Djokovic și Nadal își reiau rivalitatea în semifinalele de la Monte Carlo, iar Monfils ne pregătește un nou teaser

Până la un punct, Monte Carlo a mers molcom, ca o pisică leneșă care toarce într-o zi de primăvară. Sub soarele blând de pe Riviera Franceză și la doi pași de Mediterană, într-o atmosferă mai degrabă italiană decât franceză, primele zile ale primului Masters pe zgură s-au scurs liniștite, fără surprize, cu favoriții avansând în tăcere. O tăcere care promitea scântei pe linia de sosire, unde organizatorii mizau pe două meciuri succesive între membrii Big Three. Apoi, liniștea s-a spart în bucăți, iar surprizele au început să apară furtunos. Spre exemplu, însuși Stan Wawrinka, campionul en-titre, s-a prăbușit zgomotos încă din turul trei, învins în sub o oră de Grigor Dimitrov. Stan rămâne groaznic de inconstant, ce altceva e nou? La rândul lui, bulgarul s-a dus la vale în turul imediat următor, împins într-acolo cu un scor asemănător de drastic de Gael Monfils. Care Gael e, de fapt, cea mai mare surpriză a turneului. Iar surpriza nu constă în faptul că el poate câștiga astfel de meciuri contra unor adversari cu cotă, ci că nu-și pierde capul după ce reușește o victorie importantă. La o zi după ce l-a învins iar pe Federer pe zgură, punând capăt aventurii elvețianului mult mai rapid decât și-ar fi dorit probabil 98 la sută din Monte Carlo, Gael s-a întors pe teren și NU a produs un Monfilism. Ceea ce e important pentru succesul turneului, pentru francezi și, în general, pentru aerul de calm care s-a cam instalat în ATP de ceva vreme încoace.   

În tot acest timp, dacă semifinala de jos era greu de anticipat, partea de sus a tabloului a produs ce-și dorea toată lumea să se întâmple: o nouă înfruntare între Nadal și Djokovic, din nou pe zgură, la aproape un an de la precedenta. “Nu i-am dus lipsa”, s-a amuzat Novak la una dintre conferințe, dar la cum curg victoriile în dreptul sârbului, reacția lui pare mai degrabă de politețe. Nimic nu pare să-l mai sperie cu adevărat pe Djokovic zilele acestea, iar fraza cu care și-a început el turneul – “Mă simt la vârful performanței mele (n.a. sportiv și fizic)” – își demonstrează valabilitatea pe zi ce trece. 

Cam așa poate fi rezumat, în trei-patru fraze, turneul de până acum. Cu completarea că meciurile au fost, de cele mai multe ori, one-sided și lipsite de prea multă intrigă, într-un contrast nu tocmai inspirat cu calitatea numelor de pe tablou, respectiv a matchup-urilor propuse de tablou. Explicația poate sta în începutul sezonului de zgură, sau poate că nimeni n-a avut timp să își tragă sufletul cu adevărat după dubla Indian Wells – Miami. Poate că e încă devreme pentru astfel de concluzii, dar traversăm un moment în care plutonul pare un pic obosit și lipsit de inspirație, mulțumindu-se să pedaleze în rutină. Per total, în 2015 lipsesc meciurile cu adevărat bune, lipsesc storyline-urile care intrigă, lipsesc scânteile. În vreme ce grupul locurilor 4-10 pare să fi stagnat, iar challengerii obișnuiți ai locului 1 au fiecare propriile probleme, Djokovic e singurul care prosperă, punând kilometri importanți între el și restul lumii. În același timp, poate că este o perioadă seacă, dar e și una a oportunităților. Meciurile bune și subiectele noi poate sunt chiar după colț, pe punctul să iasă la lumină. Poate chiar începând cu acest weekend, când una dintre cele mai faimoase rivalități ale tuturor timpurilor își consumă un nou episod. Până acolo, să vedem pe scurt câteva dintre ideile acestei săptămâni, înaintea semifinalelor.

