Căldură mare: Simona, înconjurată cu multă dragoste la primul meci în turneul de acasă

Adrian Țoca | 9 iulie 2014

Și s-a dus și primul meci de WTA în România al numărului 3 mondial, românca Simona Halep. S-a petrecut exact așa cum ne închipuiam cu toții, cu bunele și cu relele previzibile.

Și s-a dus și primul meci de WTA în România al numărului 3 mondial, românca Simona Halep. S-a petrecut exact așa cum ne închipuiam cu toții, cu bunele și cu relele previzibile. Simona a câștigat confortabil cu De Vroome (6-0, 6-4), cu un prim set ca un antrenament și un al doilea, făcut interesant mai mult prin prisma stresului de a ieși cât mai repede de pe teren și al dezinteresului care apare inerent uneori, atunci când nivelul adversarei e la trei clase distanță de al tău și găsești dificil dusul trenei de una singură.

Oamenii au venit ca la urs, s-au înghesuit să vadă minunea cu ochii lor, să o atingă, să o privească de aproape, și au încurajat-o cu patimă până la final, înțelegându-i și momentele mai puțin reușite. Au înțeles, în general, că nu vor vedea azi cel mai bun tenis al Simonei și că Simona a făcut un lucru special ca să vină să joace acasă un turneu pe care, dacă nu era acolo unde e, probabil nu l-ar mai fi jucat nicicum. Temperatura, relativ suportabilă, atmosferă frumoasă, rezultatul care trebuie, turneul a putut beneficia de infuzia de optimism și de popularitate marca Simona – toată lumea fericită, iar astea-s părțile bune.

La fel de previzibile au fost și momentele de care unii dintre noi se temeau: spre exemplu, fanii care s-au comportat fix ca la galerie, după exemplul din reclamă. Câțiva dintre ei mai aveau puțin și încălecau la propriu gardul. Era ceva în mișcarea și plasamentul lor care sugera că, dintr-un moment în altul, vor începe să scandeze ceva de genul “Pentru noi / luptă pentru noi!” sau “Tot stadionul! / Să cânte tot stadionul!”. Poate să fie faptul că stăteau în picioare, în timpul punctelor, la una dintre porțile de acces ale arenei, întorcându-se aprobator către public după fiecare punct câștigat de Simona, ca și cum ar fi avut un merit în el? (nu e deloc greșit, domnilor stewarzi, dacă îi rugați să stea jos). Pe lângă acest mic amănunt, au mai fost destule aplauze la greșelile lui De Vroome, vreo câteva “One more!” după un prim serviciu greșit al puștoaicei olandeze, de parcă Simona chiar ar fi avut nevoie de un noroc venit sub forma unei duble greșeli într-un astfel de meci, plus un inevitabil “Go Home!” trântit aproape de final. Câțiva veniți la meci pentru că “dă bine” și un populism dus până în pânzele albe de la (alertă de limbaj de lemn) “stația de amplificare a arenei”. Serios, nu înseamnă că o iubim mai puțin pe Simona dacă avem puțină decență când o prezentăm, la începutul sau la finalul partidei. Altminteri, s-ar putea să rămânem fără adjective cât de curând și nu ne va mai rămâne, ca substituent, decât răcnitul din toate puterile.

Dar toate astea erau asumate și așteptate. Să nu ne prefacem nici unii, nici alții prea mirați și să luăm lucrurile ca atare, exact așa cum se întâmplă. Privitul părții bune a lucrurilor e recomandat cu căldură. Întotdeauna am spus că e un lucru minunat că mai mulți oameni vin la tenis, tocmai pentru că, procentual vorbind, cresc dramatic șansele să rămână ceva bun în urma unui astfel de fenomen. Cu tot aerul lui elitist, tenisul nu trebuie închis sub cheie. Nu toți fanii vor rămâne, dar vor rămâne unii dintre copiii care cresc acum cu Simona. Nu toți sponsorii vor rămâne, dar cei care o vor face, vor rămâne pe termen lung și vor lăsa ceva în urma lor. Și, treptat, vor rămâne mai mulți fani și la meciurile celorlalte românce (depinde și de ele, bineînțeles – din nou, să nu cădem în extreme), treptat, vor înțelege și accepta regulile de comportament de la tenis (apropo, dacă alegem opțiunea de a le explica, s-ar putea să avem surprize și să le fie drag să le aplice, doar pentru a se simți integrați. În mod sigur, explicarea e o alegere mai potrivită decât ignorarea noului de fani).

Din fericire pentru noi toți, Simona e suficient de matură să nu lase valul uriaș de entuziasm să i se urce la cap. Poate mai matură decât mulți dintre noi. Spre lauda ei, și-a văzut liniștită de treabă și s-a bucurat teribil de atmosferă. „Este un moment deosebit pentru mine. Au venit foarte mulți oameni să mă vadă. Atmosfera a fost incredibilă și sper să vină și mâine lumea să mă susțină. Cred că pentru toată lumea înseamnă enorm să avem un turneu WTA în România, iar pentru mine înseamnă foarte mult că joc acasă. Aveam nevoie de o pauză, dacă nu era în România nu participam, dar aici îl joc din tot sufletul”.

Despre asta era vorba, corect? Asta este ediția inaugurală a Bucharest Open, o sărbătorire a Simonei și a româncelor. Plus, atenție, încă o dată nota inserată de Simo și în alte ocazii. Mesajul ei a rămas același și acum: “Nu știu dacă se poate numi fenomen ceea ce am făcut eu, dar mai am multe jocuri de jucat. Vreau să fiu o jucătoare normală și să mă susțină toată lumea la bine și la greu”.

Acum, că a trecut primul meci al Simonei acasă, lucrurile vor intra, așa cum se întâmplă după orice premieră, într-un firesc de care vom beneficia cu toții. Oamenii se vor obișnui, treptat, cu atmosfera, își vor primi sărbătoarea mult dorită dacă va veni și titlul Simonei, și, la finalul zilei, vor fi infinit mai multe părți bune decât părți rele.

Până una alta, Simona a rămas, după trei zile de turneu, una dintre cele doar două jucătoare din țara noastră care încă mai continuă turneul la simplu. A doua este Monica Niculescu, care a avut un meci mai greu decât ne-am fi așteptat, cu bătăioasa bulgară Elitsa Kostova. A fost 7-5, 7-5 pentru Moni, după două ore și 22 de minute. Monica a revenit de la 3-5 în setul secund, ocazie cu care a salvat și două set points și a evitat un decisiv în care lucrurile ar fi riscat să-i alunece din raza de control. Monica a blitzuit câteva revere strălucitoare și s-a jucat, ca de obicei, cu întregul ei arsenal inimitabil de lovituri variate, cu care a înfrânt rezistența admirabilă a jucătoarei de la sud de Dunăre.

Ca una dintre cele care și-a dorit foarte mult să îmbrățișeze atmosfera de acasă, Moni s-a bucurat nemaipomenit de mult de suportul fanilor, invocând atașamentul acestora drept explicație pentru victorie și chemându-i și pentru data viitoare. “A fost foarte greu, Am jucat foarte mult și sunt destul de obosită. Mă bucur pentru victorie și sunt fericită că am ajuns în sferturi. Adversara mea a jucat foarte bine, a lovit fiecare punct și a trebuit să lupt din greu. Ea a avut două mingi de set, dar publicul a fost alături de mine și m-a ajutat foarte mult. Mi-aș dori să vină cât mai multe persoane și data viitoare, pentru că datorită lor am câștigat acest meci și le mulțumesc foarte mult. Merităm acest turneu acasă, pentru că suntem multe românce în primele 100 și sper să țină cât mai mulți ani”, a spus Monica. Ea o va întâlni în sferturi, vineri, pe Polona Hercog, care a învins-o pe K. Piter, învingătoarea de ieri a Andreei Mitu.

Irina Begu n-a fost însă la fel de norocoasă. Programată prima pe Central, Irina n-a putut să ducă mai departe seria de victorii din ultima perioadă, pierzând în trei seturi, în ciuda unui reviriment în setul secund, după un start debusolat. A fost 6-0, 3-6, 6-2 pentru Kiki Bertens, iar Irina a acuzat și dureri la piciorul stâng, sugerând că s-a pus și problema să nu poată să joace. “Sunt dezamăgită de rezultat, dar mă bucur că am reușit să ies pe teren. Am probleme cu piciorul stâng. Am încercat să dau tot ce e mai bun din mine astăzi, dar nu am putut mai mult. Am spus de la început că Bertens este o jucătoare foarte bună. Returnează foarte bine și este într-o formă de excepție. Îmi pare rău că nu am reușit să îmi fac jocul meu”, a spus Irina. Ea continuă însă în turneul de dublu, unde e printre favorite la titlu.


fotografii: BRD Bucharest Open

Seara de pe Central s-a încheiat târziu, după ora 23:00, sub privirile a foarte puțini spectatori, cei câțiva care au învins în războiul cu semifinala de Mondial dintre Argentina și Olanda, perspectiva iminentă a unei ploi sau jobul de a doua zi. A fost păcat, pentru că meciul dintre Alexandra Dulgheru și Roberta Vinci avea potențial, și chiar a fost, pe bucăți mari, poate cel mai reușit meci al turneului. Mult ritm, multă calitate în lovituri de ambele părți, o Alexandra cu secvențe din zilele ei bune și o Roberta Vinci deloc dispusă să cedeze nici măcar o bucățică de teren. Reîntinerită după succesul pe iarba de la Wimbledon, la dublu, Vinci a fost în mare formă cu slice-urile, cu care a obligat-o pe româncă (și ai ei genunchi atât de încercați) să ia foarte multe mingi de jos, din poziții deloc confortabile. Când la combinația asta italianca a adăugat și foarte multe scurte câștigătoare, Dulgheru a fost prinsă la mijloc și a părut un pic departe, din punct de vedere fizic, de ritmul tenisului de Top 30. Alexandra ne-a delectat însă cu reverul ei din săritură și cu câteva puncte construite superb, absolut superb. Păcat de momentumul ratat la începutul setului secund, când s-a desprins rapid la 2-0 și a avut șanse de 3-1. În ciuda scorului (6-2, 6-3) au fost multe game-uri strânse, dar Vinci a jucat mai bine punctele importante și Alexandra nu a reușit deloc să intre cu totul în meci. Oricum, o experiență bună pentru Alex, în drumul ei atât de lung spre respectabilitate din punct de vedere al clasamentului, pentru că respectul nostru îl are oricum.

Și Cristina Dinu și-a trecut numele pe lista româncelor care au părăsit turneul. Păcat de șansa ratată, pentru că un sfert de finală era complet la îndemână, dar Cristina, exilată pe al doilea teren, n-a mai găsit inspirația din turul 1 și s-a înclinat în două seturi, 6-2, 6-3 cu Kukova. Cristina va urca alte câteva locuri în clasament, până în preajma locului 215.

S-au întâmplat însă lucruri interesante la dublu, unde Raluca Olaru a obținut, alături de Valeria Solovyeva, o victorie dramatică și binevenită contra perechii Arruabarrena / Soler Espinosa. Asta-i vestea bună. Vestea proastă e că Raluca și Solovyeva vor întâlni o altă pereche românească, Elena Bogdan / Alexandra Cadanțu, joi, pe Central.

Meciul în sine a avut ceva poveste. Ibericele au condus cu 6-3, 3-0 și păreau desprinse, în momentul în care Raluca și Valeria au reușit să-și pună gândurile și jocul în ordine și au adunat game după game. Suita de break-uri le-a adus setul doi, iar super tiebreak-ul a mers de asemenea foarte strâns, până la 5-4, la punctul controversat al meciului. O minge a dublului Olaru/Solovyeva, strigată aut de arbitrul de linie, dar înainte de el, de una dintre iberice, a fost considerată bună de arbitrul de scaun. Toate bune, dar în loc de punct pentru Olaru, acesta a dat punct rejucat, deși supervisorul, chemat ulterior, i-a explicat că, dacă dublul spaniol a fost primul care a cerut out, și s-a înșelat, atunci punctul e pierdut pentru ele. Într-un final, după minute bune de discuții pierdute la propriu, pentru că lumina naturală era deja comparabilă cu cea de la celebrele meciuri neîntrerupte recent la Wimbledon, partida s-a reluat. Raluca și Valeria au ajuns primele la mingi de meci, le-au ratat pe primele două, dar au concretizat-o pe a treia, spre bucuria lor și a celor de pe margine.

Fotografii: BRD Bucharest Open

 

Programul de joi: Simona, nu înainte de 18:00

Joi, programul de pe Central începe cu meciul Knapp (4) – Kovinic, de la ora 15:00. Urmează apoi dublul Olaru/Solovyeva – Bogdan/Cadanțu, după care e meciul vedetă al zilei, Simona Halep – Aleksandra Krunic. În vârstă de 21 de ani, sârboaica ocupă locul 155 în lume și a învins-o pe Alexandra Panova în turul 1, în trei seturi. Cele mai bune rezultate ale sezonului pentru ea sunt două semifinale de turnee challenger, ambele pe zgură.

Silvia Soler Espinosa – Roberta Vinci încheie programul zilei pe Central. Irina Begu / Maria Irigoyen – Carla Buyukakcay / Karin Knapp se joacă nu înainte de 16:30 pe Terenul 1.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi