Cum se vede sezonul de zgură pentru starurile din ATP. Cine se amestecă între Nadal și Djokovic?

Adrian Țoca | 16 aprilie 2014

Nadal și Djokovic își reiau bătălia pentru primul loc în cel mai aglomerat segment de turnee al anului. Monte Carlo, Madrid, Roma și Roland Garros sunt titlurile pentru care cei doi sunt favoriți indiscutabili.

Nu e primăvară cu adevărat până nu se joacă Monte Carlo. Una dintre cele mai extravagante și spectaculoase locații din circuit dă adevăratul start al sezonului de zgură. Aglomerat și solicitant ca întotdeauna, segmentul disputat pe suprafața roșie promite multe evenimente speciale, chit că pe hârtie totul indică spre o dominație extinsă și autoritară a duo-ului Rafa – Nole. Se înscrie cineva să le strice planurile mai mult decât o victorie accidentală?  

Nadal – Djokovic – lupta pentru locul 1

Sezonul de zgură se profilează drept porțiunea calendarului cu cea mai mare miză în duelul celor doi pentru primul loc. Istoric vorbind, este teritoriul lui Rafa, iar o eventuală pierdere a supremației pe zgură ar cântări masiv pe plan psihologic, nemaivorbind de clasament.

Ca în fiecare an, Rafa pornește favorit indiscutabil pentru orice meci care se joacă pe zgură, indiferent de turneu, indiferent de adversar, indiferent de forma cu care ajunge la start. Ca să ne facem o idee despre ce vorbim, trebuie să ne reamintim că pentru Nadal un sezon prost pe zgură înseamnă unul cu “numai” trei titluri (mă refer la tot ce se joacă între MC și Paris), situație care s-a petrecut în anii 2009 și 2011. Un sezon “normal” presupune în jur de cel mult o înfrângere pe zgură, așa cum s-a întâmplat și anul trecut, de exemplu. De aceea, factorul “Rafa are multe puncte de apărat” e mai degrabă teoretic, pentru că dacă istoria ultimilor ani ne-a învățat ceva, ne-a învățat că Nadal n-are absolut nicio problemă în a replica de fiecare dată rezultatele pe obținute pe zgură cu un sezon înainte, apărându-și punctele cu o constanță inimaginabilă și imposibil de atins pe suprafața roșie pentru vreun alt jucător. Transformând extraordinarul în banal, Rafa a adunat între șapte și opt titluri la fiecare dintre competițiile sale “de casă”, cele de la Monte Carlo, Barcelona, Roma și Roland Garros. Excepția o reprezintă Madrid, cu “doar” trei titluri, deficitul explicându-se prin faptul că Madrid a apărut mai târziu în calendarul de primăvară, iar zgura e ceva mai rapidă acolo.

Așadar, în teorie da, Rafa ar putea pierde primul loc în această primăvară dacă va călca strâmb. Combinația dintre rezultatele lui și cele înregistrate de Novak în primele trei luni ale anului a redus diferența din clasament dintre cei doi la un pic peste 2.000 de puncte. Ori, Rafa apără de aici și până la Roland Garros (inclusiv) cu peste 3.000 de puncte mai mult decât apără Djokovic. Rafa a fost anul trecut finalist la MC și a câștigat absolut tot în rest, în vreme ce Novak a pierdut timpuriu la Madrid și Roma și, bineînțeles, în semifinale la RG.

De aici se pleacă. Pe hârtie, Djokovic l-ar putea depăși pe rivalul său cel mai devreme la Madrid și cel mai plauzibil la Paris. În realitate însă, mult mai interesant decât clasamentul este cum va evolua duelul lor din punct de vedere mental. Cum vor rezista cei doi când presiunea îi va apăsa, cum vor răspunde la întrebări și ce alte soluții vor mai găsi, cum vor mai inova într-un matchup care nu mai are loc de surprize.

De aceea va fi fascinant de urmărit cum va face fiecare față presiunii pe care o pune nu plutonul, ci celălalt. Mai apăsat ar trebui să fie Rafa, aflat în postura celui vânat, în vreme ce Djokovic se simte mult mai natural atunci când vine din urmă și are ceva de demonstrat. Spuneam la început că Rafa este omul cu mai multe de pierdut și pentru că el trebuie să își apere zgura cu orice preț ca să poată ataca în liniște restul sezonului. Zgura este bastionul lui Rafa, de aici se alimentează cu încredere, de aici își construiește palmaresul și își consolidează statutul. Zgura este baza. În condițiile în care trendul rivalității celor doi îi este din nou favorabil lui Nole, care a câștigat confortabil ultimele trei meciuri directe, acum este rândul lui Rafa să mute.

