Care sunt învingătoarele și învinsele turneului feminin de la Roland Garros. Și ce rămâne pentru Simona

Camelia Butuligă | 13 iunie 2017

”Am avut așa multe emoții înaintea finalei că m-a durut stomacul. Poate nu am fost pregătită să câștig.” Simona Halep, ceremonia de premiere după finala de simplu feminin a Roland Garros 2017 ”Oamenii nu realizează sub ce presiune sunt jucătorii pe teren. Pur și simplu sunt momente în care mintea lor nu mai poate procesa […]

”Am avut așa multe emoții înaintea finalei că m-a durut stomacul. Poate nu am fost pregătită să câștig.” Simona Halep, ceremonia de premiere după finala de simplu feminin a Roland Garros 2017

”Oamenii nu realizează sub ce presiune sunt jucătorii pe teren. Pur și simplu sunt momente în care mintea lor nu mai poate procesa nici cele mai elementare lucruri.” Rob Steckley, fost antrenor al lui Lucie Safarova, interviu CNN 2016

”E dificil să alegi unde să trimiți mingea contra unei jucătoare ca ea: dacă o dai în colț, face winner în lung de linie, dacă o dai pe centru, poate să deschidă cu ușurință terenul.” Darren Cahill, interviu după finala Roland Garros 2017

”Presiunea e un privilegiu.” Billie Jean King, fondatoare a WTA, fostă nr 1 și multiplă campioană de Slam

*

Înainte de Paris, fetele prezentau un efectiv descompletat și cu probleme serioase de formă sau de sănătate, mai ales în eșalonul superior. Serena era absentă din cauza sarcinii, Maria nu primise wild card. Kerber, Muguruza, Pliskova, fuseseră neconvingătoare în sezonul de zgură. Madison Keys își oblojea încheietura operată, Radwanska nu mai însăilase două victorii consecutive de la Sidney. Însă tot acest vid de putere despre care tot vorbim noi când jucătorii de top nu-s în formă este doar o iluzie: dacă numele mari nu sunt la înălțimea așteptărilor, nu înseamnă că meciurile nu se câștigă sau că tablourile rămân goale. Este doar o chestiune de secunde până când valul doi sau trei acoperă plaja pustie.

Acest Roland Garros poate fi descris astfel: nu e pentru cine se pregătește, e pentru cine se nimerește. Dacă ne uităm atent pe tablou, vedem încă din primele tururi cum numele bolduite ale favoritelor se împuținează și se amestecă cu tot felul de nume exotice ca Ons Jabeur sau Cepede-Royg sau Petra Martic, sau, hm, Jelena Ostapenko. Marile câștigătoare ale acestui French Open sunt, deci, un amestec de favorite care au reușit să-și țină capul pe umeri și numele pe tablou și de jucătoare din eșaloanele doi și trei care au fost destul de oportuniste pentru a le scoate pe favoritele în formă slabă  sau a profita de pe urma ieșirii lor.

Jelena Ostapenko conduce bineînțeles în topul câștigătoarelor. A câștigat lozul cel mare la Paris, dar performanța ei nu este urmarea unui noroc chior. Da, a profitat de o optime eliberată masiv de ieșirea în primul tur a lui Kerber și Vinci, dar ambele erau oricum alergice la zgură, cât și de a Petrei Kvitova (nici ea un factor pe zgură de obicei, iar acum, cu atât mai puțin). Totuși, în optimi a trebuit s-o bată fair and square pe o Sam Stosur în formă bună, iar în sferturi a întâlnit-o, surprinzător, pe Wozniacki, ieșită învingătoare dintr-un duel de trei seturi cu Kuznetsova. Teoretic, rusoaica este cu câteva clase peste Caroline pe zgură (și nu numai), dar este de asemenea și foarte inconstantă și trecută de prima tinerețe. Aș fi fost curioasă dacă Sveta ar fi gestionat-o cu mai mult succes pe Ostapenko pe zgură (singurul meci dintre ele, pe hard la Doha în 2016 a fost câștigat de Jelena). Mda, dacă și cu parcă. Cert este că Wozniacki, ca și Stosur, Bacsinszky și apoi Halep în finală, a reușit să-i ia doar câte un set tăvălugului leton. Considerând totuși performanțele sale modeste pe zgură, acest sfert reușit la Paris o trece pe Caro pe lista învingătoarelor.

