și finala de la US Open.

Ambele episoade au ciuntit zdravăn încrederea lui Djokovic, care avea anterior ascendentul în rivalitatea cu Rafa. Revenirea intempestivă în circuit a lui Nadal (10 titluri din 12 finale) l-a luat prin surprindere pe sârb, care n-a avut inițial reacție și a trebuit să cedeze fotoliul de lider și să-și analizeze propriile greșeli de strategie, inclusiv cele din finala US Open.

Acel meci din finala de la Beijing a însemnat, totodată, și o șansă pentru sârb de a accepta noua realitate și a o folosi ca prilej minunat pentru un restart. La ora meciului, Rafa era numărul 2 în acte, dar numărul 1 virtual; se făcea rocada între cei doi, iar Nole a bifat o victorie de moral deloc insignifiantă. Unu la mână, oprea astfel o serie de trei eșecuri consecutive în fața lui Nadal, doi la mână, punea bazele unei serii de 24 de victorii la rând pe final de an. Ulterior, la Turneul Campionilor, Djokovic l-a mai bătut o dată în finală pe Nadal, oprindu-i drumul spre primul titlu de WTF, dar fără să-l poată împiedica să termine anul pe primul loc. Era însă o schimbare de momentum construită exact pe resturile unei dezamăgiri (pierderea primului loc), iar Djokovic a cules roadele ceva mai târziu, recuperându-și locul 1 în 2014, fără să-l mai cedeze până în prezent.

La doi ani distanță de la acel meci în care Nadal prelua primul loc, cei doi se revăd într-o finală la Beijing. Circumstanțele sunt cu totul altele: Djokovic este în peak form, probabil în cel mai înalt punct al carierei, iar felul în care a zburdat prin draw (un singur set în care oponentul a ajuns la trei game-uri!) e elocvent. La rândul său, Nadal caută puncte de reper pe care să construiască o eventuală revenire în 2016. El și echipa sa fac referiri în aproape fiecare interviu despre semnele încurajatoare de la antrenamente, despre lucrul intensiv pentru îmbunătățirea serviciului secund, a deplasării și a forehandului, dar (cazul lui Toni Nadal) și despre deschiderea către o eventuală schimbare a echipei, dacă revenirea la formă nu se va produce. În aceste condiții, o finală pe hard – prima a anului și prima pe această suprafață de la Miami 2014 încoace – reușită cu o victorie în fața lui Fabio Fognini se califică drept un rezultat încurajator. În 7-5, 6-3-ul cu care a mai îndulcit raportul meciurilor directe cu Fabio în acest an (2-3), Rafa a fost mai stabil față de zilele trecute. Ambii au avut momente de cădere și urcare, dar italianul a jucat prost punctele importante. Nadal rămâne însă, firește, departe de nivelul său de grație, dar adună încet, încet, încredere și se bucură de ea ca de un lucru mare: “Pentru mine, e important să fiu în finală, e un rezultat grozav, sunt foarte fericit. Obiectivul pe final de sezon e să încerc să găsesc un nivel bun de joc. Știu că Novak nu e în liga mea în acest an, joacă la un nivel mult superior, așa că meciul de mâine e un meci în care voi încerca să joc așa cum știu și să mă bucur de el”.

Diferența între cele două ligi a fost cum nu se poate mai evidentă în ultima întâlnire directă a celor doi, sfertul de finală de la Roland Garros, câștigat fără urmă de suspans de Djokovic. Sârbul e la două victorii distanță de a-l egala pe rivalul său în istoria meciurilor directe (23-21 Nadal) și va porni mare favorit în a o obține pe prima dintre ele în finala de duminică. Ar fi al 6-lea titlu și al 4-lea consecutiv al său la Beijing, un turneu care începe să devină pentru Novak echivalentul Monte Carlo sau Barcelona pentru Nadal.

Contra lui David Ferrer, în semifinale, Djokovic a fost încă o dată perfect, punând capăt meciului în numai o oră și 15 minute (6-2, 6-3), pentru a 16-a sa victorie în fața lui Ferrer din 21 de meciuri directe.

Horia Tecău și Jean Julien Rojer au pierdut în semifinalele de dublu, învinși de Sock și Pospisil, care și-au revitalizat astfel șansele de a mai prinde un loc la Londra, la Turneul Campionilor, acolo unde Horia și JJ sunt deja calificați.

Între timp, la Tokyo, Benoit Paire a produs surpriza turneului, eliminându-l pe favoritul local Kei Nishikori. Paire a legat o surprinzătoare serie de victorii, eliminându-i în drumul spre finală pe Dimitrov, Baghdatis, Kyrgios și Nishikori. Îl va întâlni pentru trofeu pe bunul său amic Stan Wawrinka, aflat în căutarea titlului cu numărul 4 în acest an.

Tablou la Shanghai: poate acum un Roger vs Rafa?

Tot mai descumpăniți de la un turneu la altul, fanii Fedal vor da, timid, startul unor noi calcule, pentru că o altă posibilitate se arată la orizont. Cei doi campioni sunt pe aceeași jumătate de tablou la Mastersul de la Shanghai, evenimentul săptămânii viitoare. Federer este campionul en-titre și acesta va fi primul său turneu după finala US Open, pierdută cu Djokovic. Anul trecut, Federer îi oprea lui Djokovic o serie de 28 de victorii consecutive în China. Elvețianul are bye și va debuta cu învingătorul dintre Querrey și un jucător din calificări. Îi are pe traseu către semifinale pe Tsonga, Nishikori, Anderson, Kyrgios sau Fognini, în vreme ce Nadal, care debutează cu Karlovic/Chardy, îi are pe Raonic, Cilic și Wawrinka pe traseu.

Multe fețe pe care diversele trageri le aruncă adesea pe traseul lui Novak sunt și de această dată prezente în jumătatea acestuia: Gasquet și Ferrer, plus Feliciano Lopez, sunt amenințările sârbului înainte de o semifinală teoretică împotriva lui Andy Murray. Britanicul îi are pe Berdych, Simon, Paire și Isner pe partea sa, plus o posibilă întâlnire cu David Goffin, în preambulul finalei Cupei Davis. Tabloul complet e aici.

Finală Muguruza – Bacsinszky la fete; Timea intră în Top 10, Ana, eliminată din Race

La 5-1 în decisiv, Muguruza era pe punctul să devină victima unei reveniri extraordinare a Agnieszkăi Radwanska; poloneza a recuperat două break-uri și a salvat o minge de meci, revenind pe serviciu, dar n-a putut face și ultimul pas. Asta înseamnă că Garbine va juca a doua finală consecutivă în tot atâtea săptămâni. Deja calificată în Singapore, Muguruza ar putea să o depășească pe Sharapova în cazul unui titlu, situație care va avea un impact în felul în care vor arăta grupele la WTA Finals; mai exact, Simona ar putea-o primi pe rusoaică în grupa ei. Deși nu e încă sigură de locul ei la aceeași competiție, Radwanska a făcut progrese importante în această săptămână, dar va trebui să alerge în continuare după puncte: întâi la Tianjin, apoi dacă va avea nevoie, la Moscova.

A fost un an al premierelor pentru Timea Bacsinszky, iar elvețianca merita și o certificare simbolică pentru fantasticul ei sezon. Victoria cu comeback în fața Anei Ivanovic (a patra obținută în trei seturi în această săptămână) îi aduce dintr-un foc cea mai importantă finală a carierei (prima de Premier) și intrarea în Top 10 WTA! O performanță fantastică pentru o jucătoare care, practic, abandonase tenisul la un moment dat, și era în afara Top 500 în urmă cu trei ani. Timea a început anul de pe locul 47 și a jucat o finală chiar din prima săptămână, învinsă de Simona la Shenzhen. Apoi s-a îmbarcat într-o serie de 15 victorii succesive (oprită de Serena, la IW), timp în care a câștigat două titluri. Vârful a venit în mijloc de an, cu semifinale la Roland Garros și sferturi la Wimbledon. Timea a oprit reculul post-Londra la timp, iar acum are șansa celui mai important titlu al carierei și să se califice la Turneul Campioanelor.