De data asta, revenirea a pornit o idee prea târziu: Simona se oprește în semifinale, Kerber e la o victorie de locul 1

Contextul meciului a fost bine documentat; fără dubii, a fost poate cel mai important meci al verii, altul decât o finală. Nu pe fiecare zi plutește în aer o schimbare de lider într-un circuit dominat autoritar de Serena de ani buni. Iar Simona era percepută drept cea mai competentă șansă pe care o avea Serena ca Angie să fie oprită înainte de a lua locul 1, în special după eliminarea Muguruzei.

Din această perspectivă, a fost un pic surprinzător să o vezi pe Simona fiind cea mai apăsată de miza jocului dintre cele două, deși nu ea juca pentru potul cel mare. Adesea, sportivii de performanță găsesc o motivație ieșită din comun în a lupta ca să împiedice un rezultat mare al unui rival, chiar dacă ei nu au ceva special de câștigat din asta, și te-ai fi așteptat să o vezi pe Simona îndârjită suplimentar, dar și relaxată de briza plăcută a seriei lungi de victorii pe care o purta în spate. Cu alte cuvinte, calculul era că Simona va lovi liber, fără griji și fără dileme existențiale, în vreme ce pe Angie urma să o ajungă, într-un final, oboseala.

La trasul liniei, rezultă că astea-s doar calcule ale hârtiei și pentru a mia oară ni se aduce aminte că tenisul se joacă fix pe teren, în condițiile specifice ale acelei zile, că depinde de un milion de mici detalii nevăzute și că niciun rezultat anterior nu cântărește atât de mult, după cum nici rezultatul meciului în sine nu decide soarta unor evenimente viitoare. Iar în realitatea acestei zile, Simona a intrat încleștată, într-o luptă cu ea însăși, pe care n-a dus-o bine. Când s-a trezit, cum singură a evaluat la conferință, s-a trezit prea târziu.

Kerber a fost, într-adevăr, obosită încă din start și a cedat prompt primul break. A fost evident în primele game-uri că e un pic defazată pentru standardele ei de atletă desăvârșită. Ajungea o idee mai greu la mingi și găsea dificil să stea în puncte. În plus, un semn și mai clar l-au reprezentat micile ei răbufniri timpurii de frustrare, mâinile aruncate în față mai devreme decât era cazul, un fel de “ce să fac?” specific oamenilor obosiți.

Problema cu oboseala la jucătorii de tenis e că poate foarte bine să nu conteze decisiv. E un element supraevaluat, pentru că am văzut adesea jucători depășindu-și limitele și rezistând în situații în care nu i-am mai fi văzut în stare. Adrenalina te poate purta în luptă și poate anula efectul picioarelor grele. Un scor favorabil, la rândul lui, face minuni. Iar adversarul, la rândul lui, îți poate întinde o mână. Tenisul e ciudat adesea. Ceea ce trebuie să faci este să-ți oferi o șansă și să stai în joc.

Peste toate astea, când joci pentru ceva mai mare decât tine însuți, precum Angelique, când ai în față o performanță despre care nu știi când și dacă va mai fi la îndemână, treci și peste oboseală și peste tot și accesezi resurse nebănuite.

Tot ce NU trebuia să facă Simona era să nu o bage în meci pe Kerber și, din păcate, exact asta s-a întâmplat. Simona era ultima interesată de un meci scurt azi, n-avea niciun motiv să grăbească nimic și nu își dorea să-i dea oxigen lui Angie, sub forma unui scor care i-a fost mereu favorabil. Dar în loc de puncte lungi și construcție răbdătoare, Simona a forțat prea devreme și prea mult, în condițiile în care iar n-a simțit mingea timpuriu, iar picioarele nu și-au adus aportul obișnuit. Chemat la 2-3, Darren i-a reamintit Simonei că nu va putea câștiga acest meci în 45 de minute, că nu încearcă nici să-l piardă în 45 de minute. I-a spus să-și ofere timp ca să intre în meci, să nu mai grăbească între puncte, înainte de serviciu și să caute punctele lungi, tocmai pentru a-și găsi ritmul.

Echilibrul părea să se restabilit – cele două mergeau cu serviciul – când din nou ploaia, tema lui 2016, și-a băgat coada. Pauza de peste o jumătate de oră a invitat iar la întrebări: pe cine avantajează? Și din nou calculul hârtiei ar fi sugerat că e o șansă bună ca Simona să se răcorească un pic, să calmeze agitația cu care a pornit, în vreme ce Angie, abia intrată un pic în meci, să se răcească, iar ultimele ei săptămâni să-și arate în cele din urmă efectele.

