Djokovic câștigă în preview-ul Roland Garros contra lui Nadal, se califică în deja a treia finală de Masters a anului

Cele două semifinale de la Monte Carlo s-au desfăşurat conform aşteptărilor. Monfils n-a reuşit să rezolve problema Berdych, Rafa n-a reuşit să rezolve problema Djokovic (cel puţin în meciurile de două seturi din trei). Deşi ambele probleme au rămas nerezolvate, a doua semifinală a fost mult mai distractivă decât prima şi a dat senzaţia că cei doi protagonişti sunt într-un stadiu interesant în ceea ce priveşte jocul şi strategia pentru sezonul de zgură. În fond, între ei se va da (cel mai probabil) bătalia finală pentru trofeul de la Roland Garros. A fost foarte interesant (pentru noi) şi foarte util (pentru ei) că s-au întâlnit în chiar primul turneu din seria premergătoare French Open.

Câteva cuvinte mai întâi despre prima semifinală. Este uluitor (şi una din chestiile care-mi place cel mai tare la tenis) cum un jucător nu are o valoare absolută, ci doar una relativă la adversarul său. Toţi jucătorii, indiferent cât de mari şi tari, au câte un ac de cojoc, câte un adversar pe care nu îl pot dezlega nicicum. Nănaşul lui Monfils este Tomas Berdych. Are sens. Tancul Tomas, cu jocul său eficient care n-are ce face cu subtilităţile, taie ca laserul prin toate zorzoanele şi şmecheriile lui Monfils, expunându-l şi arâtând cu degetul toate lacunele francezului: serviciu doi slab (mai ales cel în exterior), retur incert, construcţie a punctului lălăită, decizii dubioase. Berdych n-are răbdare să se alinte cu Monfils din spatele terenului în schimburi de peste douăzeci de lovituri, ci trece direct la subiect şi plezneşte mingea cu sete şi precizie, încheind flirtul înainte să înceapă. Astăzi de exemplu, Berdych a câştigat cu 30% mai multe schimburi medii (între cinci şi nouă lovituri) decât Gael. Miles McLagan, fostul antrenor al lui Andy Murray, sublinia un aspect interesant legat de jocul defensiv cu schimburi prelungite: necesită un focus mental remarcabil. Trebuie să fii prezent şi concentrat lovitură după lovitură, iar şi iar. Andy Murray are acest focus. Monfils nu. Cineva ar trebui să-i spună poate şi lui Gael? O fi distractiv pentru public, dar s-ar putea ca peste ani să se uite înapoi şi să-şi dea seama că şi-a risipit potenţialul. 

Monfils a indicat singur două dintre vulnerabilităţile sale în faţa lui Tomas: nu ştie ce tactică să adopte când joacă cu el, iar Tomas îi citeşte foarte bine serviciul. Asta ar trebui să-i pună nişte semne de întrebare lui Gael, dat fiind că Berdych nu este nicidecum un returneur de clasă mondială. Faptul că Monfils, un tip atletic şi înalt, nu reuşeşte să-şi facă din serviciu o armă constantă este îngrijorător. În concluzie, iluziile pe care lumea şi le făcea cum că La Monf ar putea fi un candidat la titlul de la Roland Garros au fost făcute rapid zgură după meciul de azi. În cuvintele lui Cristopher Clarey de la New York Times, Monfils rămâne în continuare cel mai mare „dacă” din tenis. 

Tomas Berdych trece printr-un soi de a doua tinereţe de când i-a cooptat pe doi dintre foştii colegi de echipă ai lui Andy Murray: Dani Vallverdu ca antrenor şi Jez Green ca preparator fizic. Iată-l deci încercând din nou să câştige un Masters după zece ani de la primul şi singurul lui trofeu de acest calibru (Paris, 2005). Berdych (împreună cu restul celor clasaţi în top 20) se poate considera ghinionist. După cum a spus la Monte Carlo, a avut neşansa să fie contemporan nu cu unul, nu cu doi, ci posibil cu trei dintre cei mai buni jucători din istorie. „Au câştigat totul, n-au mai lăsat nimic pentru noi, restul.” Un rezumat sec şi destul de dureros al ultimilor ani. „Ca să câştigi un titlu mare trebuie să treci nu doar de unul dintre ei, ci cel mai probabil de doi, poate trei”, a adăugat el referindu-se la Big 4. Mâine, surpriză, surpriză, va trebui să dea ochii cu cel mai în formă dintre ei: Novak Djokovic. 

Novak își continuă marșul triumfal din 2015; Rafa vorbește despre „cea mai bună săptămână a sezonului”

A doua semifinală, de fapt finala de drept a turneului, aşteptată cu mare nerăbdare de lumea întreagă, nu a dezamăgit. Numai din gameul şapte al primului set se poate scoate un video întreg de hot shoturi. De fapt, ambele seturi au fost decise de gameuri gigantice (şi breakuri) întâmplate la jumătatea lor. 

Câteva observaţii punctuale.

Amândoi au început cu emoţii meciul. Asta era de aşteptat de la Rafa, care vine după un an îndoielnic, dar m-a surprins la Novak. Înseamnă că Djokovic, oricât de bine dotat în ultimul timp la titluri, la formă, la puncte, simte un tremur inevitabil de câte ori păşeşte pe zgură contra lui Nadal. Asta e foarte important, pentru că înseamnă că în capul lui, o victorie cu Nadal pe zgură este tot timpul sub semnul întrebării. Să nu uităm că acesta a fost un meci de două din trei seturi. Ce să mai zicem de trei din cinci, care e o dihanie mult mai înspăimântătoare.

Amândoi şi-au căutat jocul în prima parte a setului unu, de unde şi schimbul iniţial de breakuri, de unde şi gameurile disputate, ajunse  deseori la egalitate şi multiplele mingi de break salvate. Rafa joacă acelaşi joc, indiferent cu cine. La el, totul e problemă de execuţie. Dreapta e mortală? Reverul rezistă? Deplasarea e acolo? Aş spune că, de-a lungul meciului de azi, Nadal a jucat din ce în ce mai bine, dar acest lucru îi este caracteristic: cu cât joacă mai mult (şi în meci şi în turneu), cu atât Nadal este mai periculos. De aceea, să-l înfrunţi într-o finală de trei din cinci este proba supremă. De partea celalată, Djokovic a părut că-şi caută nu doar loviturile, ci şi strategia. Într-adevăr, ca să-l baţi pe Rafa pe zgură trebuie o strategie foarte customizată. În primul rând, Novak are nevoie de serviciu ca bază. Apoi trebuie ca reverul în cros să funcţioneze ceas, pentru a deschide terenul şi apoi reverul în lung de linie trebuie să fie şi mai ceas, ca să închidă punctul odată ce Rafa e aruncat în afară de cel în cros. Acest mic dans al reverelor a durat ceva să se pună pe picioare, dar odată activat, uitaţi-vă doar la poza de mai jos, ce treabă matematic de frumoasă a făcut Djokovic. 

Djokovic poate să stea lipit de baseline şi cu ochii închişi. Face parte din strategia lui de bază aşa cum face parte totspinul din cea a lui Nadal. Însă contra lui Rafa să stai lipit de baseline uneori nu e suficient, trebuie să vii în faţă ca să câştigi punctul. Iar fileul rămâne unul din puţinele aspecte unde Djokovic îi este încă inferior lui Nadal. Rafa are reflexe naturale mai bune la volee, acoperă fileul în mod intuitiv, iar la smashuri este impecabil. Azi s-a văzut că pentru Djokovic, a urca la fileu inspirat este încă „a work in progress”. Ce contează însă este că a insistat şi nu s-a speriat de cele câteva passinguri marcă înregistrată cu care Rafa l-a ţintuit şi a continuat să varieze jocul cu scurte şi loburi. Spre sfârşitul meciului i-a ieşit chiar un voleu reflex de rever, tăiat într-un unghi foarte închis, pe care-l vezi mai degrabă la dublu decât la simplu. Concluzie: Novak experimentează şi, ca să-l cităm pe Rafa, „caută soluţii”. 

 

Nu aş lua acest meci ca indicator pentru ce se va întâmpla la Roland Garros. Până atunci mai este şi sunt sigură că cel puţin Rafael Nadal va profita de turneele rămase pentru a-şi ridica nivelul şi a-şi regăsi jocul cel mai bun. Nadal trebuie să fie mai puternic fizic şi mai adunat ca joc şi Novak mai puternic psihic şi mai concentrat Ca să aibă o şansă împotriva sa la Roland Garros, Novak ar face bine să-şi cureţe jocul de incertitudini şi bâlbâieli. Poate le-ar fi de folos amândurora să se mai vadă odată la Roma sau la Madrid. Însă adevărul rămâne: oricâte meciuri de două din trei vor juca, nu va influenţa major ce se va întâmpla între ei dacă se vor vedea la RG. Ca să câştigi un meci de trei din cinci contra lui Rafa pe zgură, trebuie să faci exact asta: să câştigi un meci de trei din cinci contra lui Rafa pe zgură. Niciun număr de victorii în meciuri de două din trei nu pot fi substituite acelei unice victorii, pe care Djokovic a eşuat să o obţină în două rânduri. Vorba americanilor, „third time lucky”? Numai pe 8 iunie vom şti. Până atunci, un singur lucru e sigur: dacă se menţine sănătos, Rafael Nadal va juca din ce în ce mai bine. Novak ar face bine să nu stea degeaba nici el. Are avantajul fizico-tehnico-tactic, dar, ca să-l citez pe celebrul său antrenor, Boris Becker, „În setul cinci nu e vorba de picioare sau plămâni, în setul cinci e vorba de inimă.” Iar până acum, nicio inimă n-a bătut pe zgura pariziană mai tare decât cea a lui Rafael Nadal.

 

Key stat: #Nadal’s second serve v #Djokovic Wins 50% or more: 21-4 (W/L) Wins less than 50%: 2-15 (W/L) #MonteCarloRolexMasters

— TennisTV (@TennisTV) April 18, 2015

This is the first time in 263 matches on clay that #Nadal is not the favourite to win (with the bookies). #MonteCarloRolexMasters

— TennisTV (@TennisTV) April 18, 2015

No matter what happens today Rafa looks way better then he did all season,this will give him much needed confy the rest of claycourt season

— Brad Gilbert (@bgtennisnation) April 18, 2015

 

Hot shot Nadal

Hot shot Djokovic

Preview finală