De ce nu e pic de dramatism și de spectacol la Turneul Campionilor? Explicații pentru un turneu bizar

Adrian Țoca | 12 noiembrie 2014

“N-am o explicație. Cred că e o surpriză pentru toată lumea, chiar și pentru noi. E ciudat, pentru că toată lumea aștepta câteva meciuri mari înainte de turneu, mai ales pentru că au fost multe surprize anul acesta”, a spus Stan Wawrinka, la rându-i unul dintre cei aflați la capătul greșit al scorului.

La ieșirea din O2, spectatorii sunt întâmpinați de o voce care le spune politicos într-un difuzor încotro să se îndrepte: dreapta, pentru metrou și autobuz, mai la dreapta pentru coada la taxi, în față pentru parcare și tot așa. Totul, pentru a nu se bloca nicio cale de acces. Oamenii ascultă liniștiți, nu se îmbulzește nimeni, așa că + 20.000 de oameni pot părăsi în liniște incinta fără niciun fel de incident. Mesajul se reia din 20 în 20 de secunde și, înainte să purceadă la indicații, vocea le spune fanilor “We hope you enjoyed the show”. În contextul actual, aproape că devine afirmație peiorativă, difuzorul își râde în barbă de cei cărora li se adresează. Încă două zile ca acestea patru de până acum și îmi închipui că politicoșii spectatori britanici vor începe să ridice amenințător umbrelele, privind înapoi cu mânie către uriașa construcție din Greenwich. Undeva, acolo, stă închis Spectacolul, și cineva, sau ceva, nu-i dă voie să iasă la lumină.

Pentru a patra zi consecutivă, la ATP Finals a lipsit orice brumă de suspans în cele două meciuri de simplu. Și Djokovic – Wawrinka, și Berdych – Cilic s-au terminat scurt, în două seturi, iar dilema învingătorului s-a pus doar teoretic. Opt meciuri din opt încheiate în două seturi. În 2010 se mai întâmplase ceva relativ asemănător, atunci 7 din primele 8 meciuri se încheiaseră în două seturi. Însă ceea ce lipsește cel mai mult e povestea. Meciurile n-au poveste. Șase seturi de 6-1, două seturi de 6-0 și un total de 8 ore și 26 de minute de tenis, în patru zile de turneu.

S-a ajuns atât de departe încât la Nole – Stan, meciul de la care toată lumea avea așteptări imense – “sigur acesta este cel care va face uitat startul ratat” – disproporția a fost atât de mare încât, la un moment dat, Wawrinka a ridicat sfios mâinile în aer, scuzându-se în fața tribunelor pentru calitatea jocului său. Pentru a doua sau a treia oară, fanii încercaseră să-l adune de pe jos și să-l bage înapoi în meci pe elvețian cu o serie de urale prelungite, fără să obțină nimic în schimb. Nole, din partea lui, era perfect ok, dar e nevoie de doi ca să dansezi tango. Sârbul a zis mersi și a plecat la hotel cu încă o victorie zdrobitoare în cont. În două zile, Djokovic a întâlnit atât campionul de la US Open, cât și pe cel de la Australian Open. Două turnee pe care și le-ar fi dorit în cont, la care Novak era mare favorit, și pe care le-a pierdut. În cele două meciuri, Djokovic a pierdut un total de cinci game-uri. Nederanjat de nimeni și de nimic, Nole arată pur și simplu superb. Calitatea jocului său îl recomandă ca pe principalul favorit la titlu, în ceea ce arată tot mai mult ca o finală Djokovic – Federer. Toți ceilalți șase par a fi la Londra doar ca să completeze tabloul.

Nimeni nu are habar să explice ce se întâmplă. În Social Media și în Press Center se învârt argumente de tot felul, de la cele mai logice până la cele mai bizare. Multe dintre ele, de bun simț. Spre exemplu, argumentul că asistăm la o consecință a uneia dintre cele mai spectaculoase curse de calificare din ultimii ani. Și, într-adevăr, dacă n-ați uitat deja, din august și până în octombrie, variațiile și calculele din Race to London au fost captivante. Dar jucătorii implicați în cursă au făcut atâtea eforturi ca să se califice, și-au dat programul peste cap și au jucat atâtea turnee la care, poate, n-ar fi jucat altfel, încât au ajuns la Londra fără să mai aibă nimic de oferit, sleiți de puteri fizic, dar mai ales mental. Când se văd conduși, entuziasmul lor nu mai are din ce se alimenta, iar replica lor e mult sub așteptări. Se încadrează aici cam toți cei care s-au calificat pe ultima sută de metri: Raonic, Murray, Berdych, în vreme ce la Cilic e și o combinație de probleme fizice și gestionarea succesului post-USO.

Se mai invocă, din nou, suprafața. Aici, vocile sunt contradictorii. La fel și opiniile jucătorilor, unii spun că terenul e rapid, alții, că e foarte lent. Dar s-a stabilit deja că suprafața este exact aceeași precum cea folosită la Basel, la Valencia, la Paris sau anul trecut, la Londra. La fel sunt și mingile. Există însă o sumedenie de mici alte detalii, marea lor majoritate invocată tot de jucători, care pot face o diferență între feel-ul pe care îl au cei opt comparativ cu alte locații.

Deocamdată, teoria lui Federer, cum că suprafața de la O2 nu îi ajută câtuși de puțin pe big hitters, stă foarte bine în picioare. Marin Cilic, bătut zdravăn azi de Tomas Berdych, același pe care îl învinsese destul de clar pe iarba (și pe bezna) de la Wimbledon sau pe hardul de la US Open, spune că simte influența condițiilor de joc, pe care le-a caracterizat “heavy and hard”. “Simt că nu pot să extrag tot ce are mai bun jocul meu”, crede croatul, care a mai spus că nu poate închide punctul cu o singură lovitură. Și nici corpul, zice Cilic, nu e la un nivel grozav: “E finalul sezonului, se poate întâmpla și așa. E neplăcut, pentru că abia așteptam să joc aici, să joc la un nivel înalt. Dacă nu ești bine pus la punct, la acest nivel orice mică greșeală e speculată imediat de adversari”, a conchis Cilic, care atârnă de un fir de păr în scenariile de dinaintea rundei finale. O bizarerie în ton cu celelalte: înaintea etapei a treia din grupe, nimeni nu e calificat, nimeni nu e eliminat cu certitudine.

Stan Wawrinka a dat iluzia, preț de două game-uri, că poate readuce spiritul australian la viață, dar a sfârșit prin a încasa ceea ce, statistic, reprezintă cea mai drastică înfrângere a carierei. Ce trecere de la scorul categoric cu Berdych la cel din seara aceasta! La cum începuse meciul, cu acel passing furios în lung de linie încă din al doilea punct, cu alte două-trei passinguri de efect și cu Stan lovind convingător și deplasându-se bine, părea că va urma o seară pe cinste. Novak deja se cabrase, își luase figura aceea care nu anunță nimic bun, doar că încă nu era clar pentru cine. Fanii elvețieni, împrăștiați strategic prin O2, sperau că nu anunța nimic bun pentru Nole. Dar, de la 2-0, Wawrinka a dispărut brusc și n-a mai fost de găsit. Întâi a plecat la plimbare reverul, apoi serviciul, apoi toate celelalte. A pierdut, la un moment dat, 11 puncte la rând și vreo 17 din 18. Din 2-0 s-a făcut 2-5, apoi minge de set, pe care Stan a salvat-o și a făcut hold, dar avea să fie ultimul game câștigat de el.

Dincolo, Novak a returnat din ce în ce mai bine și s-a folosit excelent de abilitatea lui de a pune mingi imposibile înapoi, alternând inspirat viteza și plasamentul. Nu o dată a obținut erori neforțate astfel. Doar scurtele nu i-au prea mers. Novak spunea că a renunțat la scurte și că le încearcă doar atunci când se simte în control total. E limpede că s-a simțit cât se poate de în control, câtă vreme a încercat, în câteva ocazii, niște scurte nu tocmai recomandate. Setul doi a fost masacru, iar de la un punct încolo, Wawrinka aproape că n-a mai încercat; Nole a câștigat 24 din cele 31 de puncte jucate în setul doi, o mică revanșă pentru Melbourne.

La conferință, Wawrinka a încercat să expire aerul eșecului prin câteva glume: “Se pare că Novak joacă destul de bine!”, a zâmbit el. Dar n-a știut să explice ce-i cu această serie de rezultate în care suspansul nu există: “N-am o explicație. Cred că e o surpriză pentru toată lumea, chiar și pentru noi. E ciudat, pentru că toată lumea aștepta câteva meciuri mari înainte de turneu, mai ales pentru că au fost multe surprize anul acesta”. Mulți dintre cei care au făcut acele surprize sunt prezenți la Londra, dar, vorba lui Stan: “Aparent, Novak joacă foarte bine. Și Roger la fel”. Elvețianul și-a păstrat spiritul de glumă și mai târziu, când a retweet-uit o caricatură înfățișându-l într-un dialog pe teren cu Nole.

Novak Djokovic cu siguranță că nu e afectat. Sârbul vede în intrarea pe linie dreaptă a turneului o oportunitate ca lucrurile să se schimbe. “Sigur că fanii și-ar fi dorit să vadă ceva mai mult dramatism și ceva meciuri de trei seturi. Nu pot să vorbesc în numele celorlalți jucători. Eu am jucat foarte bine”. Dar, dacă rezultatele de până acum sunt o indicație în acest sens, nu sunt semne că acel dramatism invocat o să apară în meciurile lui Djokovic, cel puțin nu până în finală.