Problema lui e că, de la an la an, Djokovic a anulat tot mai mult din handicapul de start cu care a pornit inițial pe suprafața roșie, iar diferențele dintre cei doi sunt acum aproape insesizabile. Djokovic a pierdut mult și bine la începutul rivalității, ceea ce explică drasticul scor de 13-3 la general pentru Rafa pe zgură. Însă, dacă luăm în calcul cele mai recente șapte întâlniri, scorul e mult mai strâns, doar 4-3 pentru spaniol. De-a lungul ultimilor ani, Djokovic l-a împins la limită pe Nadal la Madrid, în acel faimos meci din 2009, l-a bătut de două ori într-un an, în istoricul lui sezon 2011 (la Madrid și la Roma) și l-a bătut la Monte Carlo anul trecut, oprindu-i acea serie istorică de victorii în Principat. În plus, sârbul a avut un moment favorabil nefructificat în finala RG din 2012 și l-a condus cu un break avans în setul decisiv al semifinalei RG, meci de o tensiune remarcabilă, pe care Djokovic l-a avut în mână deși, discutabil, a făcut două seturi slabe spre foarte slabe.

Cu alte cuvinte, excluzând din discuție turneul de 500 de la Barcelona (pe care nu-l joacă), Nole l-a învins pe Nadal pe zgură la orice turneu care contează, în afară de Roland Garros. Lesne de înțeles sub ce stres va fi în această primăvară Nadal, conștient că nu îi va mai fi suficient să câștige pe zgură chiar și atunci când joacă prost.

Novak a spus că și-a schimbat un pic strategia față de anul anterior, când, spune el, a fost All In pe Roland Garros, neglijând oarecum restul turneelor. “Anul trecut am direcționat multă energie, mentală, fizică, emoțională, spre acel titlu. Am schimbat această abordare în 2014. Avem multe competiții importante în sportul nostru și vreau să le acord fiecăreia atenția necesară. E adevărat că îmi doresc foarte mult titlul de la Roland Garros, dar anul acesta vom discuta despre Roland Garros numai atunci când vom ajunge acolo”.

Să ne pregătim pentru o primăvară cu cel puțin trei finale la vârf între cei doi? Se prea poate. Prima șansă va fi chiar în Principat, singurul loc în care Novak are de apărat mai mult decât Nadal.

Roger Federer

Spuneam în alte articole că Roger e într-o perioadă serenă acum, cu puține lucruri de pierdut și foarte multe de câștigat, dacă își păstrează nivelul din acest început de an și și-l ridică exact în momentele cheie. Federer conduce circuitul la capitolul victorii până acum; e drept că recolta de trofee putea fi un pic mai consistentă (o victorie din trei finale). Un titlu la Indian Wells, de care nu l-au despărțit decât patru puncte, ar fi schimbat dramatic percepția asupra sezonului său. Dar chiar și așa, fanii lui Federer au destule motive de bucurie: favoritul lor joacă, înfrângerile deprimante au dispărut aproape de tot, Cupa Davis e o prioritate intrigantă, unde sunt șanse bune să se completeze poate cel mai mare gol al carierei sale, iar, afară de Miami, Federer a ajuns cel puțin în semifinale la ultimele șapte turnee la care a luat startul. Așadar, ce-i de neplăcut aici?

În acest context, wildcard-ul luat la Monte Carlo a venit ca un bonus suprinzător, mai ales că elvețianul obișnuise să sară peste turneul din Principat (doar o apariție în ultimii patru ani). Au apărut, bineînțeles, și grijile: nu cumva e prea mult tenis pentru el în acest început de an? Și Miami, și Cupa Davis, și Monte Carlo? Va însemna asta că se va retrage de la Roma sau Madrid? Sau de la ambele, în caz că va deveni din nou tătitc?

Pe măsură ce Federer a început să avanseze în vârstă, așteptările de la el au început să scadă invariabil în ceea ce privește sezonul de zgură. La urma urmelor, problema Nadal, tot mai dificilă pe alte suprafețe, ar fi aproape imposibilă pe zgură. Djokovic l-a depășit și el pe Maestro pe această suprafață (deși amintirea semifinalei de la RG 2011 încă mai doare), iar elementul fizic, tipic punctelor lungi și raliurilor solicitante, nu e de natură să sune încurajator.

Dar ceea ce Federer probabil că își propune în sezonul de zgură și, implicit, cu această apariție neașteptată la Monte Carlo, este să-și securizeze prezența în Top 4, pentru a-și asigura o tragere decentă la Roland Garros (unde “decentă” se traduce prin a nu-i întâlni pe Rafa sau pe Djokovic înainte de semifinale), dar mai ales în perspectiva Wimbledon, unde cota, speranțele și așteptările lui Federer vor fi încă o dată la cote foarte înalte. Berdych și Ferrer îl au, teoretic, în cătarea puștii pe Roger în clasament, dar elvețianul are avantajul că n-are nimic spectaculos de apărat, afară de finala de la Roma. Un loc între primii patru îi dă șanse foarte bune să fie prin preajmă în situația în care, la oricare dintre turneele mari de pe zgură la care va juca, tabloul i se va deschide. 

Și mai e un aspect. Sigur că versus Nadal/Djokovic șansele lui sunt mici, însă Federer rămâne într-un loc bun vizavi de oricine altcineva pe zgură. Întrebam pe site, zilele trecute, cine sunt cei mai relevanți cinci jucători pe zgură ai momentului și am fost surprins de cât de puțini cititori l-au mai inclus pe elvețian în acest grup de frunte. Dacă admitem că anul trecut e o aberație de la normal (și, chiar și așa, tot are o finală și un sfert de RG), Federer rămâne, totuși, un jucător redutabil pe zgură, capabil să bată pe oricine, chiar și în trei din cinci. Și legenda că nu i-ar plăcea zgura e doar o legendă, chiar el a reconfirmat-o zilele trecute. Ceea ce va putea face el în lunile următoare e să stea la cotitură, în cazul în care ocazia potrivită se va ivi. Și n-ar fi exclus să-și trateze legiunile de fani cu o surpriză.

Wawrinka, Ferrer și restul challengerilor

În întrebarea de care aminteam mai sus, cea cu cei mai buni cinci jucători pe zgură ai momentului, câteva nume s-au repetat în majoritatea opțiunilor, cu Stan Wawrinka și David Ferrer printre jucătorii cu cele mai multe nominalizări. Amândoi au însă lucruri de demonstrat sau de verificat. Stan trebuie să arate că explicabila stare de somnolență de după Australian Open  e acum de domeniul trecutului, iar victoria cu emoții din Cupa Davis trebuie să-l fi ajutat. Nu a fost neapărat surprinzătoare coborârea de nivel a lui Wawrinka, dar ar fi cu adevărat surprinzător dacă ea ar continua în lunile următoare. Când e în formă, Stanislas e capabil de rezultate mari pe zgură. De altfel, un rezultat obținut într-un turneu pe această suprafață l-a upgradat cu adevărat într-un jucător credibil, anul trecut. Sfertul de la AO 2013 l-a adus în atenția generală, dar a fost finala de Masters de la Madrid (și, pe plan secund, titlul de la Portugal Open) cea care l-a consolidat. Iar per total, Stan a avut un bilanț de 19-4 pe zgură, cu două dintre înfrângeri la Nadal. Deloc rău.

Wawrinka poate fi un factor și la următorul Slam. Anul trecut, Stan the Man a fost protagonistul unuia dintre cele mai frumoase meciuri ale anului, cel cu Gasquet, câștigat în cinci. E drept că n-a mai avut rezerve pentru sfertul cu Nadal, însă, dacă se menține în Top 4 până la Paris, va avea luxul de a-l evita pe Rafa până în semifinale.

David Ferrer ar fi, în mod normal, o prezență certă printre certitudinile perioadei de zgură. Atâta doar că este ceva aproape insesizabil la Ferrer în ultima perioadă, ceva care indică spre un posibil recul. Ceva s-a întâmplat cu Ferru, și-a mai pierdut din constanță, au apărut mai multe înfrângeri neprognozate anul acesta. Continuă să facă rezultate bune, dar au apărut și multe accidentări și înfrângeri clare.

Pe lângă aceste semne, mai e de luat în calcul și o declarație a lui David, trecută neobservată. Finalistul de anul trecut de la Roland Garros a spus recent că-și simte diminuată capacitatea fizică; se recuperează mai greu și nu mai poate pune la fel de multă bază pe tradiționala lui rezistență. Ferru va rămâne printre “the usual suspects”, însă n-ar fi exclus să piardă un pic din viteză.

Alternative? Fabio Fognini trebuie neapărat să fie trecut pe listă. Fogna n-o fi el tocmai un munte de seriozitate, dar poate fi din cale afară de spectaculos și de eficient când are chef să joace și nu să se dea în stambă. Iar pe zgură a trecut la un nivel superior în ultimul an. Atât de mult încât l-a depășit chiar și pe Nadal la totalul meciurilor câștigate pe zgură în ultimele 52 de săptămâni: 36 versus 33. Da, multe dintre ele au venit în turnee mai mici, dar pentru Fognini, care mai nou bate la poarta Top 10, o astfel de constanță e cel puțin greu de prevăzut. Înseamnă asta că Fabio e dintr-o dată candidat la semifinalele Roland Garros sau mai mult? Cel mai probabil, nu, dar nu trebuie sărit cu vederea în lunile următoare.

Pe lista jucătorilor care ar mai putea face rezultate bune între Monte Carlo și Paris mai sunt și Tomas Berdych, Alexandr Dolgopolov sau Grigor Dimitrov. Cehul mi se pare un pic underrated pe zgură; la fel de adevărat e că diferențele între suprafețe sunt abia sesizabile acum, și e greu de vorbit despre specialiști pe zgură, comparativ cu acum un deceniu, de exemplu. Și mai important e că Tomas crede foarte mult în el. “E incredibil că, din 2005 încoace, aproape nimeni n-a putut câștiga un Slam în afară de acești patru jucători. Dar acum cred că lucrurile s-au echilibrat mult. Am un nou impuls și simt că și eu sunt acum foarte aproape”, a spus Berdych, într-un interviu pentru Guardian. “Într-o altă eră, ceva mai slabă, probabil că aș fi putut ajunge până pe 1. Dar satisfacția de a juca împotriva a patru jucători atât de mari e greu de repetat. Plus că am reușit să-i bat pe toți”.

Dolgopolov, la rându-i, a găsit în acest an o constanță mai aproape de talentul său, în vreme ce Dimitrov, noul favorit 1 de la București, continuă să facă pași, mici, dar siguri, către elită. Anul trecut l-a bătut pe Djokovic pe zgură și l-a împins pe Nadal într-un decisiv echilibrat. Oricum, și el, și Dolgopolov, și Fognini sunt jucători care pot profita de vidul de putere de la marginea Top Ten, acolo unde locurile 9 și 10 au cam pierdut contactul cu primii opt.

În tot acest decor, Andy Murray e cel mai mare nume care nu-și găsește locul; scoțianul va trebui să tragă tare pentru a-și îmbunătăți clasamentul, altfel riscă să se aleagă cu un tablou foarte dificil la Wimbledon.

Ce e în joc în sezonul de zgură:

– un titlu de Slam
– trei titluri Masters
– locul 1

Care sunt turneele din zgura europeană:

Monte Carlo | Barcelona, BUCUREȘTI | Oeiras, Munchen | Madrid | Roma | Dusseldorf, Nisa | Roland Garros.

Ce mai e de știut:

– Nadal mai are nevoie de trei titluri ca să egaleze recordul all-time de titluri pe zgură deținut de Guillermo Vilas, care s-a oprit la 46 de titluri.
– În ultimii 4 ani, ocupantul locului 1 la finalul anului a fost întotdeauna jucătorul care a adunat cele mai multe titluri de Masters în timpul sezonului (Nadal în 2010 și 2013, Djokovic în 2011 și 2012).
– Nadal, Djokovic, Federer și Murray au câștigat împreună 34 de titluri Masters din ultimele 36 jucate.
– Nadal și Djokovic dețin împreună toate cele 9 turnee de Masters la acest moment.
Roland Garros a anunțat că a mărit totalul premiilor puse în joc pentru ediția 2014 la 34,5 milioane de dolari, o creștere de 4,1 față de ediția anterioară. Pe lângă cecurile învingătorilor, o parte importantă din bani se vor duce la jucătorii învinși în tururile 2, 3 și 4.

ATP Uncovered – preview-ul sezonului de zgură


Rafa Nadal – povestea celor 8 titluri la Monte Carlo

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi