Cărți de poveste | Povestea lui Rafa, spusă de John Carlin

Cartea autobiografică a lui Rafael Nadal, scrisă cu ajutorul lui John Carlin, a ajuns luna asta, la peste un an de la lansarea ei în limba engleză, și în România, la editura Publica, cea care a adus pe rafturi și traducerea autobiografiei “Open” a lui Agassi.

Vestea nu poate să fie decât una îmbucurătoare, mai ales că această carte a generat, încă din primul moment în care s-a zvonit că Nadal “lucrează” la ea, ceva sprâncene ridicate. Aproape din momentul zero, lumea iubitorilor de tenis s-a împărțit între furioși (“Păi ce-i trebuie autobiografie la douășcinci de ani?”, “Nadal a mai găsit o vacă de muls”) și euforici (“E momentul lui, de ce nu?”, “In sfârșit, vom afla totul despre Rafa”).

Apariția pe Internet a copertei a încins și mai mult spiritele: coperta nu consta din nimic altceva decât un prim-plan mărit cu fața lui Nadal, în care este evidentă asimetria pronunțată a feței. Dacă te uiți la ea și nu ești de pe Planeta Tenis, nu  te poți agăța de nimic care să te ajute să-ți dai seama care e povestea individului. Mr Nobody. Fanii au strâmbat imediat din nas, socotind-o ca fiind o fotografie ce nu îl pune deloc pe Rafa în valoare. De fapt, poza (care îi aparține lui Clive Brunskill, unul dintre fotografii predilecți ai lui Nadal) nu făcea decât să rezoneze cu ceea ce era în interior – portretizarea lui Rafa în termeni de tip normal, care își schimbă personalitatea odată ce pășește pe terenul de tenis. Este un detaliu semnificativ care, din păcate, s-a pierdut în ediția în limba română, care a optat pentru o copertă care ni-l arată pe Nadal în ipostaza sa convențională de jucător de tenis.

Dacă a coexistat un consens în mijlocul publicului referitor la carte, înainte de publicarea ei, a fost că Nadal a știut să își aleagă bine “scriitorul fantomă”, adică cel care urma să se facă una cu Rafa pentru a-i putea așterne pe hârtie cuvintele. CV-ul celui care era ghostwriter-ul lui Rafa, John Carlin, jurnalist și scriitor britanic, era impresionant. Cunoscuse deja succesul cu volumul care a stat la baza filmului Invictus. Mai mult, Carlin, invitat în zilele premergătoare lansării cărții la diferite show-uri televizate, a vorbit atât de expresiv despre Rafa încât nimeni nu s-a îndoit că omul își cunoaște subiectul mai bine decât se cunoaște subiectul pe sine însuși.

Când, în sfârșit, a fost publicată și cartea, a fost clar nu numai că britanicul cunoaște subiectul, ci și cum să scrie despre el. Ca deținător al unei diplome de de master în literatură, Carlin știe că cititorul se ia de gât în primele pagini și se ține strâns. Drept pentru care a desfășurat în forță, în primele patru capitole – Tăcerea de pe Terenul Central, Clark Kent și Superman, Un duo dinamic și Unchiul Toni  – toate temele care urmau să țină cititorul lipit de carte: finala de la Wimbledon 2008; fricile absurde ale lui Rafa; ritualurile bizare dinaintea începerii meciurilor și, top of the top, relația cu Unchiul Toni.

Impactul asupra publicului a fost cel scontat. La conferințele de presă și în interviurile date în lunile de după apariția cărții, Nadal a trebuit să facă față unui potop de întrebări care începeau așa: “În cartea ta spui că … ”. El prea puțin habar avea de ceea ce era în carte pentru că, așa cum declara mai târziu, nu o citise încă, ea fiind în engleză. Dar a încercat să facă față cum știe el mai bine, mixând adică, deseori cu efecte de comic involuntar, sinceritatea cu nonșalanța. Chiar și acum, după un an și, când se pare că Nadal știe ce e în cartea lui (a admis, cu un Sí destul de leșinat, într-un interviu radio realizat în aprilie la Monte Carlo, că a citit-o și că i-a plăcut), multe dintre întrebările jurnaliștilor tot din cele patru capitole se inspiră.

Știința lui John Carlin însă nu s-a oprit aici. A ales un punct de observație privilegiat din care să privească existența de douăzeci și cinci de ani a lui Rafa. Punctul de observație privilegiat este finala de la Wimbledon 2008, rememorată în trei sferturi de carte cu o intensitate a detaliului absolut copleșitoare (se pare că cei doi au văzut împreună înregistrarea finalei, iar Rafa a comentat pentru Carlin fiecare moment și punct). Iar din momentele cheie ale acelei finale, pleacă incursiuni în trecut, în evenimentele semnificative care au modelat viața lui Nadal.

