Cu ce rămânem după Madrid. Știam că jucătorii români pot câștiga la cel mai înalt nivel, am aflat acum că pot câștiga și simultan

Nu e niciodată prea mult timp pentru concluzii, în special într-un segment al sezonului atât de aglomerat precum cel de zgură; în același timp, nu pe fiecare săptămână se întâmplă ca românii să câștige două titluri într-unul dintre cele mai importante zece turnee ale anului, și, în plus, să trimită patru jucătoare în sferturile turneului feminin. Așa că am pus deoparte amintirile cu care ne lasă Madrid, un turneu la care ne vom raporta mult timp cu drag.

Titlul câștigat de Simona Halep

La aproape 14 luni de la precedentul titlu și la opt luni de la ultima finală, Simona Halep a adăugat un nou trofeu în palmares, câștigând unul dintre cele mai mari turnee din circuit. Succesul n-ar fi putut avea un timing mai bun, pentru că primele patru luni ale sezonului Simonei au fost un carusel emoțional care a mișcat de pe loc marea masă a suporterilor, clasamentul și chiar și încrederea sportivei. A fost o perioadă în care problemele de sănătate au încurcat totul, un Slam s-a dus rapid, elementul Fed Cup a complicat și mai mult tabloul, iar rezultatele au fost de la slabe la oscilante, culminând cu punctul cel mai jos, atins la Stuttgart, unde Simona a lovit un zid de-a dreptul. O perioadă în care s-a pus în discuție totul, adesea prematur: perspectiva ratării a cel puțin două luni (februarie-martie) din motive de sănătate, încrederea publicului în Darren Cahill, mentalul Simonei, jocul și capacitatea ei de a se menține în Top 10. 

Într-un final, Simona a rămas în picioare după aceste luni agitate și a reușit să le lase în urmă într-o manieră spectaculoasă, regăsindu-și jocul limpede la al treilea Mandatory al anului și primul mare turneu pe zgură. Pentru ea e cel mai relevant titlu al carierei, iar motivul principal al acestei prioritizări este că l-a dominat categoric, simte că l-a câștigat ea și nu a primit nimic gratis. 

La tras de concluzii (intermediare), trofeul de la Madrid e o nouă dovadă despre cât de repede se pot schimba lucrurile în tenis și cât de relative sunt lucruri care azi ne par adevăruri insurmontabile, iar mâine devin deja outdated. Categoria de fani care au susținut că nu-s motive de panică se simte acum explicată, vindecată, confirmată. Însăși Simona a avut o reacție similară pe această temă. În plus, e cel puțin a treia oară când ea dovedește că poate depăși o perioadă de criză, după segmentul RG-Wimbledon 2015 și hardul american din 2014 – lucru care ne poate da o idee pentru cum să abordăm situații similare în viitor. 

Simona a plecat din Madrid cu un aer fresh și cu un status complet schimbat. Dintr-o dată, o revedem în discuția generală despre favoritele la Roland Garros, clasamentul e din nou întremat, a reapărut și în Race to Singapore, iar încrederea e la cote înalte.

Dincolo de calcule, pentru suporterul obișnuit, fan sau nu al Simonei, rămâne simpla bucurie a unei performanțe foarte mari, un trofeu relevant câștigat clar, dominant și fără asteriscuri. (cronică semifinală; cronica finală; declarații finală)

Titlul lui Horia în finala cu Florin

Cumva ca în cazul Simonei și al Irinei, “tenisul bun nu se pierde peste noapte”. Începusem anul făcând calcule despre posibilitățile ca Horia și Florin să se lupte pentru primul loc în clasament mai degrabă mai devreme decât mai târziu, dar în loc de asta au fost câteva turnee la care echipele celor doi au pierdut neașteptat de devreme. Turneul de la București a schimbat cumva direcția pentru amândoi, oferindu-le exact energia bună de care aveau nevoie. Când s-au întors înapoi în formulele lor obișnuite, Horia și Florin au reușit să lege serii de victorii solide, învingând câteva echipe puternice înainte de finala care i-a pus pe poziții opuse. A câștigat Horia, dar rezultatul e important pentru amândoi.

Ce mi se pare că trece cumva subestimat este magnitudinea misiunii la care s-au înhămat cei doi anul acesta. Practic, ei fac parte, simultan, din două echipe diferite, care și-au propus obiective diferite, însă foarte importante. Cu partenerii lor caută Slamurile și toate turneele mari, iar împreună au un obiectiv concret, declarat și asumat: aurul olimpic. Pe lângă faptul că e un pic neobișnuit la noi să declari direct că țintești aurul, e foarte dificil să faci parte din două echipe diferite simultan, atât ca logistică, dar mai ales ca dinamică. La urma urmelor, sunt parteneri pe un front și concurenți pe un altul, iar până la vară, vor continua să sară dintr-o barcă în alta. 

