Culisele unui turneu ATP. Aventurile copiilor de mingi: „Sunt haioşi când intră în panică”

Până anul trecut, de coordonarea copiilor de mingi la BRD Năstase Ţiriac Trophy s-a ocupat Alex Pop, actualul antrenor al lui Florin Mergea. Acum misiunea a preluat-o Adriana Vărbanciu, ajutată de Alexandru Berbec şi Larisa Bârsan. Pentru cei mici, posibilitatea de a urmări îndeaproape jucători profesionişti e o mare bucurie. 

Nu mai puţin de 55 de copii au participat la ediţia proaspăt încheiată, fiind aleşi prin intermediul unui formular completat pe site-ul oficial al turneului. Echipele de 6 au fost compuse în mod echilibrat: copiii cei noi au fost puși alături de cei cu experienţa unor turnee anterioare, de la care să poată deprinde uşor micile secrete. „Înainte mergeam prin cluburile de tenis şi adunam copilaşi. Acum îi direcţionăm către înscrierea online. Avem profilul copilului şi ne e mai uşor să centralizăm. Nici anul ăsta nu am făcut practic o selecţie. De aici apar cumva problemele. Unii nu înţeleg că noi nu primim decât vreo 50 de echipamente, pentru că avem nevoie doar de 48 de copii în teren. În teren intră şase copii simultan, se joacă pe maxim patru terenuri şi ne descurcăm cu numărul acesta. Nu poţi mulţumi pe toată lumea! Dar nu ne place să refuzăm copiii. Tocmai de aceasta am vrut să-i luăm pe toţi. N-a fost nimeni care n-a intrat în teren. Încercăm să le creăm o atmosfera plăcută, ca să se simtă bine şi să vină şi anul următor”, a detaliat Adriana Vărbanciu.

Echipele sunt desemnate cu o zi înainte, iar cu o oră înaintea celei de start a meciurilor toţi copiii sunt convocaţi la o mică şedinţă. „Le spunem ce s-a greşit, unde putem să fim mai buni. Pentru că întotdeauna e loc de mai bine. Strigăm echipele şi le spunem orele la care intră pe teren”. De regulă, formaţiile de câte şase copii se schimbă din oră în oră. Însă intervin şi situaţii speciale, cum ar fi cea a unei zile ploioase, în care inclusiv programul copiilor de mingi se dă peste cap şi totul trebuie reconfigurat din mers. „Încercăm să ne păstrăm răbdarea cu toţii, inclusiv părinţii. Aşteptăm întotdeauna de la arbitrul principal să ne spună ora la care vom intra în teren. Suntem în stand-by”. În fostul Players Lounge de sub Arena centrală, zeci de copii pot însemna zeci de probleme. Dar regulile sunt reguli şi, odată puse în aplicare, totul se rezolvă.

Treizecizero.ro: Care este vârsta minimă acceptată?

Adriana Vărbanciu: Ar trebui să fie 10 ani, dar noi îi primim şi pe cei mai mici, care vin an de an şi cresc pe lângă cei mari. Turneele mari impun vârstă mare, dar asta nu înseamnă că cei mai mici nu pot fi chiar mai responsabili, mai atenţi şi mai rapizi. Cel mai mic de la actuala ediţie are şapte ani.

Cum îi învăţaţi pe începători? Ce le spuneţi concret?

Stabilim cu ei antrenamentele de dinainte de începerea turneului. Ei se prezintă şi facem cu ei diferite exerciţii. De coordonare, ce au de făcut în teren. Atitudinea pe care trebuie să o aibă, poziţiile, cum anume să se comporte cu jucători dificili, să nu intre în panică, să păstreze legătura cu arbitrii, pentru că ei ne ajută de fiecare dată foarte mult. Ei sunt acolo, cu ei, în teren. Şi să se adapteze la orice situaţie cu calm, pentru că sunt copii.

Cam ce situaţii speciale apar?