În sfertul următor, povestea capilor de serie pierduți pe drum a continuat: Cibulkova, Gavrilova și Lucic-Baroni au spus au revoir încă din primul tur. Le trecem la perdante, pentru că sigur aveam pretenții mai mari de primul tur de la ele. Shelby Rogers, de asemenea: și-a văzut spulberate speranțele de a repeta performanța de anul trecut ieșind la Mladenovic după un meci monstru. Kiki este una din semi-câștigătoarele acestei ediții. Sunt similarități între cazul ei și al Simonei: sezon foarte bun pe zgură, dar o accidentare a pus-o sub semnul întrebării chiar de la început la Paris. Mladenovic a câștigat eroic primul tur, luptând cu un spate blocat, iar apoi i-a raliat pe francezi cauzei sale, reușind s-o scoată și s-o enerveze pe Muguruza în optimi. Garbine trece la perdante: optimi e prea puțin pentru campioana de anul trecut. De asemenea, faptul că francezii i-au arătat prea puțină dragoste în timpul meciului cu Kiki cred că durut-o în mod special. Cât despre Mladenovic, eforturile considerabile din prima săptămână, atât fizice cât și emoționale, și-au arătat efectele în sferturi, când a fost complet lipsită de inspirație contra Timeei. Elvețianca și-a văzut de treabă pe culoarul ei, pierzând un set doar cu Venus Williams și ajungând în fatidica semifinală cu Jelena, unde s-a oprit. ”Trebuie să-mi fac un tatuaj ca al lui Stan” (cel cu ”fail better”), a glumit ea amar la conferință, făcând aluzie la faptul că a eșuat tot în semifinale, ca acum doi ani. Cu toate astea, o trec la învingătoare.

Jumătatea de jos a fost aceeași învălmășeală de capi ieșiți timpuriu – totuși multe motivate, fie cu accidentări, ca Bouchard sau Keys, fie din motive de… zgură, ca Radwanska sau Konta. Pe partea Simonei a fost o alternanță agonie/extaz ceva de speriat: fete care au întors meciuri de pe buza înfrângerii doar pentru a pierde în turul următor din pragul victoriei. Svitolina i-a făcut-o lui Martic, Simona i-a făcut-o apoi Svitolinei, iar Ostapenko, Simonei. Svitolina în special cred că este marea perdantă aici: după sezonul de zgură pe care-l avusese cred că avea mai multe pretenții la Paris. Caroline Garcia este altă câștigătoare minoră, pierzând în sferturi la Pliskova, o câștigătoare majoră, care s-a strecurat incredibil de eficient până în semi în ciuda unui an modest.

Și acum ajungem la Simona. Știu că rana e încă proaspătă în sufletele fanilor, dar n-ai cum să n-o declari câștigătoare: privind obiectiv, acest RG trebuie declarat un succes. În primul rând, pentru că era cât pe ce să nu participe. Apoi, pentru că, deși insuficient refăcută, glezna a ținut la efort și nu i-a făcut probleme majore. Apoi, pentru victoria miracol contra Svitolinei și pentru traseul general, unde a adunat victorii la jucătoare solide ca Suarez Navarro, Kasatkina sau Pliskova. Însă n-a fost destul nici de data asta. E suficient un meci și este cu atât mai dureros pentru că acesta a fost în finală și pentru că am mai trecut o dată prin asta, în 2014. Atât de aproape și totuși atât de departe.

O să fiu sinceră cu voi: s-ar putea ca Simona să nu câștige niciun Slam. Da. Sau să câștige între patru și șase, cum prezice Adrian. Sau să joace finale până vă va scoate peri albi, să câștige unul la 30 de ani, ca Pennetta sau Bartoli și apoi să zică la revedere. Trebuie să fiți pregătiți pentru oricare dintre variantele astea. Pentru că adevărul este că Simona, mai mult decât alte colege din top, va fi mereu vulnerabilă de a fi luată pe sus de câte un tornadă, fie din cele cunoscute și temute, fie apărută de niciunde ca Ostapenko. Simona are nevoie ca multe lucruri să meargă ceas pentru a câștiga un Slam: corpul ei să reziste la jocul solicitant pe care-l practică, să nu dea peste un bombardier în zi de grație, și, nu în cele din urmă, să creadă în sufletul ei că merită să câștige Slamuri pentru că are destule opțiuni de joc pentru a le câștiga.

La acest Roland Garros s-a întâmplat parțial prima, dar nu și a doua, iar a treia… e complicată. Poate într-adevăr a copleșit-o miza: Slam, plus locul 1 la pachet. Dacă acesta e adevărul, atunci greutatea mizei, plus jocul absolut nebunesc al lui Ostapenko ar fi fost destul să sădească îndoiala în sufletul oricui. Poate ce-a spus lojei sale la ceremonie a fost, de fapt, tot adevărul: are nevoie să muncească mai mult pentru a-și îmbunătăți jocul și are nevoie să creadă mai mult. Chiar dacă reușește aceste două lucruri, care au durat ani la alți câștigători de Slam (Murray, Clijsters, Na Li), tot nu-i nimic garantat. Oricât ai fi de bun, poți să dai mereu de cineva mai bun în acea zi. O altă axiomă implacabilă a tenisului, un adevăr cu care Simona și cei care o susțin trebuie să conviețuiască de câte ori intră pe teren.

Foto: Jimmie48Photography

*

Îți place conținutul de pe 30-0? Asigură-te că-l citești și pe cel din 30-0 pe curat, Ediția de vară 2017. Mai multe detalii despre cuprins, aici. O poți cumpăra de aici.

Îți place?
2performant

Perseverență. Muncă. Rezultate | Alături de 30-0 de la început

Cele mai noi
comments powered by Disqus