Djokovic – Federer, Wimbledon 2012. Adevărata finală se joacă în semifinale

Adrian Țoca | 6 iulie 2012

Djokovic – Federer, Wimbledon 2012. Adevărata finală se joacă în semifinale

Când 2012 se va fi terminat, acest meci va fi numit, alături de finalele Australian Open și Roland Garros, printre cele mai importante și pline de semnificații meciuri ale anului. Este tot ce putem afirma cu siguranță, acum, cu câteva ore înainte ca prima minge să fie pusă în joc între Novak Djokovic și Roger Federer. Chiar dacă nu e o finală. În fapt, când vine vorba de Nole și Roger ne-am obișnuit deja să-i vedem întâlnindu-se mereu în semifinale, mai ales în semifinale de Slam, așa cum rezultă și din istoria celor 26 de meciuri directe pe care Treizecizero.ro v-a prezentat-o. Nici mai mult, nici mai puțin de 15 dintre aceste 26 de întâlniri s-au consumat în semifinale, un veritabil record, și încă unul rar întâlnit.

Și dacă rivalitatea celor doi e plină de momente savuroase, pe care le puteți retrăi în link-ul amintit, dar și de tensiuni, prezentul e încărcat, cum spuneam, de mize grele. Într-un fel sau altul, de felul în care va decurge acest meci va depinde, într-o oarecare măsură, restul sezonului pentru cei doi. Meciul, și contextul în care se desfășoară el, are toate caracteristicile să fie unul memorabil, atât prin calitatea lui, cât și prin consecințe.

De ce e atât de important?

Pentru Djokovic, un eșec l-ar pune în postura de a risca să piardă, după fix un an de zile, locul 1. O victorie i-ar asigura fotoliul de lider și l-ar transforma în marele favorit pentru finala de duminică și, implicit, pentru a-și apăra cu succes titlul de campion, al șaselea Slam din cariera sârbului. 

Pentru Federer, o victorie l-ar pune în postura de a reveni în finala de la Wimbledon pentru a opta oară, primul om din lume care ar realiza asta. Mai mult, câștigarea titlului l-ar readuce în postura de lider mondial, unul dintre obiectivele sale de la începutul anului. Ar însemna depășirea recordului lui Sampras, 286 săptămâni petrecute pe primul loc. Dar mai mult ca orice, ar însemna șansa unui al 17-lea Slam și al 7-lea titlu la Wimbledon. Una dintre ultimele șanse pentru asta.

Mize grele, da.

În fapt, aici ar putea fi prima cheie a meciului. Ca să ajungă să se bată pentru toate aceste recorduri, adică să ajungă în finală, Federer are de trecut cel mai greu obstacol: o întâlnire cu actualul cel mai puternic jucător al planetei. Cumva, trăgând linie și adunând obiectivele de mai sus, meciul de azi devine parcă un pic mai important pentru Federer decât e pentru Djokovic.

Nu e ca și cum sârbul nu și-ar dori la fel de mult să învingă. Ba dimpotrivă. Atâta doar că Novak, chiar și dacă va pierde primul loc acum, are tot timpul din lume să-l recupereze. Are relaxarea pe care ți-o dă timpul. În schimb, pentru Federer ceasul bate tot mai puternic. Asta nu înseamnă că elvețianul nu va mai fi în preajma semifinalelor și finalelor de Slam de acum înainte. Nu. Înseamnă că Wimbledonul, și, în particular, acest Wimbledon, reprezintă una dintre cele mai bune șanse ale lui de a întrerupe seceta și de a câștiga din nou un Slam, după o pauză de mai bine de doi ani. Ultimul a venit în 2010, la Australian Open. De ce? Pentru că e pe iarbă, teoretic, suprafața preferată a lui Federer. Pentru că, tot teoretic, încă mai are un atu în fața lui Djokovic. Pentru că Nadal nu mai e în turneu. Pentru asta, și pentru multe alte motive, presiunea e mai degrabă pe Federer.

Spuneam că Novak și Roger s-au întâlnit de 26 de ori în carieră. Câteva dintre meciurile lor directe sunt monumentale. Toată lumea știe de Paris 2011, de US Open 2009, 2010 și 2011. Dar niciodată nu s-au întâlnit pe iarbă, ceea ce dă o alură și mai specială acestui meci, de parcă mai era nevoie. Locația este, în fapt, cea care conferă o dimensiune nouă șanselor lui Federer. Elvețianul încă mai conduce cu 14-12 la meciurile directe, iar despre el s-a spus mult timp că preferă să joace sau are oricând mai multe șanse cu Novak decât cu Nadal. Dar adevărul e că sârbul a câștigat 6 dintre ultimele 7 meciuri cu Federer. Excepția, acel meci fabulos făcut de elvețian la Roland Garros 2011. În fapt, Federer nu i-a mai luat un set măcar lui Djokovic din semifinala US Open de anul trecut, pierdută, epic, de la 2-0 la seturi și după două mingi de meci ratate. Sau salvate. 

De atunci, Novak s-a impus mai degrabă confortabil, anul acesta, la Roma și la Roland Garros. Și dacă la Roma se știa, și ulterior s-a și confirmat că Federer a jucat cu dureri la șold, este victoria de la Roland Garros cea care ridică un mare semn de întrebare asupra elvețianului. Mai poate Federer ține pasul cu Novak Djokovic într-un meci de cinci seturi?

Calculele hârtiei indică, mai degrabă, spre “nu”. Doar să nu le spuneți asta fanilor lui Federer, s-ar putea să se uite urât la voi. De ce nu? Novak Djokovic este, per ansamblu, de departe cel mai constant și mai puternic jucător al ultimilor doi ani, perioadă în care a cucerit 4 Slam-uri și a mai jucat o finală. Și dacă anul trecut, triumful lui de la Wimbledon a fost pus pe seama ascendentului moral pe care și-l crease în fața lui Nadal, de data aceasta, Djokovic arată ca și cum a învățat să stăpânească și iarba, cândva suprafața lui cea mai proastă.

“Mi-am îmbunătățit mult jocul pe iarbă în ultimii ani. Faptul că am câștigat anul trecut îmi dă multă încredere pentru acest turneu”, spune Nole, pronunțând cuvântul magic: încredere. Încredere e ceea ce Djokovic a inspirat pe parcursul tuturor celor 5 meciuri, adesea arătând intangibil. În plus, el pare și mai calm decât în restul anului. Scăpat de presiunea mediatică a Nole Slam-ului, care l-a însoțit meci de meci la Roland Garros, sârbul pare să-și fi regăsit atitudinea și siguranța care l-a ajutat să facă un 2011 istoric.

Dar. De-ar fi lucrurile atât de simple în tenis, toate meciurile s-ar juca din momentul tragerii la sorți. Lucrurile NU sunt atât de simple, motiv pentru care calculele hârtiei amintite mai sus ar putea fi anulate aproape imediat după începutul meciului. Este iarbă, este Wimbledon, un cuvânt a cărui simplă pronunție îi dă o altă stare lui Federer. “Cu siguranță că va dori să-și demonstreze lui și tuturor celorlalți că încă mai poate câștiga un Slam”, spune același Djokovic.

În cele ce urmează, încercăm să vedem meciul din toate unghiurile.

Pe cine favorizează, de fapt, iarba?

Paul Annacone, antrenorul lui Federer, a reiterat ceea ce e evident pentru toți, anume că iarba e mai slow decât în anii de glorie ai acestuia. Asta nu înseamnă că elvețianul nu are armele necesare pentru a-și impune jocul. Să-i lăsăm tot pe cei doi să descrie jocul pe iarbă. Djokovic: “Federer are un joc de o varietate incredibilă. Își plasează serviciul foarte bine, își deschide mult terenul astfel. Ține mingea foarte jos cu slice-ul. Una peste alta, are un joc foarte deștept pentru iarbă”. Federer: “E mai dificil să te aperi pe iarbă. Sigur, uneori e dificil și să-ți pregătești atacul. Pe iarbă merită să cauți mai mult liniile, ceea ce nu e mereu simplu de făcut pe celelalte suprafețe”. Sârbul, un jucător fantastic la retur, pare pregătit să apere tot și să-l lase pe Federer să-și asume riscurile, așteptând, natural, și greșelile inerente ale acestuia. Ca o concluzie, însă, iarba nivelează o bună parte din atuurile defensive ale lui Djokovic și îl reapropie pe elvețian de rivalul său. În caz de ploaie și de închiderea acoperișului, avantajul ar trebui să se păstreze de partea lui Roger, recunoscut drept un foarte bun jucător de indoor.

Cine are avantajul mental?

Depinde pe cine întrebi. Tradiția spune că Federer are jocul necesar ca să-l bată pe Djokovic, dar acum vorbim de o altă versiune de Djokovic, perfecționată, îmbunătățită, aproape blindată. În plus, ultimele rezultate directe, mai cu seamă mingile de meci ratate doi ani la rând la US Open, n-au cum să nu fi lăsat urme. Iar impresia pe care o are toată lumea e ultima, adică setul trei de la Paris, în care Federer a părut resemnat cu ideea unui nou eșec, stors de idei și de chef să se mai ia la trântă cu Nole. Așadar, sârbul ar avea, din acest punct de vedere, un avantaj mental. Pe de altă parte, cum mai ziceam, iarba ar putea anula acest atu, dându-i încrederea necesară lui Roger. Ca să îl poată bate pe un Djokovic mustind de încredere, un Djokovic lipsit de respect pe teren pentru muntele de istorie din fața sa, în sensul bun al cuvântului, elvețianul va avea nevoie de scânteia cu care a aprins Parisul în semifinala din 2011. Și, cel mai probabil, are mare nevoie să câștige primul set. Are nevoie de trei seturi ca să câștige, ca să fiu plastic, dar are nevoie mare de primul, pentru că Djokovic nu e Benneteau, și va fi tot mai puțin probabilă o eventuală răsturnare de scor odată cu trecerea timpului. Nu imposibilă, doar că infinit mai dificilă.

Cât contează foamea de succes în Slamuri a lui Federer?

E greu de cuantificat cât e foame, cât e orgoliu și cât e dorința de a fi performant și de a-și atinge obiectivele. Știm cu toții că Federer are doi ani de când n-a mai luat un Slam, ceea ce e fantastic de mult pentru un jucător de clasa lui, chiar și într-o epocă în care alți doi tenismani care vor intra în istoria sportului sunt în vârful carierei lor. Federer joacă bine de mai bine de un an, a câștigat multe trofee între timp, printre care și câteva Mastersuri, dar are nevoie să își reafirme poziția la nivelul unui Slam. Jeff Tarango spunea pentru BBC că au fost mai mulți jucători uriași care au dispărut câte un an sau doi, apoi, când nimeni nu se mai aștepta, au câștigat iar un Slam și că se așteaptă ca Federer să facă același lucru.

Este Djokovic mai bun decât era în 2011?

Cu siguranță, da. Are încrederea că poate triumfa oriunde, cu oricine. Are mentalitatea, are forța psihică necesară pentru a absoarbe orice va încerca Federer. Abordarea lui va fi de genul: “Federer are istoria de partea lui, dar acum e vremea mea, știu cum să-l bat și știu ce trebuie să fac pentru asta”. În plus, la Roma sau la Paris, Djokovic a arătat că și-a adaptat jocul la cel al lui Federer și că nu mai poate fi surprins atât de ușor de acesta, așa cum i se întâmpla în trecut. Mats Wilander e mai direct pe tema asta: “Nu cred că Federer, sau altcineva, mai are vreo lovitură care să-l poată răni pe Novak. Nici măcar forehand-ul lui Roger”.

Cât va conta forma fizică?

Limpede, Federer n-are nicio șansă dacă spatele îi va juca iar feste. Elvețianul a primit tratament intensiv între meciuri, și a părut în regulă din acest punct de vedere în sferturi. A mărturisit, totuși, că, preventiv, a ales să nu alerge după unele mingi foarte plasate ale lui Youzhny. Cât despre Djokovic, nu cred că își face cineva probleme despre rezistența acestuia. Dacă va fi nevoie să joace cinci ore, va juca cinci ore.

Ce cred specialiștii?

Părerile sunt, ca de obicei, împărțite. Wilander, pe care l-am amintit mai înainte, îl dă pe Novak favorit, motivând prin faptul că sârbul e mai solid de pe spatele terenului. Același Wilander, un suporter al lui Federer în general, spune că șansele acestuia cresc numai și prin simplul motiv că se joacă la Wimbledon, pe terenul Central. “E ca și cum ai juca rugby cu Noua Zeelandă la ea acasă. Nu există mai greu de atât”, spune Mats.

John McEnroe spune, însă, că un Federer la nivelul său maxim îl poate doborî pe Djokovic, “chiar dacă Novak e numărul 1″. Doi jucători, Tsonga și Mayer, au emis două judecăți foarte interesante. Tsonga: “E un meci foarte deschis. Nu-s în capul lui Fed, dar, dacă aș fi, mi-aș zice că, dacă e un turneu pe care să-l câștig, ăsta e acel turneu. Așa că-mi imaginez că va da absolut totul în acest meci”. La rândul lui, Florian Mayer, cel învins de Djokovic în sferturi, s-a arătat mai sceptic: “Federer va trebui să vină cu ceva măreț ca să-l bată pe Nole”.

În loc de concluzie

Ceva măreț. Exact. Cam la asta se reduce totul. Novak e favoritul, prin prisma forței pe care o degajă, a mentalului de fier din ultimul an, a ultimelor rezultate directe și a faptului că e numărul 1 și campionul en-titre. Dar, dacă există cineva care să poată produce “ceva măreț”, atât de magic încât să-l poată pună la pământ pe Djokovic, acel cineva trebuie să fie Federer. Nu doar un simplu Federer. Ci un Federer pe iarbă și cu toate motivațiile posibile și imposibile pe care un jucător, deja considerat cel mai bun din toate timpurile, le-ar mai putea avea la 30 și ceva de ani.

Bucurați-vă de joc!

 

Video preview:

 

 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi