Clasicii minori, sarea și piperul circuitului masculin

Camelia Butuligă | 17 octombrie 2016

În vreme ce Andy Murray a mai câștigat un titlu Masters și și-a continuat seria victoriilor care-l ajută să reducă distanța față de primul loc, Shanghai a fost o excelentă oportunitate de a-i redescoperi pe ceea ce noi îi numim „clasici minori”. Acei jucători care nu vor fi niciodată în linia întâi, dar al căror rol în circuit este, chiar și așa, foarte important. Doi dintre ei au ajuns în semifinale, respectiv în finală.

Mă gândeam de mult timp să dedic un articol clasicilor minori și iată că turneul de la Shanghai, unde unul a ajuns în semifinală și unul în finală, îmi oferă ocazia perfectă. Ce sunt clasicii minori? Sunt acei jucători care au flirtat de-a lungul carierei lor cu top 10, apropiindu-se sau chiar intrând în el, orbitând în general prin top 20-30, căzând ocazional mai jos când erau accidentați sau ieșiți din formă. Sunt acei jucători care au în palmares câteva tilturi (de obicei la turnee 250), care ajung destul de des în săptămâna a doua a Slamurilor și sunt uneori protagoniștii unor meciuri memorabile de cinci seturi în care le fac zile fripte clasicilor mari și mijlocii. Au stiluri de joc diferite, personalități și mai diferite, și singurele lucruri care îi împiedică să pretindă gloria titlurilor mari sunt gabaritul redus, vulnerabilitatea unei lovituri sau faptul că nu au chiar toate țiglele pe casă.

Componența grupului clasicilor minori poate varia în funcție de preferințe. Pentru mine acesta este alcătuit, în ordinea descrescătoare a atașamentului pentru stilul lor de joc, din Simon, Fognini, Kohlschreiber, Baghdatis, Tipsarevic, Almagro, Monfils (deși în ultimul timp a urcat spre categoria mijlocie), Youzhny (deși n-a mai făcut mare lucru în ultimii ani), și new entry, Bautista-Agut.

Nu știu dacă ați observat că acest grup de jucători de vârste apropiate este la apusul carierei. Odată cu mai celebrii lor colegi de generație, se vor retrage in corpore și ei în câțiva ani și acesta este un lucru pe care îl uităm prea ușor. Ne-am obișnuit cu prezența lor cum te obișnuiești cu o haină veche și comodă, care îți vine ca turnată. Le știm stilurile de joc, hachițele, sunt ca unchii sau mătușile la ale căror excentricități ridicăm din umeri, dar cărora, când lipsesc de la reuniunile de familie, le ducem dorul. Când mă uit pe tablourile de concurs, imediat după evaluarea traseelor favoriților, meciurile lor sunt cele pe care le însemnez pentru vizionare. De ce? Pentru că pot oricând produce un tenis efervescent. De exemplu, la acest Masters de la Shanghai, Simon a ajuns în semifinală după ce l-a învins pe drum pe Wawrinka și Bautista-Agut a ajuns în finală după ce i-a învins pe Tsonga și Djokovic.

Gilles Simon este în fruntea grupului din mai multe motive, dar primul este că aproape niciodată nu se bate singur. Asta e o calitate rarăși printre clasicii mijlocii și chiar unii dintre cei mari. Nu-mi aduc aminte de niciun meci în care Simon să se fi crispat și să fi pierdut din motivul ăsta în fața vreunui adversar mai prost clasat. În fața jucătorilor mai bine clasați, îmi amintesc de multe meciuri în care le-a făcut viața amară, inclusiv niște victorii și aproape victorii la Federer in Mastersuri și Slamuri, sau meciul cu Novak de la AO anul acesta. În general, dacă este apt fizic, Gilles își joacă șansele cu maxim de eficiență împotriva oricui.

În plus, gândește pe teren. Îmi place mereu să observ cum își ajustează tactica și pune întrebări diferite adversarului. Așa l-a bătut pe Fognini, alt clasic minor, în finală la București, ultima dintre cele trei dăți când a câștigat trofeul și prima dată când îvedeam live pe amândoi. M-a surprins în primul rând cât de mult își dorea să câștige și în al doilea rând cât de deștept l-a manevrat pe Fognini, care jucase excelent până atunci în turneu. A știut când să strângă menghina, a alergat până la epuizare pe o căldură ucigătoare și a înșfăcat victoria și trofeul datorită inteligenței și capacității de a rezista sub presiune. La conferința de după, m-a mai sursprins încă o dată cu cât de sincer euforic era pentru câștigarea titlului, și ne-a reamintit cât de puține și greu de adunat sunt acestea.