De când lucrez aici, de cinci ani, n-am avut probleme! Şi copiii vin din ce în ce mai mulţi. Asta înseamnă că facem o treabă cât de cât bună. Şi se simt şi bine, adică vin cu drag, nu pleacă supăraţi. Asta e ideea. Să vină aici pentru că vor ţine minte toată viaţa, mai curând decât o săptămână de şcoală, care se uită foarte curând. Sunt haioşi, în general. În fiecare zi avem momente hazlii. Sunt foarte haioşi când intră în panică fiind pe teren şi nu mai ştiu ce să facă. Dacă ar fi cineva să-i fotografieze şi pe ei, nu doar pe jucători, să-i surprindă…Sunt copii care intră pe teren, nu merg la toaletă şi se scapă pe ei! Ni s-au întâmplat de toate…Sau plâng în momentul în care ies de pe teren, că vor să mai stea!

Cu ce rămân copiii după săptămâna de turneu?

Sunt mulţi care după ce vin aici vor să se apuce de tenis. Te organizează foarte mult. E foarte strict totul. Mai ales când intri pe teren, trebuie să respecţi regulile întocmai. La festivitatea de premiere, vin toţi pe teren şi jucătorii le mulţumesc. Pentru că şi ei au fost copii şi ştiu ce înseamnă munca din spate. Şi nu le-a fost uşor. De dimineaţa până seara să stai aici şi să fii perfect, atât cât se poate! Iar din punctul meu de vedere, ei sunt perfecţi!

 

 

Copiii spun lucruri trăznite

„Profesorul meu m-a invitat şi eu am fost de acord. Vin de vreo cinci ani aici. Favoritul meu e Dimitrov…fiindcă loveşte tare.”

Sabrina-Andreea, 11 ani

„Mă numesc Teo şi sunt fată! E destul de tare să vin să văd jucători lângă mine, pe teren. E super! Cel mai frumos este când te uiţi la demonstrative. Sunt speciale rău de tot! Şi meciurile lui Monfils. A fost o dată un meci de-al lui ca un demonstrativ.”

Teodora, 12 ani

„Sunt fan Djokovic. De la turneu, îmi place de Lucas Rosol. Sau, nu! De Adrian Ungur. Când mă fac mare, vreau să fiu tenisman!”

Iani, 7 ani

Fotografii: Radu Restivan, Valentin Lupu

 

Ce zic copiii lor

Ceva mai experimentați, copiii de mingi de la turneele mari trec prin procese riguroase de selecție și antrenament, care încep adesea cu luni de zile înainte de competiția propriu zisă. Turneele importante se mândresc cu atenția acordată acestui departament, asta și pentru că, de foarte multe ori, din rândurile copiilor de mingi se aleg viitori jucători. 

Anul trecut, scriam despre cum au văzut copiii de la Turneul Campionilor interacțiunea cu cei opt finaliști. Copiii de mingi au vorbit despre cum se văd jucătorii de aproape şi care sunt cele mai ciudate obiceiuri pe care le-au întâlnit pe teren. “Wawrinka ne face să muncim cel mai mult, pentru că dă două mingi înapoi, dar la momente diferite”. „Nadal nu calcă niciodată pe linii”. „Gasquet vrea să servească cu mingea cu care tocmai a făcut punct, ceea ce poate fi destul de greu, pentru că trebuie s-o recuperăm din capătul celalalt al terenului”. „Nadal transpiră mult mai mult decât se vede la televizor: când se şterge, se şterge peste tot, braţe, faţă”. „Când dăm sticlele de apă, le înmânăm totdeauna jucătorilor, nu le punem jos. Am făcut asta odată cu Nadal, am pus sticla pe jos şi l-am stresat un pic”.

 

Citește și „Eroii nebăgați în seamă ai turneelor”

Un articol publicat anul trecut pe Treizecizero.ro surprinde dintr-o altă perspectivă experiența unui ball kid. „Să fii copil de mingi e pur și simplu extraordinar, mai ales pentru niște fanatici ca noi. Este exprimarea ideală a dragostei pentru sport. Bucuria de a fi copil de mingi este atunci când apari în tot soiul de fotografii și ajungi chiar să dai autografe unor fani, naivi cred, care te solicită pentru asta doar pentru că își dau seama că tu faci parte, din interior, la fenomenul pe care noi toți îl iubim atât de mult”.

Citește restul articolului aici.

***

Citește și prima parte: Cum se aleg arbitrii la un turneu ATP