Cu o mână pe trofeu și un ochi pe adversar, Novak și Roger lansează ultimul asalt. Se trage cortina la Wimbledon. Și ce încheiere!

Treizecizero | 12 iulie 2015

Reeditarea epicului de anul trecut se anunță la fel de spectaculoasă: Djokovic și Federer își reiau rivalitatea în cea de-a treia finală de Grand Slam pe care și-o dispută împreună. Nici nu se putea o finală și un final mai bun pentru Wimbledon.

Întrebat, chiar înainte de semifinală, dacă se simte în forma vieții lui, Federer și-a amânat răspunsul după meciul contra lui Murray: “Mă simt bine, într-adevăr, însă dacă voi pierde semifinala (cu Andy), atunci este evident că nu sunt acolo; dacă, însă, trec de meciul acesta, putem discuta și despre asta”. La început de turneu, unii experți spuneau că Djokovic poate fi bătut de un singur jucător, iar acela este Federer. Și nu orice Federer, ci unul în formă grozavă. Acum, după minunea de meci din semifinale, când VintageRoger a reșit să-l invingă pe Murray, alți experți se spun, entuziaști, că dacă cineva îl poate bate pe Federer acum și aici, pe iarba lui, atunci acesta e Nole. Și unii și ceilalți au dreptate. 

În același timp, lupta de azi are ceva din narațiunea benzilor desenate cu supereroi, unde privitorul rămâne să se-ntrebe: Ce se întâmplă când forța irezistibilă lovește obiectul de neclintit?

Federer ajunge în finala aceasta după un sezon de iarbă excelent și un meci-declarație de intenție: Vreau al 8-lea Wimbledon; vreau al 18-lea Mare Șlem! 

De partea cealaltă, Djokovic lasă (din nou) impresia că poate face finale de Grand Slam fără să aibă nevoie de jocul lui cel mai bun. Este, pur și simplu, prea puternic pentru locotenenții tenisului de azi. Pentru ca Nole să piardă, e nevoie de cineva special aflat într-o dispoziție de joc specială. 

Intră Federer.

Elvețianul tocmai a reușit unul dintre cele mai bune meciuri din carieră și, dacă se va apropia azi de nivelul prezentat vineri, va fi aproape irezistibil. La 34 de ani fără o lună, Roger izbutește –  numai el știe cum – să joace ca la 24 de ani. 

De fapt, imediat după semifinala cu Murray, Fed spunea că a fost unul dintre cele mai bune meciuri din cariera lui.

Și dacă asta nu ar fi de ajuns, la Wimbledon sunt șoapte despre ploaie. Or, cu acoperișul închis, teoria și memoria (semifinala din 2012) te-ndeamnă să-i dai mai multe șanse agresorului Federer decât apărătorului Novak. Și asta pentru că în tenisul pe iarbă, primele două lovituri – serviciul și returul – sunt esențiale. Și cu cât iarba e mai rapidă (așa cum se întâmplă sub acoperiș), cu atât mai greu este de returnat.

Noroc că Djokovic are unul dintre cele mai bune jocuri de retur din lume. Gasquet, bătut de sârb în semifinale, spunea că “Novak nu greșește aproape niciun retur. Fiecare serviciu ți se întoarce înapoi. Cu el nu există puncte gratis.”

Cel puțin, nu în condiții normale. Căci l-am văzut pe Nole nereușind să citească, vreme de două seturi, repunerea lui Kevin Anderson. Iar dacă Federer servește la fel ca vineri (20 de ași, un procentaj de 75% pentru primul serviciu, din care a câștigat 85% dintre puncte), atunci elvețianul primește prima șansă. 

“Astăzi (vineri) a servit excelent, chiar lângă linii, de unde e greu de returnat. Mai ales pe primul serviciu, returul a fost foarte dificil. Chiar nu simt că am făcut un meci prost, însă pur și simplu nu am putut face mai multe cu returul”, recunoștea un Murray puțin resemnat, la finalul unei partide așezate direct în clasorul marilor meciuri de la All England Club.

Dar azi nu e vineri, iar Djokovic, spre deosebire de Murray, poate fi de neclintit.

What's stronger, Roger Federer's serve or Novak Djokovic's backhand? Here are all the stats you need to know ahead of the #Wimbledon final.

Posted by Wimbledon on Saturday, 11 July 2015

Îți place?
Shop
Shop
Cele mai noi