Vineri, Djokovic îl întâlnește în primul meci al zilei pe Tomas Berdych. E un meci important pentru sârb pentru că el va juca, practic, cu locul 1 pe masă: dacă va câștiga meciul, atunci Nole își va asigura matematic al treilea finiș pe locul 1 la final de an, fără să mai conteze ce se întâmplă în restul meciurilor. Și asta, în fața unui adversar pe care l-a controlat cu ușurință în mod tradițional. Bietul Tomas a glumit și el, la fel ca Wawrinka: “O să încerc, poate iau trei, poate patru game-uri”, a râs cehul, apoi a continuat: “Cum am zis după primul meci, nu poate fi mai rău de atât. O să plec cu același gând, că nu poate fi mai rău decât a fost în prima etapă. E întotdeauna greu contra numărului 1 în lume. Forma în care este el acum, condițiile în care jucăm, totul e pregătit pentru el, așa stau lucrurile. O să dau tot ce mai am și vom vedea. L-am bătut de doar două ori, dar vorbim de unul dintre cei mai mari jucători ai acestui sport, așa că nu e ca și cum se va întâmpla să câștig la fiecare meci. Dar aceasta e frumusețea tenisului, că fiecare meci e diferit. Trebuie să fii pregătit de fiecare dată și să încerci”, a conchis Berd.

Adevărul e că ar fi un șoc teribil o victorie a cehului. Nimic nu o anunță, însă. Vorba lui Tomas, condițiile i se potrivesc de minune lui Djokovic, care are, înainte de meciul de vineri, și trei streaks în picioare: 29 de victorii consecutive în indoor, 12 victorii la rând la Turneul Campionilor și 8 victorii la rând versus Top 10.

În contextul acestor rezultate, vizita lui Rafa, prezent azi la O2 la o săptămână după operație, n-ar fi putut avea un timing mai inspirat, sporind regretul general al absenței spaniolului. Ca să fie clar că i se duce dorul, Nadal mai e pomenit, ocazional, de către fani, cu câte un Vamos, Rafa! aruncat în eter, în special în timpul meciurilor lui Djokovic sau Federer.

Până una-alta, ne reîntoarcem speranțele către ziua a 5-a, în care “trebuie” să fie altfel, n-are cum altfel. Se joacă având cuțitul la gât: Raonic și Nishikori sunt primii, iar istoria meciurilor directe din acest an e promițătoare. Cei doi au jucat patru meciuri, și toate au fost strânse. La Madrid, Kei a câștigat în două tiebreak-uri, Milos s-a răzbunat la Wimbledon, câștigând în patru seturi, dar cel mai faimos dintre aceste meciuri e cel de la US Open, când Nishikori a rezistat unui maraton de cinci seturi, 4-6, 7-6, 6-7, 7-5, 6-4. Mai apoi s-au revăzut în finala de la Tokyo, și iar a câștigat japonezul un meci epuizant: 7-6, 4-6, 6-4. Dacă istoria se va repeta, vom avea și primul meci de trei seturi. Dacă nu, atunci sigur Federer – Murray va salva impresia generală. Istoria bogată a celor doi, rivalitatea, scorul perfect egal (11-11), miza mare pentru Andy, publicul care va fi, probabil, iarăși majoritar pro-Federer, la fel ca la cele trei meciuri anterioare jucate la O2, toate câștigate de Federer – iată suficiente argumente.

Cât despre aceste patru zile, cel mai bine a sumarizat tot Tomas Berdych. Fără studii de caz, fără nimic: “Nu sunt surprins de aceste scoruri, pentru că absolut orice e posibil în tenis. Nu se pune problema că ar fi ceva greșit. Pur și simplu, e așa și nu altfel. E un fapt. Nu cred că trebuie să analizăm mai adânc de atât. Trebuie luat ca un fapt și aia e”.

Horia, ce înfrângere frustrantă!

Pentru a doua oară consecutiv, Horia Tecău și Jean Julien Rojer au pierdut printre degete un meci în Grupa A. După o minge de meci ratată în partida inaugurală, scenariul de azi n-a inclus match points, dar, paradoxal, a fost și mai crunt. Niciodată n-au fost Horia și Julien atât de aproape să-i bată pe frații Bryan precum au fost în runda a 2-a de la Turneul Campionilor. După un set inaugural câștigat cu agresivitate în tiebreak, după un break rapid avans în startul celui secund, totul părea perfect posibil. Frații Bryan sufereau evident, dar au rămas cumva în joc și au scos un rebreak din aproape nimic. A fost startul unei serii în care totul s-a prăvălit pentru Horia și Rojer, care au pierdut cinci game-uri la rând și s-au văzut trași în decisiv. Unde iar au început bine, conducând cu 4-0 și iar s-a ales praful. Oportunitatea se prezentase; era evident că frații se chinuie, că nu-s în ziua lor cea mai bună. Dar câteva puncte dramatice, pierdute la fileu, alte câteva decizii neinspirate în momente de presiune maximă, și frații Bryan au trecut linia de sosire primii, grație unei serii de 10 puncte din 12 jucate. Dacă ar fi pierdut, liderii mondiali ar fi fost eliminați, dar așa au o șansă la calificare în ultima etapă, într-un meci direct pentru semifinale, cu Peya/Soares. În schimb, după rezultatul de azi, coroborat cu victoria lui Lindstedt/Kubot, Horia și Jean Julien sunt deja eliminați din turneu. Pentru a treia oară, din tot atâtea participări, Horia nu reușește să treacă de grupe. 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi