Calificată în semifinale de Slam după 18 ani, Mirjana Lucic-Baroni e împlinită: "Viața mea e acum OK!". "E doar perseverență. Ignori totul și mergi înainte"

Ediția aceasta a Australian Open e presărată de povești de toate felurile, majoritatea axate pe ideea de revenire. Revenirea lui Federer, reapariția lui Venus la nivel înalt, ridicarea lui Vandeweghe, basmul lui Mischa Zverev, venit din afara Top 1000 până în sferturi, cu victorie la Murray. Până și în linia a doua sunt multe lucruri interesante, precum traseul neașteptat al lui Jennifer Brady, venită din calificări, sau eliminarea multiplului campion Novak Djokovic de către Denis Istomin, calificat pe tablou via un playoff jucat în decembrie unde a fost la un punct de eliminare, și acela jucat la milimetru. Un Istomin căruia, în adolescență, i s-a spus că nu va mai putea juca niciodată tenis după accident de mașină. E aproape imposibil să nu găsești una care să te motiveze. 

Peste toate s-ar putea să fie însă cea a Mirjanei Lucic-Baroni. Cunoscută în România în special pentru faima de piază rea a Simonei Halep, faimă construită pe spinarea celor două înfrângeri dure administrate româncei în tot atâtea turnee de Grand Slam, Mirjana are o poveste de viață emoționantă. Iat-o acum, la 34 de ani, revenind într-o semifinală de Grand Slam, la 18 ani după ce o reușise pe prima, la Wimbledon 1999. Mirjana a reușit asta după ce și-a mai adăugat o victimă de profil înalt pe listă, învingând-o pe finalista US Open Karolina Pliskova, 6-4, 3-6, 6-4.

Mirjana a dat, imediat după meci, un interviu emoțional pe teren, iar lacrimile n-au întârziat: “Nu-mi vine să cred, sunt în semifinale din nou, e o nebunie! Singurul lucru pe care-l pot spune e că Dumnezeu e bun. Sunt un pic în șoc acum”. Întrebată de Rennae Stubbs (culmea, cea dincolo de fileu în prima victorie la Melbourne a Mirjanei, cu 19 ani în urmă) de unde a găsit puterea pentru perseverență, Lucic-Baroni a spus: “Într-o bună zi voi spune toată povestea despre tot ce mi s-a întâmplat, dar nici nu visam că voi reveni la acest nivel. Știu că înseamnă mult pentru fiecare jucător care ajunge în semifinale, dar pentru mine e copleșitor: nu voi uita niciodată ziua asta și ultimele săptămâni. Performanța aceasta mi-a făcut viața ok. Faptul că am fost atât de puternică și am luptat așa e incredibil”. 

Lacrimile, ale Mirjanei și ale tribunei, au fost imediat înlocuite de un hohot de râs general. Întrebată cum s-a simțit în ultimul game, când a servit pentru meci, croata a spus: “A fost imposibil, trebuie musai să schimbați terenul ăsta“, a râs ea, cu referire la soarele care bate fix în ochii jucătorului aflat la serviciu pe partea din dreapta scaunului arbitrului. “Nu, de fapt am simțit un calm extrem, pace, liniște, și mi-am putut face punctele”. 

„This has truly made my life…it has made it okay.” #LucicBaroni #AusOpen pic.twitter.com/SeE9ePoqOo

— #AusOpen (@AustralianOpen) January 25, 2017

Ceva mai târziu, la conferință, croata se mai liniștise, dar era în continuare foarte emoțională. Am mai văzut-o la conferința de la Paris, când a învins-o pe Simona și a avut un discurs impresionant, iar limpezimea ideilor ei e aceeași. “Da, am simțit că acest rezultat e ceea ce-mi lipsea. Pentru asta m-am antrenat, la asta am visat. Am 34 de ani, am un cămin minunat, sunt fericită cu familia mea. Aș fi perfect în regulă acasă, bucurându-mă de viață. Dar știam în adâncul sufletului că am aceste rezultate în mine. Iar acum, să fiu aici și chiar să trăiesc aceste momente, e totul.“

Mirjana a avut probleme fizice destul de mari în timpul meciului, și spune că nu era sigură că-l poate termina. “Am fost îngrijorată rău, nu știam dacă pot ajunge la capăt, pentru că am simțit dureri puternice pe la jumătatea meciului. Apoi mi-am zis că n-au decât să mă scoată în scaunul cu rotile, n-o să renunț”. Întrebată despre momentul în care a căutat în geantă după o icoană, înainte de ultimul game. “A fost cu adevărat dificil, pentru că după timeout-ul medical nu știam exact cum sunt. Am simțit că în acel moment doar Dumnezeu mă poate ajuta“, a spus ea, controlându-și greu emoțiile. 

Ce s-a întâmplat, astfel încât ea să adune aceste rezultate – victorii, printre altele, cu Radwanska și cu Pliskova în acest turneu – și să revină într-o semifinală de Slam după atâta amar de vreme?

“Uite, mereu am știut că am jocul, un joc puternic, n-au fost niciodată dubii în sensul ăsta. Dar nu e ușor să aduci totul la un loc. Sunt atâtea jucătoare foarte bune în circuit. Chiar și când joci nemaipomenit, tot nu e o garanție că o să ajungi departe în turneu, pentru că sunt multe alte fete care joacă și ele foarte bine. Poate te trezești în ziua aia și nu simți mingea perfect, iar toate celelalte simt. Sunt lucruri atât de mici care fac diferența!”

S-a pierdut, pe parcurs, ceva din încrederea ei? „A fost cu siguranță un pic stricată, peste ani. Când era tânără, credeam, pentru că obișnuiam să câștig multe meciuri și ai acea încredere pe care ți-o dau victoriile repetate. Când încetezi să mai câștigi, nu pierzi de tot încrederea, dar uiți. Uiți cine ești pe teren, dar o ai încă în tine, undeva. Mă bucur că am reușit să-mi reamintesc”. 

Și cum și-a reamintit? „E doar perseverență. Ignori totul și mergi înainte, încerci să dobori orice zid. Nimic nu merge, dar tu împingi mereu înainte, cu încrederea că în cele din urmă ceva se va schimba.”

Dar Mirjana nu a avut de înfruntat doar calitatea adversarelor din circuit în toată această acoladă peste timp. 

La 17 ani, o învingea pe Monica Seles la Wimbledon, înainte de a ceda în semifinale cu Steffi Graf. Anterior, la 15 ani câștigase un Slam la dublu, chiar la Melbourne, oraș în care n-a mai câștigat un meci la simplu de atunci și până anul acesta. A lipsit însă opt ani din circuit, într-o combinație de probleme, personale și financiare, nedescâlcite în totalitate. Pe de o parte, Lucic l-a acuzat pe tatăl ei de abuz fizic și emoțional și a fugit în Florida cu mama ei și patru frați, părăsind Croația. Tatăl ei a respins mereu acuzațiile. În 1998, New York Times scria că Mirjana a cerut un ordin de interdicție pentru tatăl ei, pentru că “a terorizat-o fizic și psihic timp de 10 ani, în timp ce o pregătea pentru lumea tenisului”. Conform unui interviu din 2006, Lucic a fost diagnosticată cu stres post-traumatic. Între 2003 și 2007, jucătoarea n-a bifat decât două meciuri întregi; alte necazuri, de astă dată financiare, au urmat: un conflict cu IMG, compania ei de management de atunci, pe marginea unor sume de bani, conflict neclarificat nici până acum. Căsătoria cu Daniele Baroni din 2011 a adus și cariera ei pe un făgaș normal: după mare parte din timp petrecut în challengers, Mirjana a atras atenția publicului prima dată prin victoria cu Simona, din turul III al US Open 2014. Tot în 2014 a câștigat primul ei titlu din 1998 încoace, cea mai mare diferență între două titluri din istoria WTA.

Multe dintre aceste lucruri sunt, însă, în ceață, iar Mirjana e prima care admite că poate e momentul unor clarificări venite chiar de la ea: “O parte din mine vrea să spună toată povestea exact așa cum a fost, pentru că oamenii nu știu și fac multe presupuneri. Mă enervează când oamenii cred că e vorba de accidentări și lucruri de genul acesta, dar multe sunt speculații. Altă parte din mine vrea să păstreze lucrurile astea doar pentru mine și să nu spun nimănui nimic, să nu punem atâta atenție pe asta. Știu că întrebările vor veni non-stop, deocamdată încerc să le ocolesc, cumva. Într-un fel, vreau să fiu cunoscută ca o luptătoare, ca o persoană care a perseverat împotriva a tot ce s-a întâmplat. Cu asta mă mândresc. Așa că nu știu. Cine știe, vom vedea”, a spus ea, la conferință.

Dacă s-ar face un film cu povestea ei – a venit ultima întrebare – cine să-l joace? „Nu știu. Cineva cu picioare frumoase și nasul mare, probabil”, a râs ea. 

Mirjana n-are decât o zi la dispoziție să se recupereze, pentru că mâine urmează semifinala cu Serena Williams. Serena, motivată și înfometată, a fost all-business în sfertul de finală cu Johanna Konta, așa cum este adesea când întâlnește pentru prima dată o oponentă pe val. Johanna Konta a atras multe laude și așteptări cu parcursul ei excelent de început de an (titlu la Sydney, semifinală la Shenzhen și un traseu către sferturi cu doar două servicii pierdute). Dar Serena a fost impunătoare la retur și a compensat ziua proastă la serviciu cu prezență dominantă de pe baseline, în drumul ei către o victorie cu 6-2, 6-3 și către a 10-a semifinală de Slam consecutivă. 

Ca un detaliu care spune bine povestea, Serena și Mirjana s-au mai întâlnit de două ori. În… 1998.