Horia detaliază: “Da, anul acesta e diferit totul. E un stil de dublu atunci când joc cu Juls, un alt stil de dublu când joc cu Florin. Fiecare dintre ei are ceva bun, dar diferit, dar e o provocare. Ne-am propus acest mare obiectiv, să câștigăm medalia de aur la Olimpiadă, pentru asta ne-am făcut un program comun, ne antrenăm mai mult împreună la București, avem o echipă aici cu noi, care lucrează cu fiecare dintre noi să-și îmbunătățească nivelul, pentru ca atunci când jucăm și ne antrenăm împreună să îmbunătățim echipa. Vom folosi tot timpul pe care-l avem ca să lucrăm și pe partea aia. Pe lângă ce facem cu partenerii noștri obișnuiți”. 

Meciurile între români

Pentru americani, germani, ruși, francezi, italieni sau chiar cehi, e ceva obișnuit. Noi nu suntem obișnuiți să vedem meciuri directe la cel mai înalt nivel între jucătorii români, iar atunci când se întâmplă, fanii îl percep ca pe un eveniment înainte de meci și, de cele mai multe ori, cu inimă grea în timpul meciului. La acest capitol, Madridul a ieșit iar în evidență, cu două confruntări românești. Dacă întâlnirile între Horia și Florin s-au tot înmulțit, meciul Simona – Irina i-a luat prin surprindere pe toți. În special pentru că, sferturi de finală fiind, asta înseamnă că fetele au avut multe meciuri de câștigat până acolo, ceea ce implică formă bună și un traseu deja relevant la ora meciului. Cu toate tensiunile generate indirect de acel meci, cred că sunt multe lucruri bune care rezultă din el. Dacă astfel de meciuri se vor repeta în fazele avansate ale turneelor, e cel mai bun lucru care ni s-ar putea întâmpla, pentru că asta înseamnă că vom avea (cel puțin) două jucătoare capabile să acceseze aceste faze în mod constant. Iar dacă se va ajunge și la o rivalitate sportivă? Cu atât mai bine. Fetele sunt competitoare, fiecare joacă pentru binele ei, iar experiența le va întări. Până una-alta, Simona a ieșit motivată din meciul cu Irina – s-ar putea face chiar și o argumentație cum că meciul respectiv a contribuit la regăsirea combativității ei – și nu e exclus ca Irina să folosească și ea experiența ca pe un motivator suplimentar. Iar, treptat, nici nouă nu o să ni se mai pară ceva ieșit din comun, ci doar o altă dovadă că trăim vremuri rare. 

Cele patru în sferturi

Ce a făcut Madridul special a fost multitudinea de fronturi de pe care au venit vești bune. Da, Simona și Horia au fost cei care au plecat acasă cu trofeele, iar la finalul zilei asta e tot ce rămâne când amintirile se prefac în palmaresuri și istorie, însă impresia de săptămână specială a fost întărită și de ceilalți români. Șase reprezentați ai noștri au fost relevanți în turneu și au ajuns departe, cu patru jucătoare în sferturile de finală, jumătate din tablou, practic. Ce-i și mai remarcabil e că două dintre acele patru fete nici măcar nu-s pe tablou la Roland Garros, deci, teoretic, avem unde să creștem în lunile viitoare, dacă Sorana și Patricia vor continua trendul ascendent și li se vor alătura Simonei, Irinei și Monicăi.     

Pentru fiecare dintre fete, săptămâna a avut un specific diferit. Să vedem.

Irina și meciul cu Muguruza

Irina a venit să confirme rezultatul de anul trecut, dar a plecat întărită și cu convingerea că a devenit o jucătoare mai bună. Succesul ei cu Garbine este, simultan, unul dintre highlight-urile turneului, unul dintre cele mai bune meciuri ale anului, poate cea mai bună victorie a carierei ei și o dovadă că Irina începe să recupereze din ecartul care o separă de Top 20. Ceea ce mai aduce nou Madridul în cazul Irinei este încrederea pe care ea o câștigă în ochii fanilor. Până în 2015, Irina nu era o jucătoare care să inspire forță mentală, iar rezultatele de anul trecut au atins, totuși, un plafon atunci când adversarul întâlnit era unul din altă ligă și dificultatea creștea. Dar acum începem să o vedem cu alți ochi pe Irina și e foarte bine că e așa. Victoriile cu Bouchard, Muguruza și McHale sunt dificil de obținut pentru oricine, nu doar din punct de vedere al jocului, ci și emoțional. Madridul ne-a adus doi campioni, dar e posibil să ne fi adus și o certitudine, în ce-o privește pe Irina. 

Sorana și wildcardul bine folosit

Sorana vine de departe rău, atât de departe încât nici ea nu credea că va ajunge la timp;  așa că își propusese intrarea în Top 100 la finalul anului. Suntem la început de mai, iar Sorana și-a îndeplinit deja obiectivul, așa că o să aibă nevoie de ținte noi. Din fericire, și acestea sunt realizabile, la talentul imens pe care îl are. 

Sorana a folosit foarte bine șansa oferită de Madrid și începe să se profileze acum într-o jucătoare înțeleaptă, matură și nuanțată, fără să-și fi pierdut din spectaculozitate. Interviurile oferite la Madrid, atât pentru WTA Insider, cât și discuția cu noi de după eliminarea din sferturi, sunt cel puțin la fel de interesante precum traseul ei în turneu. Un traseu care i-a adus trei victorii solide în două seturi, în fiecare dintre aceste meciuri ea depășind situații care ar fi blocat-o în trecut. Când a pierdut, în sferturi, Sorana a continuat să joace bine și a fost nevoie de un meci foarte bun al Cibulkovei ca s-o oprească. 

Drumul e în continuare lung pentru ea, iar multe vor depinde și de cât de bine va reuși să țină în control problema cu umărul, pe care acum a detaliat-o și a pus-o într-un context de înțeles pentru toată lumea. Roland Garros va fi o experiență interesantă, ar fi minunat pentru ea să treacă de calificări și să ajungă pe tablou, acolo unde îi e locul, iar apoi să consolideze peste vară, pe iarbă și poate și la București. Deocamdată, sentimentul avut e că tenisul românesc își vede recuperată o jucătoare foarte importantă, un bonus imens la numeroasele vești bune. 

Patricia și victoriile ei la Stephens și Keys

Și ce-i mai frumos decât un bonus? Un al doilea! Madridul ne-a câștigat nu doar o jucătoare din trecut, ci și una din viitor; amândouă ne fac prezentul mai valoros. Patricia Țig a venit din calificări și a bătut trei jucătoare foarte bune pe tablou la debutul într-un Mandatory, înainte de a pierde un sfert de finală în care lipsa de experiență la acest nivel a prins-o până la urmă din urmă. Dar parcursul ei la Madrid i-a câștigat notorietate și mulți fani, și, mai important, a făcut-o să creadă în potențialul ei. Unul imens, după toate semnele. 

“Voi ști la ce sa mă aștept de la turneele astea pentru că până acum m-am tot ferit, mi se părea că poate nu e locul meu aici. Acum mi-am dat seama că nu e chiar așa”, a spus ea, după înfrângerea cu Stosur. Într-un fel, e mai bine că n-a apucat să intre la Roma, pentru că pauza îi dă o șansă să-și decanteze un pic trăirile de la Madrid și să se reîncarce înainte de Roland Garros. La Wimbledon va intra direct pe tablou, dar la Paris va trebui să încerce să-și câștige acest loc. 

Checking out of @MutuaMadridOpen after a great week. What a time for a Romanian tennis website ☺️???????? Gracias, Madrid???? pic.twitter.com/ae2vTR5R6q

— Treizecizero.ro (@treizecizero) May 8, 2016

Podcastul WTA Insider și Treizecizero

Evenimentele de la Madrid ne-au făcut să ne mobilizăm rapid și să încercăm să suplimentăm cronicile și articolele de acasă cu prezența la fața locului – încă un efort editorial după cele 10 zile intense cu Fed Cup și turneul de la București în prim-plan. Am găsit un turneu bine organizat, unul care face pași importanți, din spusele celor care au urmărit de ani buni felul în care evoluează Madridul. Ne-am alăturat din nou, pentru prima oară după Melbourne, grupului de jurnaliști care călătorește cu circuitul în toate opririle importante ale acestuia și am avut șansa să participăm și la o ediție a podcastului WTA Insider. Și, ca bucurie personală, după titlul lui Horia de la Londra și finalele Simonei de la Paris și Singapore, e deplasarea la care am fost martorii celor mai importante rezultate. Cumulat cu titlul la care Lead.ro a fost martor la Budapesta, iată un weekend greu de uitat pentru noi.

Iar la final, în vreme ce toată lumea se pregătea deja pentru Italia, gândul pe drumul către casă a fost inevitabil: dacă pentru jurnaliști e atât de solicitant să facă, mental și fizic, trecerea atât de rapidă de la Madrid la Roma, cu tot ce ține de asta (conținut, deplasări, update-uri, administrativ), oare cât de greu, de fapt, e pentru jucători să facă asta un an întreg?