Djokovic. Netulburat. Sigur că traseul a ajutat, dar sârbul arată ca și cum ar avea nevoie de ceva antrenamente în plus ca să-l țină în priză, pentru că meciurile oficiale nu par a-i solicita resursele prea mult, cel puțin până acum. Cu doar o săptămână de pauză după cele două titluri de la Indian Wells și de la Miami, plus ceva mențiuni în treacăt despre oboseală, Nole ar fi părut vulnerabil la intrarea pe zgură, dar în trei meciuri de până acum el a cedat doar 12 game-uri, administrând și două seturi la zero, unul dintre ele campionului de la US Open, Marin Cilic. Djokovic e la un nivel de încredere considerabil, și va primi, în sfârșit, un rival pe măsura lui în blockbuster-ul din semifinale.

Nadal. Spre deosebire de Nole, Rafa a pierdut seturi pe drum, dar astea sunt mai degrabă vești bune. Pe de o parte, pierderile de seturi, respectiv emoțiile de rigoare din meciurile cu Isner și cu Ferrer erau bugetate, iar raportat la forma adusă de Nadal în Principat, traseul arăta (și s-a dovedit a fi) dificil. Pe de altă parte, exact de acest tip de traseu avea Rafa nevoie, iar multiplul campion s-a bucurat sincer că a avut obstacole de trecut și că le-a depășit cu bine. Pare greu de crezut că un jucător care a câștigat de opt ori titlul în Monte Carlo poate considera o simplă calificare în sferturi atât de importantă, dar aceasta a fost reacția lui Nadal după victoria cu Isner, în care a salvat mingi de set în primul și a revenit după pierderea setului secund. “E o provocare pentru mine să îmi regăsesc încrederea și sentimentul că sunt din nou puternic. Meciuri precum cel de azi mă ajută să mă îmbunătățesc, să ajung în locul în care îmi doresc să fiu. Sunt foarte fericit să fiu în sferturile de finală. E un rezultat foarte important pentru mine“. 

Cu Ferrer, lucrurile s-au repetat, iar Nadal a câștigat iar în trei seturi după ce a survolat pana de idei de la finalul setului doi, când ceea ce părea a fi o victorie confortabilă s-a prelungit. La final însă, Rafa a restabilit ordinea, atât ordinea naturală pe zgură, cât și normalitatea rivalității cu Ferrer, iar nivelul său este într-o creștere nu doar evidentă, ci și armonioasă. În aceste condiții, Monte Carlo începe să semene cu scenariul pe care și l-ar fi dorit Nadal la începutul săptămânii. Meciuri solicitante, cu urcușuri și coborâșuri, încheiate cu victorii de moral. Încă una cu Djokovic ar fi poate chiar mai mult decât era de sperat, dar în mod cert nu e imposibilă. Deși până la Paris mai e cale lungă, iar Rafa din iunie va fi foarte posibil un alt animal față de Rafa din această săptămână, e un meci care ne poate da niște idei despre cum se va profila restul sezonului de zgură pentru cei doi.      

Djokovic – Nadal, episodul 43. Și primul de la finala Roland Garros 2014 încoace, când Nadal l-a mai oprit o dată pe rivalul său din drumul spre singurul Slam care-i lipsește sârbului. Ca și atunci, Novak va fi favorit pe hârtie, dar diferența fundamentală constă în faptul că Nole are destule precedente pozitive pe zgură cu Nadal în meciurile de două seturi din trei. De altfel, l-a învins peste tot pe spaniol, mai puțin la Roland Garros. În ciuda unor astfel de calcule, ambii jucători insistă încă de la începutul turneului că sunt outsideri și că favoritul e celălalt. Rafa ar putea beneficia cel mai mult din pasarea presiunii pe umerii celuilalt și va vedea orice rezultat ca pe un progres. O înfrângere ar fi perfect normală, în vreme ce o victorie ar fi un bonus fantastic și anunțul reintrării în normalitate pentru spaniol. Dincolo, Nole are toate motivele să joace având ceva de pierdut. În vreme ce o victorie azi nu-i garantează și una la RG, o înfrângere ar putea fi mult mai păguboasă pentru sârb decât ar părea la prima vedere. 

Monfils – Berdych. Cehul continuă seria semifinalelor din acest sezon și la Monte Carlo. Însă, deși rezultatele lui din acest sezon sunt impresionante, în special prin constanță, Berdych are în continuare dificultăți în a ne convinge că a găsit acel element suplimentar care să-i permită să atace cu succes marile titluri. O semifinală cu Monfils, jucător pe care îl domină în head-to-head, e o oportunitate imensă pentru Tomas de a juca o finală de Masters și de a mai scutura impresia menționată anterior. 

Dar, învârtind masa, argumentul e la fel de valabil și pentru Gael Monfils. Dintr-o dată, Monf arată focusat și capabil și serios, iar până acum e unul dintre marii câștigători ai acestei săptămâni, în special în condițiile în care a venit la Monte Carlo fără să știe prea multe despre potențialul său fizic, după accidentările din swing-ul nord-american. Întregul lui traseu de până acum a fost impresionant, pentru că ar fi avut motive să piardă (sau să lupte cu mai puțină convingere) în fiecare meci: cu Kuznetsov a fost adesea outplayed, plus rugina evidentă de la primul meci pe zgură și pregătirea redusă de dinainte de turneu. Dolgopolov e un jucător care poate respinge cu ușurință artificiile lui Gael și să-i dea dureri de cap cu propriile lui artificii; în plus, meciul a fost spectaculos și mult timp deznodământul a fost neclar. Federer era Federer, iar cu Dimitrov putea interveni mahmureala tipică după o victorie de prestigiu. Dar în toate aceste ocazii, Gael a refuzat să se predea. Un pas făcut în plus, printr-o victorie în fața unui adversar în care a avut atâtea probleme (Berdych conduce cu 5-1), l-ar aduce pe Gael în fața unei șanse imense. Alți jucători (Wawrinka, Cilic, Tsonga) și-au reușit breakthrough-ul în momente în care se așteptau puține spre deloc de la ei: de ce nu și Monfils? Chiar și cu riscul de a veni ceva mai obosit și mai puțin inspirat la București 🙂

Federer și Wawrinka. Un turneu ratat pentru cei doi finaliști ai ediției trecute, care au pierdut joi, unul după altul. În ambele cazuri, e prematur de concluzii, dar din motive diferite. La Wawrinka, ambiguitatea a devenit o rutină, și probabil că va trebui să acceptăm că astfel de înfrângeri, precum cea suferită cu Dimitrov, sunt condiția necesară pentru a-l vedea de câteva ori pe an pe acel Stan the Man cel care e capabil să bage groaza în orice adversar. Numai el știe de ce trebuie să fie așa. Nici măcar echipamentul ales, care a intrat rapid în topurile celor mai neinspirate din acest sezon, nu l-a trezit la viață pe Stan; aparent, n-a fost o idee grozavă să-l bată pe Grigor cu propriile arme.

Cât despre Federer, ar trebui să fie un semnal de alarmă o înfrângere în turul 3 la un Masters pe zgură? Nu tocmai. Roger a punctat că e abia a doua eliminare timpurie suferită în aproape un an, ceea ce vorbește din plin despre o constanță greu de imaginat la această vârstă. Federer a mai vorbit, de asemenea, despre ajustări imediate la antrenamente, respectiv un nou segment de pregătire fizică intensă, în ceea ce el a descris drept o schimbare față de regimul din 2014. Cu un adversar într-o zi excelentă precum Gael, Federer n-a mai putut repeta turneul foarte bun de anul trecut, dar cel mai probabil, la Madrid îl vom vedea într-o variantă îmbunătățită.