Cei mari sunt de neoprit: Nadal și Federer trec în semifinale la Shanghai, o nouă întâlnire se profilează

Radu Marina | 13 octombrie 2017

După ce Rafa a trecut pentru a treia oară în acest an de Grigor Dimitrov, iar Federer și-a continuat dominația asupra lui Gasquet, doar Marin Cilic și Juan Martin Del Potro mai stau în fața un nou Fedal. Iar unul dintre ei nu se simte prea bine.

Dacă pentru Federer lucrurile nu au arătat din cale afară de complicate azi, el reușind a 8-a victorie consecutivă fără set pierdut în fața francezului Richard Gasquet, Nadal a trebuit să muncească cu Dimitrov. La fel ca în ultimele două meciuri cu bulgarul, Rafa a avut nevoie de set decisiv, iar nivelul tenisului a fost din nou excelent din partea ambilor.

În primul set, o mică neatenție a bulgarului la 4-4 a fost suficientă pentru a-și pierde serviciul, dar în setul doi lucrurile au decurs foarte echilibrat. Ambii au impresionat atât la serviciu, cât și la jocul din teren, așa că s-a ajuns în tiebreak. În ciuda unui început bun pentru Rafa, el a pierdut cinci puncte la rând după ce a condus cu 4-2, după câteva ezitări cu forehand-ul și o stăpânire remarcabilă a lui Dimitrov. Bulgarul a fost pe tot terenul, a presat și a reușit să profite de pasivitatea lui Nadal.

Decisivul a început promițător; au fost multe schimburi intense, iar Dimitrov a părut mai incisiv în primă fază. Dar pe măsură ce meciul s-a apropiat de linia dreaptă, bulgarul a devenit oscilant. Au apărut mai des erorile de partea sa, iar la 2-3 și-a pierdut serviciul, după serii de greșeli mai mult sau mai puțin forțate de Nadal, iar break-ul obținut de spaniol a fost de ajuns pentru a închide meciul. Și probabil că acesta e aspectul la care Dimitrov trebuie să își pună câteva întrebări; astăzi, ca și în ultimele două meciuri cu Rafa, a fost acolo, a dat o replică excelentă, dar nu a reușit să mențină pe tot parcursul meciului același nivel foarte bun de joc. Contra lui Rafa, orice astfel de cădere e taxată imediat.

https://twitter.com/TennisTV/status/918763335117615105

Nadal se pregătește acum de Cilic, pe care l-a învins în ultimele 4 meciuri; croatul, de altfel, are o singură victorie, și aceea obținută în 2009. Cilic, care arată bine pentru un finiș în Top 5 anul acesta, a fost de netrecut la serviciu contra lui Ramos-Vinolas (a pierdut doar 5 puncte cu prima servă în tot meciul). Pe tot parcursul săptămânii, Cilic a arătat multă siguranță (nu a pierdut niciun set până în semifinale), iar atunci când serviciul îi merge, devine periculos pentru oricine.

Revenind la Nadal, el l-a egalat pe Andre Agassi în topul celor mai multe meciuri câștigate în era Open, la 870 și nu e departe de a intra în Top 5 all time, la șapte victorii distanță de John McEnroe.

https://twitter.com/TennisTV/status/918775033899581440

Adversarul lui Federer din semifinale, Juan Martin Del Potro a tras o sperietură groaznică în sfertul cu Victor Troicki și este incert pentru meciul de mâine.

La 2-2 în decisiv, în încercarea de a lovi cu forehandul, Delpo s-a împedicat și a căzut exact pe încheietura mâinii stângi la care a fost operat. Deși a fost nevoie de intervenția medicului, argentinianul a putut continua meciul și a făcut-o excelent; imediat după reluarea meciului a reușit break-ul, iar de acolo s-a bazat exclusiv pe serviciu (care din nou a fost la un nivel înalt, pierzând doar 3 puncte cu prima servă). Del Potro a mers la spital pentru un RMN, iar vestea bună este că nu există probleme majore și că a scăpat cu o contuzie. Cu toate astea, Delpo va decide dacă va juca sau nu în funcție de ce cum se va simți mâine; dacă lucrurile vor merge bine pentru argentinian, va fi al 23-lea meci împotriva lui Federer și o reeditare a recentei întâlniri din sferturile US Open, câștigată de argentinian.

Într-un meci foarte plăcut ochiului, Federer a trecut în două seturi strânse de Richard Gasquet. Elvețianul a avut câte puțin în plus în momentele cheie, dar altminteri Gasquet s-a ținut foarte bine, a jucat cu o energie foarte bună, probabil motivat de referirile la tenisul francez făcute de Federer într-o conferință anterioară. A fost un meci jucat, ca și cel câștigat de Federer cu Dolgopolov, pe repede-înainte, cu game-uri concentrate, schimburi intense și spectaculoase, forță, dar și varietate, puncte spectaculoase, unghiuri și revere încântătoare de ambele părți. Richard parcă merita măcar un set, a avut și ghinion în al doilea, când a recuperat un break, dar seria lui negativă contra lui Federer se prelungește.

https://twitter.com/TennisTV/status/918822117797281795

 

Elvețianul rămâne în cursa pentru locul 1, dar are nevoie ca Nadal să clipească, eventual chiar contra lui Cilic. Altfel, dacă Rafa transformă seria de 15 victorii la rând într-una de 16, Federer va avea nevoie de titluri la Shanghai, Basel, Paris și Londra ca să încheie anul pe primul loc.

La dublu, Horia Tecău și Jean Julien Rojer continuă cursa pentru un titlu Masters; au trecut de Marach/Pavic, 7-6, 6-4, și-i vor întâlni pe Kubot/Melo. De altfel, semifinalele sunt rezervate primilor patru capi de serie. În cealaltă, Kontinen/Peers îi întâlnesc pe Murray/Soares.

 

***

„Onederful” și „Onderful Black” sunt ultimele noutăți în 30-0 Shop, dar Vam10s, My Forehand și Play Hard au dat tonul. Aruncă o privire în Shop și ia-ți un tricou care te reprezintă, separat sau într-un pachet avantajos cu revista 30-0 Pe Curat.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi