Alexandra Dulgheru revine într-o finală WTA după cinci ani, câștigă un meci dramatic cu Gajdosova!

Adrian Țoca | 7 martie 2015

Este a treia finală a carierei Alexandrei, după cele două câștigate la Varșovia, în 2009 și 2010.

Alexandra Dulgheru a reușit una dintre cele mai importante victorii ale carierei la Kuala Lumpur, câștigând o semifinală epuizantă și dramatică împotriva Jarmilei Gajdosova: 5-7, 7-5, 7-6 (4).

Alexandra se califică astfel în a treia finală de WTA a carierei, după cele două  câștigate la Varșovia, în 2009 și 2010.

Românca a dat dovadă de o ambiție și o tărie de caracter extraordinară, refuzând să piardă dintr-o situație în care meciul părea compromis: condusă cu set și 4-2, Dulgheru a răspuns cu o serie de trei game-uri la rând, apoi a făcut un alt break, împingând meciul în decisiv. 

Au fost nenumărate ocazii în care Alex părea că-și va pierde atât serviciul, cât și contactul cu adversara. Gajdosova a încheiat meciul cu un procentaj incredibil de slab la mingile de break, concretizând doar 4 din 25! La multe dintre ele, Alexandra s-a apărat extraordinar; la altele, Gajdosova a ratat din situații simple, după ce, în prealabil, își construise foarte frumos punctul. Cel mai dramatic game al meciului s-a consumat la 4-4 în setul trei, când Dulgheru a salvat nu mai puțin de șapte mingi de break, într-un game interminabil, de care românca s-a agățat cu dinții. În ciuda numeroaselor șanse de break, setul s-a dus în tiebreak fără ca vreuna dintre jucătoare să-și piardă serviciul, de altfel, elementul care a ajutat-o nesperat de mult pe Alex în finalul setului decisiv. În tiebreak, un minibreak la 3-3 a făcut diferența, iar Alexandra a încheiat meciul cu un winner de rever, după trei ore și 17 minute, un final care a găsit-o pe Jarmila în lacrimi. Ambele jucătoare au încheiat maratonul cu câte 144 de puncte.

În finală, Alexandra o va întâlni pe Caroline Wozniacki, care a trecut de Su-Wei Hsieh, 6-2, 6-2. Va fi reeditarea jocului de la Doha, când Wozniacki a învins-o în două seturi pe Alexandra. Daneza joacă finala cu numărul 39 a carierei (un bilanț de 22-16).

Cu prezența în finală, Alex urcă pe locul 72 în lume, după o săptămână pe care a început-o pe locul 94. Un eventual titlu ar urca-o pe locul 58.  Cel mai bun loc al Alexandrei a fost 26, în aprilie 2011.

„Sincer, nu-mi vine să cred că meciul chiar s-a terminat în cele din urmă. La un moment dat, devenisem stresată și frustrată, pentru că oboseala și-a spus cuvântul. Au fost câteva momente în care am crezut că nu mai pot să merg mai departe, oboseala m-a făcut să mă mișc din ce în ce mai lent. Așa că mi-am impus să mă mișc până la ultima minge din fiecare punct, chiar dacă am mai făcut destule greșeli.

Gajdosova a jucat incredibil de bine azi și a fost o adversară pe măsură. Ea a servit bine și am știut că trebuie să rezist, orice ar fi, pentru că ea are un joc compact. La final am găsit un pic de ritm la servă și am început să lovesc ceva mai puternic ca să câștig puncte. Sunt foarte fericită că am câștigat acest meci”, a spus Alexandra, după meci.

Cum săptămâna viitoare ar fi trebuit să apară în calificări la Indian Wells, Alexandra s-a retras deja de la turneul american.

Lista titlurilor și a finalelor reușite de jucătorii și jucătoarele din România în 2015, ATP și WTA: trei titluri  – șase finale

Titluri

Simona Halep – simplu, Shenzhen

Horia Tecău – dublu, Rotterdam

Simona Halep – simplu, Dubai

Finale

Monica Niculescu – dublu, Hobart

Florin Mergea – dublu, Auckland

Florin Mergea – dublu, Montpellier

Horia Tecău – dublu, Sydney

Irina Begu – dublu, Rio 

Alexandra Dulgheru – simplu, Kuala Lumpur * 

(urmează să se joace)

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi