Cât de bun e, de fapt, Milos Raonic?

Cel mai probabil, mai bun de locul 35, pe care îl ocupă, în acest moment, în clasamentul ATP. Este, probabil, încă devreme să  ne pronunţăm, iar turneul de la San Jose pe care tocmai ce l-a câştigat s-ar putea să nu fie, totuşi, cel mai bun indicator – la urma urmelor, jucătorii pe care i-a învins în drumul spre titlu sunt Tobias Kamke, Kevin Anderson, Ryan Harrison şi Denis Istomin, adică nimic ieşit din comun -, dar Raonic se anunţă drept o potenţială forţă. Sau nu se anunţă, se confirmă, pentru că primele semne le-a dat la începutul anului trecut.

Canadianul este acum deţinătorul unei calităţi onorifice şi onorante: este primul jucător din ATP care câştigă două titluri în 2012. Campion şi la Chennai, în prima săptămână a anului, Raonic a reeditat triumful de la San Jose de anul trecut, apărându-şi cu succes titlul în finala cu Istomin (7-6, 6-2). Şi, judecând după tabloul nu neapărat foarte, foarte dificil, Raonic are şanse consistente să repete isprava şi la Memphis, turneu la care anul trecut a pierdut o finală foarte echilibrată, în faţa lui Andy Roddick.

De-a lungul turneului de la San Jose, Raonic a expediat 61 de aşi, pierzând un singur game jucat pe propriul serviciu, din 42 de game-uri disputate, o performanţă remarcabilă. Milos devine şi primul jucător care câştigă două ediţii consecutive ale turneului, după Andy Murray, care a făcut “dubla” în 2006 şi 2007.

Succesul i-a dat aripi tânărului jucător canadian, care spune acum că nu e o diferenţă atât de mare între tinerii jucători şi cei din Big Four. “Simt că, dacă servesc bine, pot să fiu foarte aproape de nivelul lor. Ca să îi bat, am nevoie de câteva puncte pe serviciul lor, iar dacă nu reuşesc asta, pot împinge seturile în tiebreak numai cu serviciul. Iar în tiebreak totul depinde de un punct sau două. Nu cred că e o diferenţă atât de mare faţă de ei, trebuie doar ca noi, cei tineri, să învăţăm cum să ne comportăm în momentele cheie”. 

E şi asta o teorie, iar Raonic pare că-şi ştie foarte bine calităţile şi pe ce anume se poate baza în jocul său. Canadianul ar face însă mai bine să încerce să-şi dezvolte cât mai mult jocul, în cât mai multe direcţii. Ultimul jucător unilateral, cel puţin la vremea aceea, care a ajuns numărul 1, Andy Roddick, a sfârşit prin a fi acaparat întru totul de mult mai versatilul său rival, tot la vremea aceea, Roger Federer. Ulterior, americanul şi-a îmbunătăţit vizibil jocul, înţelegând că nu poate trăi numai cu serviciul.

Până una-alta, Raonic este unul dintre cei numai patru jucători de sub 23 de ani care sunt în top 40, în acest moment. Ceilalţi trei sunt Nishikori, Dolgopolov şi Tomic.

Almagro, la al treilea titlu în Brazilia

În afară de Rotterdam şi de San Jose, turnee câştigate de Federer, respectiv de Raonic, săptămâna a mai avut un turneu la Sao Paulo, turneu câştigat, a doua oară consecutiv, de spaniolul Nicolas Almagro, numărul 11 mondial. Nico l-a învins pe Filippo Volandri, scor 6-3, 4-6, 6-4, într-un meci de două ore şi două minute. Almagro, care a intrat pe tablou printr-un wildcard, este la al treilea titlu la Brasil Open, după cele din 2008 şi 2011, şi la al 11-lea triumf în carieră, toate venite pe zgură. 

Anul trecut, în acelaşi circuit sud-american de zgură în care suntem acum, Almagro cucerea titlurile din Brazilia şi Argentina, făcând finala la Acapulco. Asta înseamnă o mulţime de puncte de apărat pentru temperamentalul spaniol anul acesta, însă începutul a fost cum nu se poate mai bun pentru el.