Cât de aproape a fost Simona Halep de o revenire incredibilă în faţa Sharapovei!

Adrian Țoca | 13 martie 2012

Cât de aproape a fost Simona Halep de o revenire incredibilă în faţa Sharapovei!

Terenul central de la Indian Wells. Lumea-i relaxată, se apropie finalul unui nou meci, favorita publicului conduce, totul e în regulă. Unul dintre rarele momente ale acestui turneu în care “normalul” se produce.

Sharapova, căci despre ea e vorba, era pe valul unei serii impresionante de game-uri în meciul cu Simona Halep, ultima româncă rămasă pe tabloul de simplu. Infinit mai experimentata rusoaică a pornit mai bine, a făcut rapid un break, apoi a ţinut-o pe româncă la distanţă până spre mijlocul setului inaugural.

La 4-3, Maria a accelerat încă o dată, lăsând-o în urmă pe Halep: şapte game-uri la rând a luat rusoaica, pe fundalul greşelilor tot mai dese din partea Simonei şi a frustrării care, firesc, s-a acumulat în jocul româncei. La 6-3, 5-0, cum se întâmplă des în astfel de situaţii, Halep a lăsat deoparte orice fel de grijă şi a început să joace. A făcut un game, dar, la 5-1, Sharapova s-a dus rapid la 40-0. Detaşarea Simonei şi un pic de noroc au ajutat-o să le salveze pe toate, apoi, spre mirarea generală, să facă break-ul.

Şi nu s-a oprit aici. La fel de lipsită de griji, Simona a continuat să lovească fără presiune, s-o alerge pe Sharapova şi să-i creeze probleme cu selecţia loviturilor. Treptat, Maria a devenit tot mai stresată, şi astfel s-a ajuns ca Halep să recupereze şi al doilea break şi să ajungă să servească pentru a egala, incredibil, la 5.

Atât de des întâlnit în tenis, transferul de presiune s-a petrecut, discret, la 4-5. Dacă până atunci rusoaica fusese cea presată, cea care avea multe de pierdut, Simona a redevenit încordată atunci când trebuia să facă şi pasul final al unei reveniri excepţionale. A avut în două rânduri minge de 5-5, dar n-a reuşit să închidă game-ul, pentru ca, la a cincea minge de meci, să se încline în faţa faimoasei ei adversare.

Rămâne aprecierea pentru lupta Simonei, dar n-ai cum să nu-ţi reprimi câteva întrebări: De ce a început ea să dea în minge atât de târziu, abia atunci când nu mai avea nimic de pierdut? Cu alte cuvinte, cum de nu şi-a asumat mai multe riscuri un pic mai devreme? Şi, evident, cum ar fi manageriat momentul dacă ar fi egalat la 5?

Până una-alta, Halep îşi mai adaugă o experienţă în palmares. A fost un turneu bun pentru ea, într-un sezon, per ansamblu, la fel bun, şi cu cât joacă mai mult, cu cât trece prin mai multe situaţii, fie ele şi frustrante, precum cea de azi, cu atât mai mult va avea de câştigat, şi n-ar fi exclus s-o vedem pe Simo făcând pasul decisiv la viitoarele turnee.

Plouă cu retrageri şi îmbolnăviri: Ultima victimă, Kvitova

Se adaugă noi nume zilnic pe lista jucătorilor afectaţi de virusul care circulă în California. Pe lângă cei care s-au retras iniţial, pe care vi i-am enumerat aici, s-au mai adăugat două nume. Mai întâi Francesca Schiavone, care s-a retras după ce a pierdut primul set cu Lucie Safarova. Apoi a fost rândul Petrei Kvitova. Eliminată la simplu cu o zi înainte, ea mai avea de jucat dublu, alături de Azarenka. S-a retras însă, acuzând acelaşi virus intestinal care a dat peste cap turneul.

Altfel, întreaga situaţie cu virusul i-a prilejuit Sharapovei o declaraţie savuroasă: “Acum am încă un motiv să stau cât mai puţin în vestiar după un meci”.

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi