Andreea Mitu mai reușește o victorie versus o jucătoare de Top 10, o învinge pe Lucie Safarova la Linz

Andrei Năstase | 13 octombrie 2015

Safarova a fost favorita principală a turneului de la Linz și avea nevoie de victorie ca să rămână în cursa pentru Turneul Campioanelor. Ambele jucătoare de Top 10 învinse de Andreea Mitu anul acesta au jucat o finală de Grand Slam în ultimele 18 luni.

Victorie notabilă pentru Andreea Mitu, care revine în prim-plan după o a doua jumătate de sezon mai puțin reușită; Andreea a pus capăt în stil unei serii de cinci înfrângeri succesive, eliminând-o pe Lucie Safarova, favorita principală a turneului indoor de la Linz, scor 6-3, 6-4. A fost primul meci la revenirea după problemele de sănătate pe care le-a suferit cehoaica, dar motivația ei era foarte mare, o victorie fiindu-i necesară în cursa pentru Singapore.

Ajunsă la startul concursului de la Linz după cinci înfrângeri consecutive și câteva săptămâni în care nu a reușit să acceseze cel mai bun joc al ei, Andreea Mitu reușește mare surpriză a primului tur: ea trece în două seturi, 6-3,6-4, de Lucie Safarova.

Astfel, Andreea obține a doua ei victorie în fața unei jucătoare din top 10. Precedenta a venit în meciul de Fed Cup din aprilie, când Mitu reușea să o depășească, într-un meci cu mare încărcătură emoțională, pe canadianca Eugenie Bouchard.

În ce o privește pe Safarova, finalistă anul acesta la Roland Garros, trebuie spus că jucătoarea din Cehia a revenit în circuit după cinci săptămâni de pauză forțată. Lucie, care traversează cel mai bun sezon din carieră, a avut probleme abdominale la US Open, unde a pierdut la Tsurenko în chiar primul tur, iar apoi, în zilele de odihnă din Corfu, a contactat un virus misterios (și foarte păcătos) care a ținut-o în spital câteva zile și la pat mai bine de o săptămână.

Refăcută și revenită la antrenamente săptămâna trecută, Safarova căuta să folosească turneul de la Linz pentru a-și proteja locul la Turneul Campionelor de la Singapore. Într-un interviu recent pentru site-ul WTA, ea spunea că își dorește foarte mult să joace în premieră la Singapore, că problemele ei de sănătate au rămas în urmă și că cele cinci săptămâni de pauză îi pot asigura acum energia necesară pentru finalul de sezon.

Însă Lucie a găsit în Andreea Mitu o adversară determinată și agresivă, care a pus-o mai mereu în criză de timp și idei. Astfel, cehoaica nu a avut răgaz să intre cum trebuie în atmosfera de concurs, a părut lentă și lipsită de ritm.

De partea cealaltă, Andreea a intrat în meci cu umerii deschiși, a lovit curajos și a căutat mereu inițiativa. Românca s-a dus rapid la 3-0, pierzând doar patru-cinci punte, apoi, când Safarova reușea break-ul pentru 2-3, Andreea răspundea imediat cu rebreak, se desprindea din nou și reușea să închidă setul cu prima ocazie, în doar 30 de minute. „Am fost tristă când am văzut tragerea la sorți, dar e bine să am astfel de meciuri. Am vrut să fac un meci frumos și să-mi joc tenisul meu cel mai bun”, a spus Andreea. 

În setul doi, când Safarova a intrat un pas în teren, căutând să fie ea jucătoarea mai agresivă, tot loviturile Andreei au rămas mai tăioase: serviciul a câștigat o viteză în plus față de primul set (a câștigat 72 la sută pe primul), forehand-ul – mai ales cel în lung de linie – a adus o sumedenie de importante, mai ales pe final, iar varietatea de pe backhand i-a cerut Safarovei să ghicească nu doar direcția, dar și efectul. Cumulate, toate astea au format un mediu ostil, neprietenos pentru o jucătoare care căuta să obțină, în primul ei meci după mai bine de o lună de pauză, ceva mai mult ritm.

În schimb, jucătoarea care a intrat tot mai bine în meci a fost Andreea Mitu, care, de la jumătatea setului doi și până la final, avea să câștige mai toate punctele cu greutate. Mai întâi, la 3-3 și 30-30 pe serviciul Safarovei, când Andreea a punctat de două ori în lung de linie pentru un break care avea să se dovedească decisiv.

Mai apoi, în jocul nouă, când Andreea servea pentru meci, iar Safarova părea dispusă să caute inițiativa și, odată cu ea, revenirea în joc. Însă de la 0-15, Mitu reușea două forehand-uri din alergare în lung de linie și apoi, când Safarova greșea returul, românca număra două șanse pentru a închide meciul. Prima a fost anulată cu returul, a doua a fost ratată de la fileu, de unde, ușor indecisă, românca trimitea voleul în out. 

Dar Andreea, care pierduse șapte din cele nouă meciuri jucate după turneul de la București, și-a ținut foarte bine cumpătul pe final. Ea a reușit încă o lovitură câștigătoare, de astă dată cu reverul în cros, făcându-și rost de o nouă șansă de meci. Câteva secunde mai târziu, Andreea Mitu alerga spre fileu, cu palma lipită de frunte, de parcă nu-i venea să creadă. 

„Am crezut înainte de meci că pot câștiga, că pot juca bine, și sunt fericită că a mers totul bine”, a concluzionat ea după o victorie care îi înseninează finalul de an. Dacă victoria cu Bouchard a fost cea mai sonoră a carierei, iar cea cu Pliskova, de la Roland Garros, a dus la performanța carierei, succesul de azi e cel mai important în termeni de ranking pentru Andreea. „Ea a jucat foarte bine, și-a asumat riscuri și nu mi-a dat niciun moment o oportunitate de a reveni în meci și de a încerca să-l întorc”, a spus și Safarova. 

În turul următor, Andreea o va întâlni pe jucătoarea germană Anna-Lena Friedsam, pe care o conduce cu 3-0 în meciurile directe. „Am jucat de câteva ori cu ea, dar vreau să mă bucur de acest meci și să joc din nou tenisul meu cel mai bun”, a spus Andreea, încercând să înlăture orice tentație de relaxare, în contextul head-to-head-ului favorabil. 

Tot la Linz urmează să joace, în turneul de dublu, Raluca Olaru, care face pereche cu Anna Tatishvili. Cele două le vor întâlni pe Hlavackova/Hradecka.

Cursa pentru Singapore rămâne nedecisă

Înfrângerea Safarovei amână o concluzie în cursa cehoaicei către Singapore, pusă temporar în pericol de absența ei de la ultimele turnee. Safarova e încă în siguranță, dar ar putea fi depășită de Venus Williams, dacă aceasta va câștiga titlul de la Hong Kong. Venus a început cu mari emoții turneul, pierzând destul de categoric primul set cu Yulia Beygelzimer, apoi fiind condusă de trei ori cu un break în setul decisiv. Venus a rezistat însă, a câștigat și-și continuă cursa; ipotetica ei prezență în Singapore ar fi o performanță remarcabilă la vârsta lui Venus, cu atât mai greu de pronosticat la începutul anului. Venus mai poate beneficia și de înfrângerea Flaviei Pennetta, oprită în Tianjin de Liudmila Kichenok, iar Flavia nu mai depinde acum de propriile rezultate, întrucât nu e programată să joace săptămâna viitoare. În cazul în care va absenta din varii motive de la Zhuhai, la WTA Elite Trophy, asta ar însemna că azi a fost ultimul ei meci. Radwanska și Pliskova, la rândul lor în cursă pentru WTA Finals, au trecut de primul tur la Tianjin.

La Hong Kong a jucat azi și Ana Bogdan, care a pierdut însă la Jelena Jankovic, 6-4, 6-2. Ana a venit pe tabloul principal din calificări. 

Carla Suarez Navarro, prezentă săptămâna viitoare la Moscova, este o altă jucătoare care ar putea beneficia de înfrângerea Flaviei Pennetta de azi.

 

* Foto: Jimmie48 Tennis Photography

Îți place?
Cele mai noi