Puține lucruri pe lumea asta au o putere de seducție mai mare decât cea creată de farmecul opozițiilor, iar Carlin știe și asta, așa că își aranjează cartea pe umerii contrastelor semnificative. Cea mai des remarcată a fost Rafa de pe teren vs. Rafa din afara terenului. Primul e curajos, disciplinat și ordonat. Al doilea, fricos, distrat și haotic. Dar sunt și altele. Unchiul Toni Nadal este filozof, bun la vorbe, dar incapabil de acțiune, în timp ce Papa Sebastian Nadal este un personaj pragmatic, care trece imediat la acțiune și găsește soluții. Oamenii din Mallorca sunt opusul  Spaniolului Tipic, contrast pe care vă las să îl descoperiți singuri, pentru că este absolut delicios. Nu în ultimul rând, vecinii lui Rafa, care sunt dedați mai degrabă plăcerii de a trăi, filozofie comună celor de pe insulă, sunt siderați de “etică de muncă protestantă, nemțească” pe care o au Toni & Rafa. Da, și să nu uit, zice Carlin, chiar și pe teren există un contrast care îl definește pe Nadal. Se numește Federer.  

Iar când am spus că “zice Carlin”, nu am uitat că britanicul de fapt este o fantomă, care a fost de acord să-și împrumute vocea lui Nadal. Ei bine, așa este. Dar nu întotdeauna. Între capitolele scrise la persoana întâi de Rafa, semnalate cu majuscule în Cuprins, apar capitole scrise la persoana a treia, semnalate ca atare cu un font diferit și care nu mai sunt ale lui Rafa. De exemplu, în capitolul Fotbalistul de excepție care n-a fost să fie, Rafa explică cum i-a fost aleasă cariera profesională de destinul ce a luat forma unui antrenor dogmatic de fotbal, care n-a admis ca țâncul să-și împartă timpul între tenis și fotbal, drept pentru care l-a dat afară din echipă. În capitolul următor, Clanul, Carlin povestește despre Nadali și încredera lor oarbă în principiul că familia trebuie să vină înainte de toate.

Peste toate astea, Carlin a mai scos din pălărie și confruntarea dintre personajul bun și personajul rău. Vă întrebați cine ar putrea să fie personajul rău în lumea lui Rafa? Think hard. Think twice înainte de a răspunde. Numele lui nu începe cu F si nici cu D, ci cu T, și vine de aproape, nu de departe, din copilărie și nu din prezent. Are niște apucături de adevărat călău față de copilul Rafa, aruncând de exemplu în el cu mingea, în numele călirii caracterului. Cum am spus: think twice.

În fine, dacă e să-i mai fim îndatorați lui Carlin cu ceva, este faptul că a știut să pună accente, ca firmituri care ghidează cititorul către sensul acestei cărți. Povestea lui Rafa e plină, așadar, de hashtag-uri, iată câteva dintre ele: #agândi #anduranță #ordine #izolare #centrat #înfloritorsubpresiune #nervi #durere #modestie #respect #stângăcie #decizii #concentrare #accidentare #echipă #sentimentuldeaaparține #continuitate #prietenie #Djokovic.

Păi când Carlin a făcut atât de multe, vă întrebați totuși ce a făcut Rafa, în afară de a sta la taclale cu ghost-ul său ore interminabile. A făcut un lucru pe care, așa cum remarca recent Douglas Perry într-un articol extrem de valoros, știe să îl facă mai bine decât majoritatea sportivilor. Ce anume? Introspecție.

De aceea, cartea este plină de citate memorabile. Unele dintre ele vă vor face să vreți să revedeți meciurile cu comeback-urile uimitoare ale lui Nadal: Cu cât sunt mai aproape de abis, cu atât mă simt mai euforic. Altele vă vor face să ridicați din sprâncene: Chiar și când nu sunt la turnee, mai mult ascult decât vorbesc. Sau să zâmbiți: [Toni] are opinii puternice despre lucruri, dar se luptă să ia decizii mai mult decât mă lupt eu. Ori să râdeți cu gura până la urechi: Nu mă simt confortabil în prezența animalelor, nici măcar în cazul câinilor. Le pun la îndoială intențiile. Sunt multe altele la care singura reacție pe care o poți avea este să exclami pur și simplu: WTF? Dar pe-astea vă las plăcerea să le descoperiți singuri.

Nu am să spun mai multe despre ce e în carte, pentru că ea merită citită, mai ales că acum este la îndemână. Singurul lucru pe care am să-l mai adaug este că, în limba lui Nadal, ca de altfel și în limba lui Carlin, cuvintele care denumesc pasiunea si rabdarea – la pasión  și la paciencia – au o rădăcină comună: un verb care însemna a suferi. Povestea lui Nadal, așa cum e spusă de John Carlin, este o poveste despre pasiune și răbdare, ambele călite în suferință și puse în slujba metamorfozării nebăgatului-în-seamă Clark Kent în Superman.

***

Notă: Titlurile capitolelor și citatele din carte sunt traducere proprie din versiunea în limba engleză, așa că ar putea să existe deosebiri față de felul cum au ales traducătorii să transpună aceleași lucru în limba română.