Djokovic își completează colecția, devine primul jucător din istorie care ia șase titluri de Masters într-un singur an

”Djokovic a făcut break” este cea mai repetată propoziție a anului 2015 în tenis”, spunea Cristopher Clarey de la New York Times când Djokovic a făcut ultimul dintre cele patru breakuri ale finalei cu Murray, în setul doi. 

2015 a fost atât de categoric anul lui Djokovic încât alt blogger se întreba hâtru dacă mai are vreun sens să se mai joace World Tour Finals. Toate complimentele pe care le primește Novak acum de la presă par a fi spuse cu jumătate de gură: da, joacă excelent, bravo lui, dar a omorât tot suspansul. Ce-i drept, statisticile sunt copleșitoare; nici nu știi pe care să o declari statistica anului. Este primul om care are șase Mastersuri câștigate într-un sezon. Cu excepția primei săptămâni din an, când a ieșit în sferturi, a ajuns în finală la toate turneele la care a participat anul acesta. Zece dintre finale s-au concretizat în titluri, egalându-și recordul din 2011. Până acum anul acesta, scorul meciurilor cu colegii de top 10 este 27-4. De la US Open încoace nu a pierdut niciun meci, are 6-0 cu top 10, 4-0 cu top 5 și un singur set pierdut. De oriunde privești, 2015 este cel puțin la fel de bun ca 2011, și 2011 a fost înspăimântător de bun.

Nici Murray nu a reușit azi să clintească vreun pic aceste cifre aproape perfecte. Tot ce a lovit s-a întors înapoi, nimic din ce a încercat nu a fost suficient. Annacone spune că Djokovic se simte confortabil: joacă cu claritate, încredere și stăpânire de sine. Se pare că Novak a ajuns la un nivel în care știe ce are de făcut și tot ce face, îi iese. Există un echilibru între aspectele jocului său și e foarte greu să destabilizezi acest tot unitar. Singurul fel în care se poate zgâlțâi acest joc monolitic este printr-un șoc agresiv, dar Djokovic este ca apa: dacă șocul nu este suficient de brutal, Novak va reuși să găsească o cale de trecere.

Dacă ne uităm la statisticile finalei de azi, putem să observăm unde anume face Novak cele mai multe pagube. Serviciile sale, față de ale lui Murray sunt mai apropiate ca viteză (26km/h versus 46km/h). Mă tot întreb în ultimul timp, ce este mai bine, să ai un serviciu unu rapid și un serviciu doi mai slab, ca Andy, sau un serviciu unu mai redus ca viteză și un doi mai rapid, ca Novak? Încep să cred că, dacă nu ai un serviciu unu ca al lui Isner, Karlovic sau măcar Gulbis, care să rezolve punctul instantaneu, atunci ieși mai bine pe varianta serviciu doi rapid. Nu de alta, dar astăzi, de exemplu, Murray, care este un returneur excelent, nu prea s-a apropiat de serviciul doi al lui Novak, pe când al lui a fost făcut cam praf de retururile lui Djokovic. Aici este punctul de plecare al dominației djokoviciene: combinația serviciu-retur, unde a reușit să găsească echilibrul perfect între siguranță și eficiență. Nu rupe mingea pe primul, dar are procentaj bun tot timpul, iar pe al doilea îl lovește suficient de tare cât să câștige 72% dintre punctele jucate pe el contra lui Murray!

Andy s-a mai „remarcat” azi prin numărul mare de neforțate: 34, față de doar 12 Djokovic. Și aici, Annacone are o părere interesantă. Zice că multe dintre aceste greșeli care sunt trecute la neforțate sunt cauzate, atunci când joci cu Djokovic, de ”stresul de a lovi niște ținte foarte mici”. E o opinie interesantă și sună plauzibil. Novak acoperă terenul atât de bine, încât adversarilor săi le rămân niște deschideri minore de care trebuie să profite cu precizie dacă vor să aibă vreo șansă. Bineînțeles că ei știu, iar asta poate juca un rol în presiunea crescută pe care o resimt: în consecință vor face multe ”neforțate”. 

Ultima statistică unde avem o discrepanță mare în favoarea lui Djokovic este la numărul de schimburi între 5 și 9 lovituri câștigate: 28-13. Novak a fost mult mai limpede și eficient: a stat mai avansat decât Murray, a fost de netrecut pe rever și a preluat controlul mai des în schimburi. Djokovic pare să fi găsit pe teren combinația tactică ideală, care funcționează împotriva tuturor adversarilor. 

Deci, ne mai obosim cu World Tour Finals? Ce poate aduce nou Londra? În primul rând, suprafața va fi mai rapidă decât Parisul; asta poate schimba datele problemei și le poate da un mic avantaj lui Federer și Wawrinka, jucători eminamente de atac și singurii al căror stil l-a incomodat pe Novak anul acesta. Apoi mai este o săptămână de pauză, în care tot restul plutonului va putea să-și tragă sufletul și să vină la bătălie cu bateriile mai încărcate. Vor fi aceste două aspecte suficiente pentru a face întrecerea cât de cât competitivă? Rămâne de văzut.