Meciul contra lui Jack Sock din sferturile de la Shanghai mi-a confirmat ce știam despre Gilles. Luat tare de loviturile brutale ale americanului (unul dintre forehandurile sale a fost numărat la aproape 4900 de rotații pe minut), Simon a pierdut primul set cu 6-4. Însă restul meciului a fost un masterclass despre cum să-ți demontezi adversarul cu răbdare, cum să te adaptezi, cum să gândești. Serviciul unu al lui Sock era prea puternic, așa că Gilles s-a așezat mai în față la retur și a început să ponteze pe al doilea. Pe baseline era aruncat cu violență în spate de spinul lui Sock, așa că a început să urce la fileu. S-a infiltrat cu încăpățânare defensivă în schimburi și l-a împins încet-încet pe Sock în zona neforțatelor pripite. La sfârșit, când presiunea era maximă, Simon a accelerat și a fugit cu ultimele trei mingi ale tiebreakului. Era 5-4 pentru Sock, și peste două minute era GSM pentru Simon. Să bați pe cineva care servește cu 220 km/h și lovește cu 4900 rpm când tu ai 70 de kilograme: pentru asta trebuie să ai cap și sânge rece.

Tot la Shanghai, am avut ocazia să-l observ în amănunt și să-l includ în acest pestriț dar remarcabil grup pe Roberto Bautista-Agut. Față de RBA aveam o prejudecată ferm înfiptă în cap de simpatia mea față de Ernests Gulbis, cel care acum câțiva ani l-a catalogat pe Bautista drept ”prințesă răsfățată și lipsită de talent” în timpul unui meci cu năbădăi. Am refuzat deci să-i acord atenție, deși diversele secvențe disparate în care îl mai vedeam îmi strecuraseră în suflet îndoiala: pentru cineva complet ”lipsit de talent”, RBA nu juca deloc rău.

A trebuit să aștept totuși până acum la Shanghai pentru a-i vedea un meci cap coadă și nu am regretat. Dacă e să fiu onestă și să aleg cine pare mai prințesă răsfățată și supraevaluată între el și Gulbis la ora asta…mi-e teamă că Ernie va pierde. Murray i-a descris foarte bine jocul după finala de azi, în care a avut nevoie de tiebreak pentru a câștiga primul set: ”Se mișcă foarte bine, are un timing excelent mai ales pe forehand și schimbă cu mare ușurință direcția mingii. Ceea ce e foarte enervant”, a adăugat Andy cu un zâmbet.

Murray i-a învins și pe Simon în semifinală și pe Bautista în finală. Într-un fel, asta e soarta clasicilor minori: pot bate un mijlociu ca Tsonga, un lup tânăr ca Sock sau chiar un greu care trece printr-o perioadă mai tulbure, ca Djokovic. Dar confruntați cu un jucător de top în formă, ca Murray, sunt expuși pe unul sau mai multe dintre cele trei paliere pe care le-am menționat la început: forță, varietate sau tărie mentală. Ca și Simon ieri, Bautista a fost testat și a ieșit prost azi la primele două. Pur și simplu Muray lovește mai tare și mai variat și poate să și alerge cât este necesar. Dar până să se lovească de un jucător de top în formă, îmi pare bine că gașca mea pestriță de favoriți minori mai face incursiuni din acestea până în ultimele faze ale turneelor, lăsând în urma lor meciuri și învinși memorabili.

***

BONUS

Vom experimenta cu o rubrică în săptămânile următoare, una care vă implică. Va fi varianta noastră de Mailbag, idee cu care sunteți familiari de pe unele dintre site-urile străine frecventate de voi, indiferent că-s de tenis sau acoperă alte nișe. 

Așadar, așteptăm întrebările, dilemele sau temele voastre de discuție referitoare la ce se întâmplă în lumea tenisului pe adresa servim.tenis@treizecizero.ro. Firește, ne gândim mai degrabă la întrebări care nu necesită un răspuns imediat, precum cele adresate uneori în comentarii. Unele dintre aceste întrebări vor deveni subiect și vor primi răspunsuri în edițiile următoare ale acestei rubrici. Pentru care încă n-avem un nume, așa că îl scoatem și pe acesta la concurs și vă lăsăm pe voi să-l propuneți, o premieră în istoria denumirilor alese de Treizecizero pentru diversele sale proiecte 🙂 Propunerile dintr-un singur cuvânt pleacă cu prima șansă să fie alese. Să vă vedem! Așteptăm ideile voastre fie în comentarii, fie pe mail.


Îți place?
2performant

Perseverență. Muncă. Rezultate | Alături de 30-0 de la început

Cele mai noi
comments powered by Disqus