Încă o dată, realitatea a fost alta: la reluare a urmat cel mai greu de privit segment de joc făcut de Simona de luni bune. O grabă care nu anunța nimic bun a pus capăt rapid primului set și l-a compromis pe al doilea. Ca un jucător de ruletă, ea a continuat să meargă dublu sau nimic pe punctul următor, deși precedentul, jucat la fel, nu adusese ceva pozitiv: mai repede, mai mult, mai neliniștit. Erorile neforțate s-au succedat amarnic – totalul din meci, 50, practic echivalează cu totalul precedentelor trei meciuri. Iar game-ul trei a părut că îngroapă și ultimele ei șanse. Multiple egalități și o alternanță între erori ușoare și puncte sclipitoare care anunțau ce avea să vină. Un hold acolo pentru 1-2 i-ar fi cumpărat ceva timp Simonei; în loc de asta s-a făcut 0-4. Comeback-ul pornit imediat a eșuat la limită. După trei game-uri consecutive în care am regăsit-o pe Simona cea sclipitoare din această vară,  seria s-a oprit la mingea de break pentru 4-4.

Deși Angie începuse din nou să simtă arșița oboselii și suflul în ceafă al Simonei, ea era prea aproape de linia de sosire ca să o mai rateze. Ca sportiva de la Jocurile Olimpice care s-a aruncat peste finish line, Kerber s-a agățat de ultimele resurse ca să smulgă acele opt puncte necesare victoriei; știa că trebuie să închidă acolo, altfel lucrurile nu s-ar fi terminat bine pentru ea. Felul în care a încheiat meciul, cu acel match point câștigat deși stringul rachetei se rupsese, face rezumatul zilei: a fost ziua ei, n-a fost cea a Simonei.

Ce e de înțeles din acest meci? O fi un final amar pentru o serie foarte frumoasă, dar el nu anulează fix ideea de bază, adică seria de meciuri și de evoluții excelente. De la Madrid încoace, Simona e într-o creștere permanentă, calitativă și cantitativă; jocul ei arată tot mai rotund, progresele sunt evidente, liniștea și echilibrul personal sunt mult îmbunătățite, iar abia acum a pierdut primul meci de la Wimbledon încoace. Față de vara trecută, încheie această primă parte a hardului nord-american cu un titlu și o semifinală, versus două finale pierdute. E un bilanț oricând preferabil, fără să mai adăugăm calitatea net superioară a jocului și faptul că a găsit soluții ca să scurteze timpul petrecut pe teren, comparativ cu Toronto-Cincy ‘15. Plus că sună un pic trist dacă ajungem să considerăm o dezamăgire înfrângerea în semifinalele de la Cincinnati contra unui posibil viitor număr 1 mondial și o candidată fermă la jucătoarea anului.

Simona pare concentrată pe aceeași idee, alegând să nu dramatizeze la conferința de după meciul cu Kerber: “Simt jocul. Simt că deja am atins un nivel foarte bun. Nu vreau să fac o dramă din acest meci, pentru că nu a fost. Iau totul ca pe un lucru pozitiv. Sunt tristă că am pierdut, dar sunt bucuroasă cu felul în care am jucat până la sfârșit. Nu am simțit bine mingea azi, la final lucrurile s-au schimbat în bine. Dar ea a fost mai bună azi. N-a fost ziua mea. Accept și consider că e un turneu foarte bun, am făcut o treabă bună. Am numai gânduri bune despre aceste două turnee”.

Pe de altă parte, deși a rezolvat dilema începuturilor greoaie de turnee și a scurtării meciurilor din primele tururi, Simona are în continuare probleme în gestionarea întâlnirilor cu rivalele ei din Top 5. Fie emoțiile, fie miza, fie nevoia de a demonstra că poate să le bată, ceea ce duce la grabă și la pierderea direcției, fie alte lucruri care contribuie la complicarea unor astfel de meciuri. A fost și cazul celui de aseară, cu Rawdanska, dar Aga e într-un loc complet diferit față de cel în care este Kerber acum, și nu a putut profita de cadoul primit. Următoarea provocare a Simonei este să capete momentum în meciurile cu rivalele ei din Top 5, să lege câteva victorii și să nu-și mai creeze singură dezavantaje atunci când le întâlnește. Nu mai poate fi vorba că n-ar putea să le bată –  e limpede că poate câștiga cu oricine. De acum e vorba de micile detalii care, adunate, influențează evoluția unui astfel de meci de top. Azi a fost o șansă ratată, dar vor mai veni, iar când asta se va întâmpla, abordarea va trebui să fie superioară.

E o înfrângere clară și pentru că Simona și Kerber sunt, la rândul lor, în două faze diferite. Este și asta un unghi din care putem vedea meciul. Jucătorii simt când cel din fața lor degajă acea energie unică, specifică perioadelor excepționale dintr-o carieră. Poate că Simona a forțat din start, poate că erorile și încordarea au apărut tocmai pentru că dincolo de fileu era Angie, ceea ce, zilele astea, echivalează cu o provocare mai grea decât pare. Poate că așa a simțit că trebuie să joace, să fie ultra-agresivă încă din start, știind pe propria piele ce înseamnă raliurile cu Kerber. 

Angie a decolat după câștigarea primului Slam și reușește, cu încrederea imensă căpătată, performanțe specifice marilor campioni, precum acest tur de forță de 10 meciuri pe două continente în numai 13 zile. Simona încă își caută drumul. E la fel de adevărat că Angelique a avut nevoie de o carieră întreagă ca să ajungă într-un punct în care să-și valorifice calitățile, în vreme ce Simona face salturi imense în perioade scurte de timp, învățând din viteză cum să schimbe tot ca să-și maximizeze potențialul. Dacă facem nu doi, ci zece pași în spate, am putea observa că-s puține, dacă mai sunt altele, jucătoare care să fi venit la vârf de atât de departe, într-un interval atât de scurt, și care să fi făcut atât de multe precum Simona. Azi, Kerber a fost ca un munte, voința a compensat totul și a anihilat și tardivul asalt al româncei. Însă așa stau lucrurile acum, azi. E un motiv pentru care cele două luptă la ora asta pentru obiective diferite, dar asta nu înseamnă că ar trebui să citim adevăruri categorice în această stare de lucruri. Să nu uităm că fix acum un an Kerber era pe 11. Și e momentul să-i dăm credit peste credit lui Angie. Ce sezon fantastic face și ce tur de forță admirabil în aceste săptămâni! Deși e în continuare oarecum ignorată, a câștigat azi ca o campioană veritabilă în condiții grele. E genul de meciuri pe care le câștigă un lider mondial. Iar duminică, într-o finală cu Pliskova, va avea șansa să pună capăt seriei de trei ani și jumătate petrecuți de Serena pe primul loc. Paranteză, Serena era la 183 de săptămâni consecutive pe primul loc, la doar trei distanță de recordul lui Steffi Graf.

Acea revenire de final a Simonei e ca un teasing. E enervant că nu vedem continuarea acum, dar filmul va continua curând, la US Open. Alt turneu, altă situație, altă șansă. Cu motivația și cu foamea și mai mari după eșecul de azi, Simona poate profita pe exterior de sfada dintre Serena și Angie. Lângă ele două, Halep e excelent poziționată pentru un asalt la ultimul Slam al anului, care se anunță deja captivant pe tabloul feminin. După un parcurs excelent pe hard pentru a doua vară la rând, a-i ignora șansele la Flushing Meadows ar fi o eroare teribilă.  

*

Horia e în finală!

Excelent, excelent răspuns pentru Horia Tecău după finala de la Rio: victorie alături de Rojer contra fraților Bryan și calificare în finală

— Treizecizero.ro (@treizecizero) August 21, 2016

Vom avea, totuși o finală cu român la Cincy. După două meciuri câștigate la limită în supertiebreak contra unor adversari dificili, Horia Tecău și Jean Julien Rojer au obținut o victorie mult mai clară în semifinale, 6-3, 7-6 cu frații Bryan, într-un meci în care perechea româno-olandeză nu a avut de înfruntat nicio minge de break. Este un răspuns excelent pentru Horia, după finala atât de încărcată de emoții de toate felurile de la Rio. Este, de asemenea, prima finală alături de Jean Julien Rojer de la Madrid încoace și un rezultat care îi readuce în cursa pentru Turneul Campionilor. O victorie în finala de duminică, împotriva mereu periculoșilor Dodig/Melo (campioni, recent, la Toronto) i-ar sălta chiar pe locul 8 în Race to London și le-ar crește șansele de a se întoarce la turneul pe care l-au câștigat în toamna trecută.

Va fi a patra finală de Masters pentru Horia, care a mai câștigat la Cincy în 2012. 

Andy Murray e primul finalist la masculin, după 6-3, 6-3 cu Raonic, pe care îl învinge iar după episoadele Australian Open, Queens și Wimbledon. Dimitrov sau Cilic îl așteaptă în finală pe scoțian, care traversează o perioadă excepțională, cu titlurile de la Wimbledon și Rio. Altfel, în ciuda absențelor și a eliminărilor unor nume grele (Djokovic, Federer, Nadal, Wawrinka, Nishikori), plutonul ATP pare să rateze și de data asta o șansă mare la un titlu de Masters.

Incredible! Murray and Raonic putting on a SHOW @CincyTennis. What a hustle from Milos! https://t.co/BmumqVcmrF https://t.co/qZr94CUaaK

— TennisTV (@TennisTV) August 21, 2016

Watch! 'What an incredible athlete.' @andy_murray turns on the style. Simply sensational. https://t.co/BmumqVcmrF https://t.co/2LHMgzPbu2

— TennisTV (@TennisTV) August 21, 2016