Ce meci! Simona Halep o învinge pe Angie Kerber într-o confruntare epuizantă la Toronto, primește doza de încredere pe care o căuta

Simona a câștigat un meci dramatic cu Angelique Kerber în optimile de la Toronto, 6-3, 5-7, 6-4, în două ore și 22 de minute și a obținut exact genul de victorie de care avea nevoie. După mai multe înfrângeri în meciuri strânse în ultimele luni, era timpul ca Simona să câștige un joc de trei seturi strânse. Românca, prezentă în sferturile de finală din Canada pentru prima oară, o va întâlni mâine pe Agnieszka Radwanska. „Am simțit meciul ca pe o finală, nu ca pe un meci de turul al treilea. Sunt fericită să câștig un astfel de meci. Am făcut tot ce am putut și cred că am jucat un tenis bun”, a spus Simona, la interviul de pe teren. 

 

Una dintre ele a jucat prea multe meciuri în ultima perioadă, cealaltă, prea puține. Tweet-ul, menit să găsească un sens dintr-un segment de joc mai puțin reușit, e foarte bun ca să explice contextul acestui meci dintre Simona și Angie. Venite din direcții diferite, cele două s-au torturat reciproc fără milă preț de două ore și jumătate, dar rezultatul final le face fiecăreia o favoare: lui Angelique îi oferă un scurt răgaz, Simonei îi aduce genul de victorie după care alerga de patru luni.

Dar ce traseu au ales cele două ca să ajungă la acest deznodământ! Sigur, fiecare a avut câte un interval de joc mai puțin grozav, fiecare a făcut erori și a avut momentele sale de slăbiciune, dar la final, jurnaliștii de pe Twitter își făceau deja socoteli cam pe unde să includă acest meci în topul celor mai frumoase de pe 2015. A fost un duel fantastic, de o intensitate extremă, cu raliuri la limita suportabilului și cu un efort superb de ambele părți, atât fizic, cât și mental. “Trebuia să închid acolo, pentru că eram atât de obosită încât nu mă mai puteam mișca”, a spus Simona, cu referire la game-ul în care a servit pentru meci și pe care l-a încheiat nesperat de repede și de simplu. E ceva cu Simona și cu așii pe care-i servește la minge de meci; a făcut-o din nou, e un obicei care se tot repetă, dar mai relevant e că românca a găsit calea spre o altă obișnuință uitată: oprindu-i seria de șapte victorii consecutive lui Kerber, Simona a reușit, în sfârșit, să câștige un meci de trei seturi, după ce a pierdut patru astfel de confruntări la rând, în această vară.

Nu-s doar simple cifre, e un stat util, bun indicator al nivelului româncei, în special al liniștii ei interioare și a tăriei mentale pierdute pe timp de zgură și iarbă. De la meciul cu Muguruza, la Stuttgart, câștigat în trei, Halep a pierdut, pe rând, cu Wozniacki, Suarez Navarro, Mladenovic și Cepelova; toate, meciuri cu decisiv, toate, cedate în maniere asemănătoare: Simona n-a știut și n-a putut să treacă linia de sosire. Când au venit punctele cele mari, linia de sosire a decisivului, s-a pierdut cu firea și a dispărut din joc, lăsând pe masă nu doar niște victorii, ci mai mult de atât, bucăți mari de liniște.

Înainte de aceste patru episoade, Simona câștigase nouă din ultimele ei zece meciuri de trei seturi, ba chiar la începutul anului se făcuse un subiect de discuție din abilitatea ei de a triumfa în confruntările întinse pe trei seturi. Printre acele victorii, în special cele cu Makarova și cu Jankovic (de la Indian Wells) au avut o însemnătate aparte.

De aceea, e lesne de înțeles ce schimbare binevenită a adus meciul de azi, care intră, din acest motiv, direct acolo, în galeria celor mai importante victorii ale anului pentru Simona. Când s-a ajuns la 4-4 în decisiv, cu Halep tocmai pierzându-și serviciul, deja vu-ul se vântura deranjant prin fața noastră, aducându-ne aminte nu doar de cele patru episoade menționate, dar și de alte amintiri, precum ultimele două meciuri cu Sharapova, sau meciul cu Serena, de la Miami: toate, bătălii aprige, dar la care Simona n-a mai avut suflul necesar pe ultima sută de metri, cea mai importantă dintre toate. De data asta, scenariul a fost fix invers: în loc să dispară, Simona a sprintat decisiv, câștigând ultimele opt puncte ale meciului!

Tot de asta e lesne de înțeles și de ce Simona, cu un ton remarcabil de cerebral la doar câteva zeci de secunde după finalul unui meci așa de solicitant, a spus că l-a trăit și simțit ca pe o finală, nu ca pe un tur trei. S-ar putea, însă, să echivaleze cu una: eliberându-se de Kerber, Simona se trezește pe un segment de tablou și mai abordabil, iar weekendul pare dintr-o dată mult mai promițător.

Revenind însă la meciul în sine, e de apreciat liniștea care s-a reinstalat confortabil pe chipul Simonei, exact ca în primăvară. Da, a mai făcut gesturi de nemulțumire către boxă, dar nimic din acel sentiment de negativism general care i-a însoțit meciurile din mai și iunie. Mai mult, nu s-a pierdut cu firea în fața zidului Kerber. Echilibrul regăsit a ajutat-o să survoleze momentele complicate, fie cele impuse de joc, fie de scor. Simona a fost pusă în dificultate în mai multe feluri: s-a chinuit să citească serviciul outwide al lui Kerber, direcționat spre reverul Simonei, excelent plasat și dificil de returnat, din cauză că Angie este, evident, stângace. La rândul ei, românca nu a putut să pedepsească serviciul doi al lui Angie atât de bine și n-a avut, pe serva ei, o zi prea bună; vestea bună e că n-a mai contat, meciul devenind, din mers, o bătălie fizică și mentală. Jucătoarea germană și-a oferit aer folosind cu inspirație combinația scurtă+lob, a stat mai bine, previzibil, în schimburile de la fileu, și și-a făcut porția de puncte redirecționând abil mingi aparent imposibile. Un counterpuncher de clasă mondială, Angie e capabilă, după cum ne-am lămurit iar și iar, să lovească și să scoată mingi foarte grele și să le găsească unghiuri fantastice, frustrante pentru adversare. Dar Simona a avut răspuns la asta, cedând pe alocuri inspirat inițiativa și construind cu multă, multă răbdare punctul, câștigându-l de mai multe ori, dacă era nevoie. Știa, s-a simțit asta, că nu poți să o bubui de pe teren pe Angie, o jucătoare capabilă să absoarbă forța și viteza adversarei și să le folosească împotriva acesteia. Simona trebuia să lucreze punctul cu migală, să aștepte ocazia prielnică pentru a o obliga pe Kerber să îl cedeze. 

Această abordare, corectă de altfel, a necesitat însă un efort dublu, și fizic, dar în special mental. Lucru deloc simplu, mai ales în fața unei jucătoare care, atunci când are încredere, e de trei ori mai periculoasă. Da, Kerber a avut probleme la piciorul stâng, dar să spună cineva dacă asta a încurcat-o în mod real de-a lungul zilei. De altfel, lipsa ei de prospețime e foarte ușor de contrabalansat cu, ei bine, cu victoriile. Victoriile rezolvă totul, iar Kerber a avut parte de destule în ultima vreme. E de o mie de ori de preferat să fii obosit pentru că ai stat mult pe teren (implicit, ai câștigat mult), decât situația în care vii după o pauză mai lungă (implicit, n-ai prea câștigat recent). Mentalul lui Angie e într-un loc bun acum, săptămâna trecută tocmai ce învinsese într-un meci similar ca dramatism și spectacol cu Radwanska și cu siguranță că ea credea că poate face asta din nou. Avea încredere că-și poate convinge corpul să asculte mintea și să se tragă iar peste linia de sosire. De ce n-ar fi crezut, la o adică?

Au fost și câteva momente psihologice într-un noian de răsturnări și complicații, unele false, altele, decisive. Aș zice că neobservat a trecut game-ul de la 4-2, din primul set, când, în plină serie de break-uri, Simona a salvat două break points, făcându-și serviciul. Setul întâi s-a câștigat acolo și s-a dovedit vital într-un final: liniștea primului set pus în traistă era importantă, mai ales la această fază; Simona nu și-ar fi dorit să fie obligată să alerge în încercarea de a reveni de la 0-1 la seturi.

De asemenea, chiar dacă n-a jucat grozav în setul doi, ratând multe ocazii prielnice, revenirea Simonei de la 2-5 la 5-5 i-a prins bine în perspectiva decisivului: în loc să-l câștige o dată, Kerber a trebuit să câștige setul făcând muncă triplă, o muncă pe care a resimțit-o la final de meci.  

Sigur, Simona nu și-a subordonat adversara și n-a dominat-o autoritar, dar nici n-avea cum. Nemulțumiții trebuie să fie conștienți că victoriile la pas de defilare nu cresc pe toate gardurile și, well, nici nu sunt într-atât de relevante. Din multe puncte de vedere, ce i s-a întâmplat Simonei azi e cel mai bun lucru posibil, în fața unei jucătoare foarte puternice, găsită într-un context general mai bun la acest moment. Chiar dacă nu și în scripte, Kerber e de facto o jucătoare de Top 10 acum (de altfel, e pe locul 6 în Race, cu șanse reale de calificare în Singapore) și, ca fapt divers, e păcat că victoria nu i se contorizează Simonei la capitolul succese vs Top 10.

Nu e mult timp de contemplat: întărită de această victorie solidă, Simona se îndreaptă spre sferturile de finală, unde o va regăsi pe Agnieszka Radwanska, jucătoare aflată, la rându-i, într-un reviriment considerabil în ultima lună. E o rivalitate deja clasică pentru Simona: Aga e jucătoarea în jurul căreia s-a întâmplat boom-ul Halep, iar emanciparea Simonei s-a construit și pe victoriile cu poloneza. Aga încă mai conduce în head-to-head, 4-3, dar românca a luat trei din ultimele patru, inclusiv o victorie cap-coadă autoritară la cea mai recentă confruntare, în semifinalele din Singapore. Pe aceeași parte de tablou, Lesia Tsurenko o va întâlni în sferturi pe Sara Errani, cea care a învins-o surprinzător pe Victoria Azarenka. Un meci Simona – Vika mai are de așteptat.

| Foto cover: Jimmie48 Tennis Photography

 

Si-Mo-Na, Si-Mo-Na! The crowd powers @Simona_Halep past Kerber & into the @RogersCup QFs! #WTA https://t.co/hvLPFuAxGe

— WTA (@WTA) August 13, 2015

Horia Tecău și Jean Julien Rojer au câștigat cu Fognini/Robredo, 7-6, 6-3, merg în sferturi la Montreal, vs Peya/Soares.

— Treizecizero.ro (@treizecizero) August 13, 2015