Clujul se simte bine ca gazdă pentru primul meci acasă al României în Grupa Mondială a Fed Cup

Camelia Butuligă | 4 februarie 2016

În sistemul actual de desfășurare al Fed Cup, e prima apariție a României în Grupa Mondială. România și Cehia sunt două naționale neînvinse în ultimii doi ani. În timp ce noi ne-am cocoțat din liga a III-a valorică, promovând de două ori succesiv, cehoaicele au câștigat trofeul în ultimii doi ani și de patru ori în ultimii cinci

No binie, Cluj, să ştii că îmi placi. Vremea nu e grozavă (dimineaţă a plouat, apoi s-a făcut frig şi a început să bată vântul), dar restul e destul de mişto. Faţă de Bucureştiul gri, umflat şi nervos, Clujul e uman, respirabil şi colorat. Mâncarea şi cafeaua sunt bune, preţurile, la fel. Taxiurile-s mai scumpe, dar se compensează cu faptul că nu stai mult în ele; oraş mai mic, trafic pe măsură.

Sala Polivalentă e mare, frumoasă şi albă pe dinafară. Pe dinăuntru e mare, frumoasă şi neagră, din cauza scaunelor. Are 7 227 de locuri, după cum m-a informat Simona Popescu, ofiţerul de presă al FRT, care de o lună nu visează noaptea decât Fed Cup. „Abia aştept să înceapă. Atunci vom putea să răsuflăm şi noi uşuraţi. Acum însă e nebunie, îmi sună telefonul non-stop.” Dar de sală şi facilităţi este mulţumită: este loc pentru presă în tribune, o altă sală media separată, încă una pentru conferinţe. Sunt mulţi jurnalişti, şi din România şi din Cehia. Se fac interviuri tv cu căpitanul nejucător ceh şi cu Pliskova pe marginea terenului. Dar nimic nu se compară cu nebunia media din jurul Simonei Halep.

Sesiunea de antrenament de azi a fost deschisă publicului şi clujenii s-au prezentat prompt şi au umplut tribuna alocată. Mulţi copii, veniţi organizat cu şcoala, dar în general oameni de toate vârstele şi felurile. Atmosferă simpatică; se aplaudă la schimburile bune, se discută despre tenis. Româncele au început primele, cu Simona şi Andreea, care au jucat împreună puncte. Între puncte, antrenorii dau indicaţii. Multă lume pe margine: echipele fetelor, Alina Tecşor, Dumitru Hărădău, George Cosac.

După ora alocată Simonei şi Andreei, a intrat pe teren Monica Niculescu cu un sparring stângaci, căruia i-a făcut viaţa grea cu mingile joase. Sliceul sare atât de puţin de pe suprafaţa aleasă de organizatori; cehoaicele vor avea viaţă grea cu mingile Monicăi.

În timp ce mă sfătuiam pe margine cu Simona ofiţerul de presă cum să obţinem un interviu cehesc, mă trezesc faţă în faţă cu Simona jucătoarea, care ne întreabă veselă: „Unde sunt copilaşii?!” După un moment de derută, simt o rumoare crescândă în spatele meu şi mă întorc la timp pentru a vedea un val de pici năpustindu-se înspre noi. Slavă cerului că sunt de două ori cât ei şi am putut să-mi croiesc drum. Am lăsat-o pe Simona în mijlocul grămezii de copii, camere tv şi selfieuri. Mai mult de jumătate de oră a durat sesiunea de autografe şi poze: Simona a făcut turul sălii până a terminat tot ce era de semnat.

Între timp, Monica îşi continua antrenamentul. Lumea din tribune se mai împuţinase, dar era atentă la ce se întâmpla pe teren.

Armata şi jandarmeria română sunt pe poziţii în continuare. A mai fost o sesiune ad-hoc de poze cu fetele noastre alături de tineri arătoşi în uniformă. Am văzut-o pe Raluca Olaru, pe Alina Tecşor, am văzut chiar un câine jandarm patrulând prin sală. Simona este însoţită peste tot de un domn solid, cam de două ori cât ea, dar nu pare să-l mai observe.

După team Romania, a intrat team Cehia la antrenament. Cehii au venit cu personal serios la Cluj: la antrenamentul Pliskovei de azi erau vreo 6-7 cetăţeni pe margine. Karolina a avut un antrenament lung: a început cu puncte şi l-a terminat cu drilluri. Mingi din coş, una pe dreapta, una pe rever. Se pare că Pliskova se pregăteşte pentru nişte jucătoare care nu-ţi dau două mingi consecutive la fel. Cin să fie, cin să fie? Între drilluri, multe discuţii, indicaţii. Suprafaţa era deja plină de buline galbene acoperite de puf care vor fi curăţate de unul din zecile de oameni implicaţi în organizarea acestui eveniment.

Deocamdată, în timp ce Karolina se chinuie să ţină mingea în teren, ei lipesc etichete pe loje şi vorbesc cu inginerul de sunet. „E plin de oameni importanţi în oraşul ăsta”, se plânge cineva. Se aude că preşedintele Iohannis va veni să asiste, de asemenea şi primarul Emil Boc. Echipa Cehiei e neatinsă de aceste dileme organizatorice: joacă petanque cu mingi de tenis pe teren şi se distrează pe cinste. Distanţa dintre două mingi controversate este măsurată cu ecusonul de acreditare. Partida se termină în râsete generale şi un potop de cuvinte din care nu înţeleg nimic, dar care-mi aduc aminte de filmele ceheşti din copilărie.

Azi are loc tragerea la sorți a meciurilor, de la ora 12:30.

Check out this video of the court being built in Cluj-Napoca for the Romania v Czech Republic #FedCup World Group first… Posted by Fed Cup on Wednesday, 3 February 2016

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi